Articol: Mizeria, instrument de control social

Dincolo de mobilizarea politică prin intermediul organizaţiilor de masă şi de
supravegherea strictă a conţinutului ideologic al producţiilor culturale, controlul se exercita şi
prin alte mecanisme care implicau intruziunea în viaţa cotidiană şi menţinerea unui stări
materiale precare a populaţiei. Liberalizarea de la mijlocul anilor 1960 permisese reapariţia
unor mici întreprinderi familiale particulare, aşa-zişii mandatari, în sfera serviciilor, precum
restaurante, cofetării, brutării, frizerii, etc., care se adăugau meseriaşilor particulari încă
toleraţi, precum cizmarii, croitorii, etc., formând un nucleu de economie privată în domenii în
care statul era în mod special deficitar. Această mică oază de liberalism a început să fie redusă
începând din 1968, sub pretextul unei proaste gestionări sau a îmbogăţirii ilicite. Procesul de
suprimare a oricărei forme neetatizate de producţie, comerţ sau servicii, s-a radicalizat în
1977. La şedinţa CPEx din 18 februarie, au fost adoptate o serie de măsuri care anunţau
sfârşitul sistemului mandatarilor şi limitarea drastică a activităţii meseriaşilor particulari.30
La începutul anilor 1980, au fost luate o serie de noi măsuri pentru a restrânge, pe de-o
parte, firavul sector nesocializat al economiei (în special în agricultură) şi, pe de altă parte,
pentru a crea o totală dependenţă materială a fiecărui individ faţă de stat. Principiile "noii
revoluţii agrare" au fost enunţate în februarie 1981, eveniment care a prilejuit convocarea
Congresului al II-lea al "oamenilor muncii din agricultură", primul fiind cel care celebrase
încheierea colectivizării în 1962. Pregătită prin decretele din 10 şi 17 octombrie 1981 relative
la raţionalizare şi autoaprovizionare, şi practic lansată la începutul lui 1982, aşa-zisa "nouă
revoluţie agrară" a antrenat de fapt o nouă colectivizare. Astfel, era pus în practică un sistem
de control al producţiei agricole a satelor necolectivizate (9,4 % din suprafaţa agricolă, dar
numai 4,9 % din cea a terenurilor arabile) şi a loturilor individuale acordate ţăranilor
cooperatori în folosinţă proprie (6,1% din suprafaţa agricolă). De asemenea, au fost introduse
livrările obligatorii către fondul de stat, în cantităţi şi la preţuri impuse, prin care se revenea la
mecanismul "cotelor", suprimate în 1956.31 Ultima etapă a acestui asalt împotriva ţărănimii a
fost programul de sistematizare a satelor, asupra căruia vom reveni ulterior, pus în aplicare pe
întreg ansamblul teritoriului după 3 martie 1988. Dacă acest program ar fi fost dus până la
capăt am fi asistat la trecerea cvasitotalităţii pământurilor în regimul gestiunii colective, cu
preţul distrugerii satelor necolectivizate şi al reducerii drastice a suprafeţei loturilor în
proprietate individuală, dacă nu chair la suprimarea lor pur şi simplu. Agricultura română ar fi
fost astfel în întregime colectivizată, iar toţi ţăranii trasformaţi în muncitori agricoli.
"Noua revoluţie agrară" s-a înscris într-un ansamblu mai larg de măsuri care, de la
începutul anilor '80, a împins România spre o adevărată economie de război. Sectoare
esenţiale ale economiei au fost trecute sub responsabilitatea directă a militarilor: transporturile
şi telecomunicaţiile, principalele porturi, şantiere naţionale, minele şi, din 1985, energia.32 Un
decret din decembrie 1981 asupra "întăririi ordinii şi a disciplinei muncii" mergea până la
prevederea de pedepse cu închisoarea pentru greşeli comise în timpul orelor de muncă.33 În

30 În şedinţa CPEx se aprobau "desfiinţarea brutăriilor particulare existente în unele localităţi, precum şi a
brutăriilor şi tuturor secţiilor de producţie şi prestare de servicii aparţinând cooperativelor agricole de producţie .
