Blogul de stiri

Că rezultatele oficiale ale alegerilor din 19 noiembrie 1946 nu au fost conforme cu realitatea, nici la nivelul întregii ţări, nici la cel al fiecărui judeţ în parte, este astăzi un lucru unanim recunoscut de către istorici. Proporţia covârşitoare în care Blocul Partidelor Democratice patronat de P.C.R. pretindea că ar fi câştigat pretutindeni nu putea fi acceptată nici atunci şi nici ulterior ca fiind o afirmaţie serioasă. ?Victoriile? din alegerile care aveau să se repete până în 1989, de peste 99% din voturi de fiecare dată, erau la fel de elocvente. Marea problemă a cercetării istorice de după 1990 este însă că documentele din 1946 au dispărut şi probabil nu se va putea cunoaşte niciodată rezultatul real la nivelul României al acelor alegeri.

Victor Frunză relata fenomenul astfel: ?P.C.R. s-ar fi putut disculpa în faţa istoriei ? dacă într-adevăr ar fi avut majoritatea de partea coaliţiei sale, aşa cum a pretins (...) ? prin păstrarea buletinelor de vot. O dispoziţie venită «de sus» confirmă falsul chiar prin acţiunea autorilor lui, pentru eternitate: imediat după numărătoarea comisă sub comanda electorilor instruiţi în şcolile de cadre ale P.C.R. ? în condiţiile în care reprezentanţilor opoziţiei, maltrataţi, terorizaţi, molestaţi de către echipele de şoc, li s-a interzis în general accesul în secţiile de votare ? buletinele au fost arse în toată ţara.

Distrugerea lor prezenta însă şi un revers: P.C.R. nu mai avea dovada câştigării alegerilor, pe care ar fi urmat să o prezinte la o eventuală nerecunoaştere a lor, dacă puterile occidentale cărora (li) se adresase opoziţia, ar fi avut dorinţa şi fermitatea de a o contesta, în vederea anulării lor.? (1)
În fapt, pregătirea şi desfăşurarea acestor alegeri indicau suficient de clar intenţiile comuniştilor şi modul în care urmau să îşi asigure victoria. Listele electorale au fost cenzurate, sute de mii de cetăţeni neputând să ia parte la vot, electoratul şi partidele de opoziţie erau permanent agresate şi intimidate prin manifestări violente, întrunirile acestora erau atacate şi împrăştiate prin forţă, delegaţii şi asistenţii opoziţiei în secţiile de votare erau împiedicaţi să participe la numărătoarea voturilor etc. Despre cele petrecute cu ocazia alegerilor în Banat, o regiune care avea, de altfel, o tradiţie democratică destul de puternică, am mai scris şi cu alte ocazii. (2) Totuşi, un rezultat cert al alegerilor nu putea fi precizat nici în această regiune, deoarece era limpede că cifrele oficiale nu puteau reprezenta nici măcar o bază de discuţie.

Chiar documente ale autorităţilor demonstrau, de exemplu, cât era de mare nemulţumirea în sânul populaţiei din cauza faptului că o mare parte dintre cetăţenii cu drept de vot nu fuseseră înscrişi pe listele electorale, fără niciun fel de motiv plauzibil. Adevărata cauză a acestor fărădelegi, generalizate la nivel naţional, o constituia faptul că ei erau recunoscuţi în comunităţile lor ca aderenţi şi simpatizanţi ai partidelor de opoziţie, care erau deposedate în mod complet ilegal de cea mai mare parte a electoratului lor tradiţional. În judeţul Caraş, chiar în ajunul alegerilor, populaţia îşi manifesta deschis nemulţumirea şi revolta. În comuna Târnova fuseseră excluşi din liste nu mai puţin de 333 de alegători. În consecinţă, întrunirea electorală a B.P.D. din 29 septembrie 1946 de acolo a fost atacată violent de locuitori. Camionul cu activişti comunişti a fost lovit cu pietre, aruncându-se după el chiar cu dinamită, care însă nu a explodat. (3) În comuna Brebu, din aceleaşi motive, după camionul respectiv s-au tras chiar focuri de armă. (4)

