Pagini Transilvane(3)
În mijlocul judetului, pe Mures, la încrucisarea drumurilor care strabat Ardealul de la Rasarit la apus si de la miazazi la miazanapte, putin mai jos de varsarea Târnavelor si foarte aproape de gura Ampoiului si a Dobrei, este capitala: Alba- Iulia.
Orasel fara mare însemnatate economica sau culturala, Alba ?Iulia a dobândit totusi, prin pozitia ei privilegiata o însemnatate politica deosebita în istoria Ardealului.
Romanii au avut aici un castru « Apulum », prin care supravegheau caile de acces spre Transilvania de rasarit. Stapânirile urmatoare nu l-au parasit, ci au facut din orasel un centru politic si militar în stare sa tina cumpana între diferitele elemente politice ale vietii Ardealului si sa faca fata navalirilor din orice directie.
Spiritul acestui târgulet, fara alt farmec aparent decât al împrejurimilor, se dezvaluie si vibreaza adânc în sufletul românesc de îndata ce urci drumul cetatii.
Aici, la Apulum, a pus, pe un sipot recladit din temelie, Legiunea XIII-a Gemina, pecetea nedezmintita a îngemanarii celor doua spite ale neamului românesc. Aici s-a încoronat la 1599 Mihaiu-Voda, Domnul român al Ardealului, dupa izbânda de la Selimbar. Aici, în afara portii din afara cetatii, unde s-a ridicat un monument fara masura cu jertfa, si-au vazut zdrobite si risipite oasele, Horia si Closca.
Tot aici a fost purtat mai târziu, în triumf, spre derâdere, Iancu « Craiul Muntilor », care amenintase de la Vidra, iarasi, cetatea înstrainata. Aici a fost, în timpul persecutiilor lui Tisza, locul unde s-a otelit rezistenta partidului national român, prin întâlnirea Blajului cu Sibiul. « Spre Alba-Iulia » au pornit, într-un singur gând, armatele românesti în razboiul de întregire, si tot catre ea si-au îndreptat ostasii cazuti, ultimul lor gând?
Si apoi, când a venit ceasul judecatii, aici s-a întrunit « Adunarea Nationala » a Românilor, care a hotarât unirea de veci a Ardealului cu România. Si tot aici, între zidurile albe ale catedralei cladita între pridvoare, în odihnitorul stil al mânastirilor românesti, alaturi de zidurile negre ale vechii catedrale franciscane, s-a încoronat în 1922, Ferdinand Întregitorul, Rege al tuturor Românilor.
Marturiile legate de framântarea veacurilor de numele acestui oras, amintirea durerilor si a bucuriilor, a avânturilor si jertfelor, a prefigurarilor si a împlinirii neamului românesc, fac din cetatea Alba-Iulia centrul mistic al neamului românesc, inima nevazuta a României.


Email Blog Entry