. . având ca obiect de activitate servirea populaţiei orăşeneşti". De asemenea, se prevedea desfiinţarea ultimilor
mandatari şi îngrădirea condiţiilor în care îşi puteau desfăşura activitatea meseriaşii particulari. Vezi stenograma
şedinţei CPEx din 18 februarie 1977, în ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 13/1977, vol. I, f. 5.
31 Anne Colas (Anne Planche), Roumanie. Une situation explosive, în "L'Alternative", nr. 14, ianuarie-februarie
1982, pp. 27-37; Idem, La mobilization générale, în "L'Alternative", nr. 16-17, mai-august 1982, pp. 12-16.
32 Mihnea Berindei, "Etat de guerre" à la roumaine, în "L'Alternative", nr. 15, martie-aprilie 1982, pp. 20-23;
Idem, Roumanie - Les ouvriers. N'ayez pas peur, în "Le cri des hommes. Fédération internationale des droits de
l'homme", nr. 15, aprilie 1982, pp. 28-33; Edith Lhomel, Roumanie 1985. Une économie toujours grevée
d'hypothèques, în "Le Courrier des Pays de l'Est", nr. 305, aprilie 1986, Paris, La Documentation Française, pp.
45-53.
33 Decretul nr. 400 din 29 decembrie 1981 pentru "instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea
utilajelor, instalaţiilor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă" prevedea pedepse cu închisoarea de 3

1983, prin generalizarea "acordului global", venitul minim garantat pentru toate categoriile de
salariaţi a fost suprimat şi înlocuit cu o remunerare în funcţie de randament. Nerealizarea
normelor planificate avea drept consecinţă o scădere a salariului, chiar şi în cazul în care
cauzele nu erau imputabile muncitorului (epuizarea stocului, pană de electricitate, etc.).34
Dacă nici una dintre aceste măsuri nu a contribuit realmente la ameliorarea productivităţii -
obiectivul proclamat oficial -, ele au mărit în schimb ponderea arbitrariului şi a insecurităţii în
raporturile de muncă.
Aplicarea "acordului global," care a provocat o scădere importantă şi imprevizibilă a
veniturilor, intervinea într-un moment în care preţurile explodaseră (creştere de mai mult de
35% în medie pentru 220 de produse alimentare în 1982; creştere a preţului electricităţii şi al
gazului metan domestic cu 300% între 1982-1987) şi în care penuriile care îşi făcuseră
apariţia la sfârşitul anilor 1970 devin endemice. Deja din 1977, se pune problema valorificării
"superioare" a cărnii prin folosirea subproduselor?precum sânge, şorici, zgârciuri, cartilagii,
pentru fabricarea în combinaţie cu făină de soia a unor preparate alimentare.35 Această măsură
se află la originea binecunoscutului "salam cu soia" din perioada anii 1980.36 Tot în această
perioadă apar pe piaţă şi produse precum "tacâmurile" (capătul aripilor de pui, împreună cu
ghearele) sau aşa-numiţii "adidaşi" (picioarele de porc). Această criză?instituţionalizată prin
decretele mai sus menţionate asupra raţionalizării din 10 şi 17 octombrie 1981 şi mai ales prin
"programul privind alimentarea ştiinţifică a populaţiei" din 198237, care îi conferea un
caracter de permanenţă?se traducea prin raţionalizarea produselor de bază: pâine, făină,
carne, zahăr, ulei, ouă, lapte. Chiar astfel raţionalizate, produsele alimentare erau deseori de
negăsit, ceea ce a exacerbat fenomenul cozilor.38

luni până la trei ani pentru acte de indisciplină precum introducerea băuturilor alcoolice, fumatul în locuri
interzise sau acte de neglijenţă în mânuirea instalaţiilor, utilajelor sau maşinilor. În cazul în care aceste
"infracţiuni" provocau acte de tulburare a "bunului mers al unităţii", pedepsele mergeau de la 6 luni la 5 ani, iar
în cazul unei perturbări deosebit de grave cu pagube şi vătămări corporale sau chiar victime umane puteau
ajunge de la 5 la 20 de ani. Interesant de remarcat este faptul că actul nu a fost abrogat decât în 2006 prin
articolul 53 al legii 319. O analiză a contextului şi împlicaţiilor acestui decret, vezi la Mihnea Berindei, "Etat de
guerre" à la roumaine, art. cit.; şi Anne Colas (Anne Planche), La mobilization générale, art. cit.