O altă tactică a guvernanţilor a fost aceea de a amplasa secţiile electorale în localităţi mici şi îndepărtate de centrele de comună, pentru ca o mare parte a alegătorilor să nu se poată deplasa către locul votării. Erau preferate în special localităţile populate de acele minorităţi etnice care se dovediseră favorabile regimului comunist: maghiari, sârbi, croaţi etc., dar ponderea acestora în electorat era totuşi destul de redusă. (5)

În ziua alegerilor, frământările şi nemulţumirile populaţiei au atins apogeul, deoarece nimeni în afara autorităţilor nu a putut verifica rezultatele votării. Documentele redactate chiar de acestea fac referiri la mari mişcări de protest într-o serie de localităţi cărăşene, precum: Rudăria, Oraviţa I şi II, Caraşova, Naidăş, Ezeriş etc. (6) În toate, votul va fi grosolan falsificat, după cum se va vedea în continuare.
Datorăm istoricului reşiţean Ion Popa publicarea unui document extrem de relevant, cuprinzând rezultatele oficiale, pe fiecare secţiune în parte, ale alegerilor desfăşurate în judeţul Caraş. (7) Este vorba de un număr de 45 de secţiuni civile şi 6 militare, totalizând deci 51, care acopereau întregul judeţ. În primul rând, trebuie să facem observaţia că majoritatea comunelor mari au fost private de ?privilegiul? de a organiza alegeri, locuitorii acestora trebuind să se deplaseze destul de mult pentru a-şi exercita dreptul legal de vot, adeseori având de înfruntat şi agresiunile din partea autorităţilor. Lipseau de pe lista secţiunilor de vot nu mai puţin decât 22 de comune cărăşene: Vermeş, Fârliug, Zorlenţu Mare, Brebu, Ramna, Târnova, Ticvaniu Mare, Cacova, Vărădia, Vrani, Berlişte, Răcăjdia, Doclin, Ciclova Română, Ciudanoviţa, Prigor, Bănia, Dalboşeţ, Cărbunari, Pojejena, Coronini şi Gârnic. Apăreau, în schimb, alte 14 localităţi mult mai puţin importante, precum: Ţerova, Doman, Slatina-Nera, Borlovenii Vechi, Belobreşca, Moldova Veche, Mercina, Ticvaniu Mic, Secăşeni, Valeapai, Delineşti, Iam, Vrăniuţ şi Tirol. (8)