34 Mihnea Berindei şi Anne Colas (Anne Planche), L'abolition du salariat, în "L'Alternative", 25, ian-febr.
1984, pp. 36-44.
35 Vezi comunicatul CPEx din 18 februarie 1977 în ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 13/1977, vol.
I, f. 4 r. şi raportul semnat de Angelo Miculescu, ministrul agriculturii, şi de Petre Blajovici, şeful
Departamentului Industriei Alimentare, Ibidem, dosar nr. 13/1977, vol. III, f. 130-139. În şedinţa CPEx din 6
iunie 1977, care a analizat problema majorării preţurilor pentru intervalul 1977-1980, Ceauşescu insista ca în
privinţa cărnii să se dea întâietate "valorificării superioare a subproduselor": "Să se mărească rentabilitatea prin
valorificarea celorlalte subproduse-cum este sângele şi altele-şi introducerea celorlalte produse cum este soia şi
altele". Vezi Ibidem, dosar nr. 64/1977, f. 74.
36 Perversitatea comunismului se poate ilustra şi prin faptul că, asemenea măsuri, au dus şi la o schimbare de
mentalitate. După 1989, "salamul cu soia" a fost invocat în sens pozitiv, ca probă de patriotism a celor ce au
îndurat comunismul în România, cu scopul de a-i denigra pe cei ce s-au întors din exil.
37 Era un program delirant cu pretenţii de ştiinţificitate, care norma consumul de produse alimentare al
populaţiei, împărţite pe categorii de gen, vârstă, efort fizic. Proiectul de program a fost publicat în "Scînteia", 14
iulie 1982. În realitate, proiectul nu a fost aplicat, cantităţile de alimente efectiv consumate de populaţie fiind de
fapt mult mai mici decât cele indicate.
38 Iată ca un exemplu - o cartela de raţionalizare - cantităţile de produse alimentare obţinute la Braşov timp de
12 luni ale anului 1987: 8,5 kg de carne (4kg de porc şi 4,5 kg de pui), deci 23 g pe zi; 2,5 kg de făină (7 g pe zi);
10 l de ulei (27 ml pe zi); 10,5 kg de salam (29 g pe zi). Se adagă 10 ouă distribuite în noiembrie (un ou la 36 de
zile) şi 0,5 kg salam (2 g pe zi). Conform D. Ionescu, Food Rationing in Brasov, în "Radio Free Europe.
Situation Report, Romania", nr. 4, 4 martie 1988, pp. 9-12. Să reamintim că Braşovul era unul dintre principalele
oraşe ale ţării, iar centrele urbane erau mult mai bine aprovizionate decât localităţile rurale. Asupra decretelor de
raţionalizare şi programului - nerespectat - al "alimentaţiei ştiinţifice", vezi "La Roumanie. Crise et repression",
op. cit., pp. 88-89, 131. Vezi de asemenea Vlad Socor, A Chiken for Every Pot? şi D. Ionescu, Acute Food
Shortages, "Radio Free Europe. Situation Report. Romania", nr. 1, 13 ianuarie 1988, pp. 33-36; nr. 14, 2 dec.

La toate acestea se adăugau, din 1982, întreruperile de electricitate şi gaz din ce în ce
mai frecvente şi anarhice. Consumul casnic era supus unor restricţii draconice (spre exemplu,
încălzirea în timpul iernii era limitată la maximum 14 grade). De asemenea, starea mizeră a
locuinţelor şi a transporturilor în comun prin lipsa întreţinerii şi prin uzură, precum şi situaţia
ecologică alarmantă39 contribuiau la deterioarea calităţii vieţii. Toate aceste elemente au dus -
ca şi absenţa, devenită cronică, a săpunului, detergenţilor şi medicamentelor - la degradarea
rapidă a stării de sănătate, la apariţia anumitor boli ale mizeriei, la scăderea - din 1980 - a
speranţei de viaţă. Mortalitatea generală şi în special mortalitatea infantilă deveniseră atât de
ridicate încât, în ciuda măsurilor poliţieneşti adoptate în 1984-1985 cu scopul de a spori rata
natalităţii40, sporul natural înregistrat în 1988 (108.000 pentru o populaţie de aproape
23.000.000 de locuitori) era inferior celui din 1966, ultimul an în care avortul era încă legal
(116.000 pentru o populaţie de numai 19.000.000 de locuitori).41
Însă criza economică nu este suficientă pentru a explica sacrificiile impuse populaţiei.