Regula reprezentării supradimensionate a minorităţilor etnice favorabile regimului comunist era din plin respectată. Pe Clisura Dunării, aproape fiecare comună locuită de sârbi avea câte o secţiune de vot, românii din zonă trebuind să se deplaseze până acolo pentru a vota (la Moldova Nouă, Socol, Belobreşca, Moldova Veche etc.). Nici alte localităţi bine populate cu minoritari nu erau omise (Lupac, Caraşova, Văliug, Dognecea, Tirol, Doman etc.).
În condiţiile prezentate mai sus, nu este de mirare că în majoritatea secţiunilor de vot, rezultatele erau favorabile guvernului în proporţii covârşitoare. În cele şase secţiuni militare (de la Oraviţa, Cacova, Iam, Socol, Berzasca şi Moldova Nouă), voturile guvernului tindeau către 100%. Între secţiunile civile, recordul îl deţinea Moldova Veche, cu aproximativ 95% din voturi în favoarea regimului, urmată de celelalte localităţi sârbeşti: Belobreşca cu 92% şi Socol cu 91,4%. Aici dimensiunea reală a ingerinţelor nu poate fi stabilită, deşi este limpede că s-au efectuat ?ajustări? semnificative. Peste numai doi ani, minoritatea sârbă din România va fi stigmatizată ca un duşman periculos şi apoi o mare parte a ei va fi deportată în Bărăgan, în semn de ?recunoştinţă? pentru serviciile aduse.
Urma Ticvaniu Mic, cu un rezultat suprarealist, fiind vorba de o localitate românească de această dată: 90,42%! Aici orice justificare a rezultatului ar fi de prisos. Între 80 şi 90% a obţinut guvernul şi la Steierdorf-Anina, Forotic, Berzasca, Văliug, Caraşova, Doman şi Ţerova. Între 70 şi 80% se atingea în localităţile Sasca Montană, Naidăş, Moldova Nouă, Sicheviţa, Oraviţa I şi Mercina. Între 60 şi 70% se consemnau la Berzovia, Dognecea, Lupac, Slatina-Nera, Bozovici şi Borlovenii Vechi. (9)
Este limpede că aceste cifre nu ne pot edifica asupra adevăratelor opţiuni ale electoratului cărăşean la 19 noiembrie 1946! Nici situaţia de la Reşiţa nu era prea clară, deşi în rezultatul oficial se pretindea că în cele şase secţiuni din oraş blocul procomunist ar fi obţinut un total de 53,3% din voturi, Partidul Naţional Ţărănesc 22%, Partidul Social Democrat Independent 19,7%, iar Partidul Naţional Liberal 2,4%. (10)
În scrierea sa memorialistică din 1984, fostul conducător social-democrat reşiţean Traian Cercega declara că în acest oraş voturile nu ar fi fost falsificate în niciun fel. (11) Totuşi, alte mărturii ale autorităţilor contraziceau această afirmaţie categorică. (12) Deci nici rezultatele consemnate la Reşiţa nu pot fi elocvente pentru adevăratele opinii ale electoratului din judeţul Caraş.
În tabelul publicat de Ion Popa, întocmit de Biroul electoral judeţean cu rezultatele complete ale alegerilor, am avut totuşi marea surpriză să constatăm că au existat un număr de zece secţii în care acestea nu au fost falsificate, sau cel puţin nu au fost falsificate în mod decisiv. Pe scurt, în aceste localităţi partidele de opoziţie au fost declarate câştigătoare ale alegerilor, uneori în mod categoric! Redăm situaţia acestora în statistica de mai jos: (13)

Valeapai: total voturi 1.225, dintre care: P.N.Ţ. 750 (61,2%); B.P.D. 195 (15,9%); P.N.L. 168 (13,7%); P.S.D.I. 68 (5,6%); Alţii 44 (3,6%).
Ocna de Fier: total voturi 1.951, dintre care: P.N.Ţ. 893 (45,8%); B.P.D. 790 (40,5%); P.N.L. 102 (5,2%); P.S.D.I. 143 (7,3%); Alţii 23 (1,2%).
Bocşa Română: total voturi 1.860, dintre care: P.N.Ţ. 969 (52,1%); B.P.D. 358 (19,2%); P.N.L. 283 (15,2%); P.S.D.I. 223 (12%); Alţii 27 (1,5%).
Tirol: total voturi 2.103, dintre care: P.N.Ţ. 671 (32%); B.P.D. 527 (25,1%); P.N.L. 714 (34%); P.S.D.I. 133 (6,3%); Alţii 58 (2,8%).
Delineşti: total voturi 1.621, dintre care: P.N.Ţ. 943 (58,2%); B.P.D. 482 (29,7%); P.N.L. 141 (8,7%); P.S.D.I. 29 (1,8%); Alţii 26 (1,6%).
Goruia: total voturi 1.015, dintre care: P.N.Ţ. 533 (52,5%); B.P.D. 344 (33,9%); P.N.L. 69 (6,8%); P.S.D.I. 69 (6,8%); Alţii 0 (0%).
Lăpuşnicu Mare: total voturi 997, dintre care: P.N.Ţ. 362 (36,3%); B.P.D. 350 (35,1%); P.N.L. 132 (13,2%); P.S.D.I. 135 (13,5%); Alţii 18 (1,8%).
Şopotu Nou: total voturi 1.040, dintre care: P.N.Ţ. 624 (60%); B.P.D. 322 (31%); P.N.L. 32 (3,1%); P.S.D.I. 49 (4,7%); Alţii 13 (1,2%).
Iam: total voturi 1.198, dintre care: P.N.Ţ. 671 (56%); B.P.D. 309 (25,8%); P.N.L. 109 (9,1%); P.S.D.I. 80 (6,7%); Alţii 29 (2,4%).
Vrăniuţ: total voturi 1.638, dintre care: P.N.Ţ. 1.277 (78%); B.P.D. 224 (13,7%); P.N.L. 33 (2%); P.S.D.I. 61 (3,7%); Alţii 43 (2,6%).

Aşadar, la Valeapai, Ocna de Fier, Bocşa Română, Delineşti, Goruia, Lăpuşnicu Mare, Şopotu Nou, Iam şi Vrăniuţ a fost recunoscut ca învingător Partidul Naţional Ţărănesc, iar la Tirol ? Partidul Naţional Liberal. P.N.Ţ. obţinea procentajul cel mai mare (78%) la Vrăniuţ, dar avea majoritatea absolută şi la Valeapai (61,2%), Şopotu Nou (60%), Delineşti (58,2%), Iam (56%), Goruia (52,5%) şi Bocşa Română (52,1%). Blocul procomunist era învins de P.N.Ţ. şi la Ocna de Fier (cu raportul de 45,8%-40,5%) şi la Lăpuşnicu Mare (cu 36,3%-35,1%, o diferenţă de doar 12 voturi). P.N.L. obţinea victoria la Tirol cu 34%, fiind urmat acolo de P.N.Ţ. cu 32% şi de B.P.D. cu 25,1%. Acestea sunt, din păcate, singurele 10 secţiuni din totalul de 51 ale judeţului, în care rezultatele pot fi luate în calcul în mod necondiţionat, fiindcă doar aici putem spune cu certitudine că ingerinţele autorităţilor nu au fost decisive.
Pe ansamblul celor 10 localităţi, P.N.Ţ. obţinea majoritatea absolută de 52,5% din voturi, fiind urmat de B.P.D. cu ceva mai mult de un sfert din total (26,6%), P.N.L. cu 12,2% şi P.S.D.I. cu 6,8%. În ce măsură aceste rezultate pot fi relevante la nivelul întrgului judeţ, este destul de dificil de precizat. În orice caz, aceste zece puncte, răspândite pe întreg teritoriul judeţului Caraş, pot fi considerate ca elemente ale unui temeinic sondaj electoral. Cinci dintre ele (Valeapai, Ocna de Fier, Bocşa Română, Tirol şi Goruia) se află în sfertul nord-vestic al judeţului, una (Delineşti) în cel nord-estic, şi câte două în sferturile de sud-vest (Iam şi Vrăniuţ) şi de sud-est (Lăpuşnicu Mare şi Şopotu Nou). Deci opiniile alegătorilor au fost destul de apropiate în zone diferite ale judeţului.
Admiţând că aceste rezultate au fost complet reale, se remarcă bilanţul slab al partidelor naţional liberal şi social democrat independent, care au obţinut împreună mai puţine voturi decât Blocul Partidelor Democratice. Acesta, cu peste un sfert din total, dovedea că era o forţă reală, în plină ascensiune, şi în condiţii normale de competiţie electorală, fără prezenţa trupelor sovietice în ţară, ar fi fost un factor politic de care trebuia să se ţină seama. Totuşi, cele trei partide de opoziţie, pe atunci coalizate împotriva comuniştilor, obţineau împreună procentajul covârşitor de 71,5%.
Acest bilanţ confirma ceea ce ştia pe atunci toată lumea şi a fost îndelung subliniat de istoriografia românească de după 1990, anume că la acea oră Partidul Naţional Ţărănesc era gruparea politică cea mai puternică din ţară. Cu toate ingerinţele şi presiunile autorităţilor, care au fost mereu scoase la iveală în ultimii ani, el obţinea majoritatea absolută de peste 50% din voturi, care i-ar fi permis să guverneze singur ţara. În acest mod, partidul condus de Iuliu Maniu confirma faptul că el reprezenta speranţa electoratului României din perioada imediat următoare încheierii celui de-al doilea război mondial.
O observaţie: P.N.L. a obţinut victoria relativă în secţiunea Tirol datorită faptului că de aceasta aparţinea comuna Fârliug, fieful electoral al preşedintelui organizaţiei judeţului Caraş a partidului, Octavian Furlugeanu. În cinci dintre secţii, P.N.L. se clasa pe locul al treilea, după P.N.Ţ. şi B.P.D., iar în altele patru (Ocna de Fier, Lăpuşnicu Mare, Şopotu Nou şi Vrăniuţ) chiar pe locul al patrulea, fiind devansat de P.S.D.I., alt partid aflat în plin proces de consolidare, iar la Goruia cele două partide se situau la egalitate.
Conform acestor rezultate, cei cinci deputaţi ai judeţului Caraş, repartizaţi prin sistemul existent la acele alegeri, (14) ar fi fost împărţiţi între partide astfel: P.N.Ţ. 3 locuri, B.P.D. 1 loc şi P.N.L. 1 loc, deci opoziţia ar fi trebuit să dispună de patru dintre cei cinci deputaţi ai judeţului, exact invers decât s-a stabilit în mod oficial. Cei cinci deputaţi aleşi ar fi trebuit să fie, conform listelor prezentate de organizaţiile judeţene ale partidelor: naţional-ţărăniştii Maxim Radovan, Ilie Rusmir şi Radu Niculescu-Buzeşti, social-democratul Şerban Voinea (reprezentând B.P.D.) şi liberalul Octavian Furlugeanu. (15) Putem observa că, dintre aceştia, doar trei erau localnici, Şerban Voinea şi Radu Niculescu-Buzeşti fiind trimişi de la Bucureşti, conform unei practici de tradiţie în politica românească. O greşeală a comis şi P.S.D.I., care între cei cinci candidaţi ai săi nu a nominalizat niciun reşiţean, deşi acolo avea partidul principala bază de susţinere din judeţ şi cu siguranţă s-ar fi câştigat mai multe voturi în dauna blocului guvernamental.
Deşi departe de a fi complete, aceste rezultate ne pot ajuta să ne facem o idee mai clară asupra adevăratelor orientări existente la nivelul judeţului Caraş la 19 noiembrie 1946. În general, ele vin să confirme opiniile istoricilor actuali şi ale martorilor contemporani, care răspândeau cunoscuta butadă: ?Frunză verde de cicoare, votezi ochi şi iese soare.? Opiniile politice ale electoratului românesc erau corecte şi, în condiţii normale, ele ar fi putut reprezenta o excelentă bază de pornire pentru evoluţia postbelică a ţării noastre.