Puterea se lăuda, an dupa an, cu obţinerea unor recolte record. Chiar dacă datele furnizate
erau în mod evident umflate, producţia agricolă reală ar fi putut totuşi să asigure în acelaşi
timp şi o aprovizionare decentă şi exporturi substanţiale. Exporturile de produse agricole nu
serveau decât parţial rambursării accelerate a datoriei externe în devize, decise în mod
unilateral în 1981 de Ceauşescu - pretext oficial al politicii de austeritate. Ele erau mai ales
necesare pentru menţinerea dogmatică a unei strategii economice de tip stalinist (prioritate
absolută acordată industriei grele, oricare ar fi preţul). În principal destinate Uniunii
Sovietice42, şi într-o măsură mai mică ţărilor din Orientul Mijlociu, exporturile de alimente
serveau în primul rând la obţinerea de materii prime şi combustibili (minereu de fier, petrol,
gaz, etc.) indispensabili funcţionării unei industrii siderurgice şi petrochimice
supradimensionate şi energofage.43 În plus, toate resursele şi energiile încă disponibile erau
mobilizate pentru realizarea unor proiecte faraonice, ruinătoare din toate punctele de vedere,
precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, asanarea Deltei Dunării pentru a o "reda agriculturii",

1988, pp. 11-14. O analiză sociologică a fenomenului cozilor vezi la Pavel Câmpeanu, România. Coada pentru
hrană. Un mod de viaţă, Bucureşti, Litera, 1994.
39 Despre acest subiect, vezi raportul ecologic al mişcării clandestine Acţiunea democratică română în "La
Nouvelle Alternative", nr. 11, septembrie 1988, pp. 44 - 48 şi nr. 12, decembrie 1988, pp. 73-75.
40 Printre aceste măsuri, să semnalăm obligaţia impusă femeilor de a naşte cel puţin cinci copii, prescrierea unor
examene ginecologice periodice pentru a preveni orice întrerupere de sarcină, agravarea pedepselor penale
pentru avort. Mai multe despre acest subiect, vezi în capitolul respectiv din raport.
41 Comunicat cu privire la realizarea planului unic de dezvoltare economică şi socială al RS Romania în 1988, în
"Scînteia", 4 feb. 1989; vezi şi Anuarul statistic al RS România, Bucureşti, 1967. Vezi şi C. Pompey, Officials
Confirm a Rise in Infant Mortality, "Radio Free Europe. Situation Report. Romania", nr. 13, 9 noiembrie 1988,
pp. 25-27.
42 Vlad Socor, Romanian - Soviet Trade Surges Ahead; Idem, The Soviet Presence in Romanian Industry;
Gromyko's Official visit to Romania; Romanian - Soviet Relations on the Eve of Ceausescu's Visit to Moscow;
Nicolae and Elena Ceausescu Visit the USSR, în "Radio Free Europe. Situation Report. Romania", nr. 3, 22
aprilie 1987, pp. 31-35; nr. 4, 29 mai 1987, pp. 19-23; nr. 7, 26 mai 1988, pp. 5-6; nr. 12, 14 oct. 1988, pp. 18-
19; nr. 13, 9 nov. 1988, pp. 3-8; Edith Lhomel, Les ambiguïtés de l'autonomie roumaine, în "Problèmes
politiques et sociaux", nr. 491, Paris, La Documentation Française, iunie 1984, pp. 27-28; Idem, La Roumanie en
1986. Déclin des échanges extérieurs, în "Le Courrier des Pays de l'Est", nr. 317, aprilie 1987, Paris, La
Documentation Française, pp. 62-63. Conform jurnalului "The Independent", 26 ian. 1989, 69% din producţia
agroalimentară a României ar fi fost exportată în Uniunea Sovietică.
43 Edith Lhomel, Roumanie 1985, une économie grevée d'hypothèques; Idem, Roumanie 1986-1990. La fuite en
avant; Idem, La Roumanie 1987. Une économie à la dérive, în "Le Courrier des Pays de l'Est", nr. 305, aprilie,
1986, pp. 45-53; nr. 316, martie 1987, pp. 60-64; nr. 328, aprilie 1988, pp. 47-52. Vezi şi Anne Colas (Anne
Planche), Roumanie, un pays a l'agonie, în "L'Etat du monde, 1988-1989", Paris, La Découverte, 1988, pp. 216-
221; P. Gafton, The Program for Consumer Supplies in 1988, Idem, The Foreign Debt; Idem, The Economy in
1988, în "Radio Free Europe. Situation Report. Romania", nr. 4 martie 1988, pp. 7-8; nr. 15, 29 dec., 1988, pp.
7-9; nr. 2, 2 martie 1989, pp. 13-17; Dan Ionescu, Food Rationing in Brasov, în "Radio Free Europe. Situation
Report. Romanie", nr. 4, 4 martie 1988, pp. 9-12.

Canalul Bucureşti-Dunăre, "sistematizarea" centrelor istorice ale oraşelor.44 La fel ca în
perioada stalinistă, decizia de a iniţia asemenea proiecte nu a fost luată numai din
considerente economice, majoritatea chiar dovedindu-se fie o proastă investiţie financiară, fie
o catastrofă ecologică de proporţii. Raţiunea înfiinţării unor asemenea şantiere era mai mult
de natură politică: dacă lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au fost deschise la sugestia
sovieticilor pentru a servi drept lagăr de muncă forţată pentru prizonierii politici din anii 1950,
reluarea acestora de către Ceauşescu a fost făcută şi în scopul intorducerii de noi metode de
control şi constrângere a populaţiei.45 Pe aceste şantiere lucrau persoane condamnate la
"reeducarea prin muncă", multe dintre ele, de fapt, pe motive politice, sau soldaţii repartizaţi
în batalionale de muncă. În general, însă, diverse categorii sociale?începând de la elevi şi
studenţi aflaţi în timpul anului şcolar, militari în termen, şi până la salariaţi scoşi din
producţie?erau obligate să presteze pentru regim o muncă aşa-zis "voluntară" în locul
activităţilor lor normale şi în condiţii extrem de mizere.46 Spre exemplu, planul de "muncă
patriotică" al UTC pe 1977 prevedea realizarea de îmbunătăţiri funciare pe 20.000 hectare,
împăduriri pe 7000 de hectare, colectarea a 12.000 tone deşeuri metalice, 5.000 tone hârtie.47
Mobilizarea tineretului la asemenea activităţi s-a intensificat în anii următori, programul UTC
privind realizarea unor "obiective şi lucrări de investiţii" pentru 1979 estima o valoare totală a
acestora de 1,17 miliarde lei, care urma a fi asigurată prin participarea a 30.000 de tineri
calificaţi şi necalificaţi, precum şi a 35.000 de elevi şi studenţi.48 În sfârşit, numai realizarea
lucrărilor la Casa Republicii (după 1989 devenită Casa Poporului) în faza finală a regimului,
cu începere de la 1 septembrie 1987, a necesitat nu mai puţin de 14.525 de muncitori recrutaţi

44 Construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră a foarte costisitoare (oficial 2 miliarde de dolari), dar eficienţa lui
s-a dovedit mult supraevaluată: la patru ani după punerea sa în funcţiune, nu realiza decât 10% din traficul
prevăzut. Asanarea marilor insulele de pe Dunăre, Balta Mare a Ialomiţei şi Balta Mare a Brăilei, precum şi
proiectul de secare a Deltei Dunării (cea mai mare din Europa) au constituit veritabile catastrofe ecologice după
experţi, care puneau în evidenţă, între altele, faptul că salinitatea pământurilor astfel obţinute împiedica
dezvolatrea culturilor agricole. Construcţia canalului Bucureşti - Dunăre, abandonată după Revoluţie, nu avea
nici o utilitate economică, dar permitea realizarea unui alt proiect tipic stalinismului (elaborat încă din anii
1950): a face din capitală un port la Marea Neagră. La toată această listă de proiecte care au necesitat resurse
uriaşe se poate adăuga şi distrugerea sistematică a centrelor istorice ale oraşelor şi în mod special al celui din
Bucureşti pentru a li se substitui centre politico-administrative demne de "epoca Ceauşescu".