Note:
1 Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Bucureşti, 1990, p. 291.
2 Mircea Rusnac, Confruntări politice şi electorale în judeţele bănăţene în anul 1946, în Banatica, Reşiţa, nr. 14, 1996, p. 408-412; Idem, Aspecte ale vieţii politice din Banat în perioada 1944-1948, în Tibiscum, Caransebeş, nr. 11, 2003, p. 404.
3 Ion Popa, Manifestări protestatare ale electoratului din judeţul Caraş în campania de alegeri parlamentare din anul 1946, în Banatica, Reşiţa, nr. 13/II, 1995, p. 430.
4 Ibidem; cazuri asemănătoare şi la Idem, Din activitatea organizaţiilor cărăşene P.N.Ţ.-Maniu şi P.N.L.-Brătianu în perioada care a precedat campania de alegeri parlamentare din anul 1946, în loc. cit., nr. 15/II, 2000, p. 231-240.
5 Mircea Rusnac, Aspecte ale vieţii politice..., p. 402.
6 Ion Popa, Noi mărturii despre abuzurile comise în campania de alegeri parlamentare din anul 1946 în judeţul Caraş, în Banatica, Reşiţa, nr. 16/II, 2003, p. 367-369.
7 Idem, Rezultatele alegerilor parlamentare din anul 1946 în judeţul Caraş, în Tibiscum, Caransebeş, nr. 11, 2003, p. 411-417.
8 Ibidem, p. 415-417.
9 Ibidem.
10 Ibidem, p. 415.
11 Eusebiu Narai, Evoluţia situaţiei economico-sociale în judeţul Caraş (august 1944 ? decembrie 1947), partea a II-a, ms., fila 127.
12 Ibidem, filele 127 şi 217.
13 După Ion Popa, Rezultatele alegerilor..., p. 415-417.
14 Mihai Fătu, Un vot decisiv (noiembrie '46), Bucureşti, 1972, anexa.
15 Ion Popa, op. cit., p. 411-412.