45 Hotărârea reluării lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost luată la Plenara CC al PCR din 18-19
iunie 1973. Măsurile necesare proiectării şi realizării canalului, pentru care se estima că ar fi fost necesari 25.000
de muncitori, au fost adoptate în şedinţa CPEx din 18 februarie 1977, proiectul general "îmbunătăţit" în urma
discuţiilor urmând a fi fost definitivat până în luna iulie a acelui an. În ziua următoare s-a decis ca, în cinstea
aniversării a 55 de ani de la crearea UTC, să se deschidă deja la 1 martie 1977 Şantierul Naţional al Tineretului
din cadrul Centralei Canal Dunăre-Marea Neagră, precum şi numeroase alte şantiere judeţene de muncă
voluntară. Vezi ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 13/1977, vol. I, f. 4 r., vol. III, f. 112-128; şi
Ididem, dosar nr. 14/1977, ff. 135-136. Tot în 1977, în şedinţa CPEx din 11 octombrie, s-a hotărât începerea
Canalului Bucureşti-Dunăre în 1979, precum şi terminarea ramificaţiei Poarta Albă-Capul Midia a celuilalt canal
până în 1985. Vezi Ibidem, dosar nr. 113/1977, f. 28 v.
46 Aceste activităţi erau în general neplătite. Numai în mod excepţional în cazul Canalului Dunăre-Marea
Neagră, elevii şi studenţii care au stat acolo câte trei luni primeau 20% din valoarea lucrărilor realizate. Vezi
propunerile prinvind distribuirea fondurilor rezultate din munca desfăşurată de elevi şi studenţi la Canalul
Dunăre-Marea Neagră din 25 mai 1977, dezbătut în CPEx din 6 iunie, în ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie,
dosar 65/1977, ff. 79-81.
47 Vezi planul de măsuri pentru sărbătorirea a 55 de ani de la crearea UTC şi 20 de ani de la înfiinţarea UASCR
în Ibidem, dosar nr. 14/1977, ff. 135 r.-136 v.
48 Spre exemplu, la şantierul Canal Dunăre-Marea Neagră, volumul de excavaţii se dubla practic în 1979
comparativ cu anul anterior (12,5 milioane mc pentru 1979 faţă de 6,5 milioane mc în 1978), ceea ce necesita
recrutarea a încă 1.425 tineri calificaţi, detaşaţi pentru doi ani, şi a 1.275 tineri necalificaţi. Acelaşi program
prevedea creşteri similare ale volumului de muncă prestată pe numeroase alte şantiere, precum Combinatul
minier Oltenia, Sistemul de irigaţii Viişoara, Combinatul siderurgic Galaţi, Platforma industrială Zalău,
Cobinatul petrochimic Midia-Năvodari, precum şi deschiderea de alte 5 şantiere judeţene şi 127 santiere locale.
Vezi ANIC, fond CC al PCR - Organizatoric, dosar nr. 50/1979, ff. 8 r. - 9 v.

prin diverse instituţii, mai ales prin Trustul "Carpaţi" şi patru ministere. Cu toţii erau
consideraţi personal militarizat, lucrând în acord global sub conducerea Ministerului Apărării
Naţionale, prin UM 02523.49 Această practică de mobilizare "voluntară" în scopul îndeplinirii
planului economic a fost folosită extensiv şi în agricultură, unde se ajunsese ca recoltele să fie
strânse mai mult cu elevi, studenţi, militari, decât cu ţărani. În anii 1980, această practică a
fost extinsă şi la alte tipuri de activităţi, precum aşa numita "muncă patriotică" pentru
păstrarea curăţeniei şi înfrumuseţarea oraşului, obligatorie pentru toţi.
Pe scurt, adevăratul motiv al mizeriei impuse poporului român nu era de ordin
economic, ci politic: era o armă de control social. Românii, în imensa lor majoritate, trăiau în
permanenţă cu teama zilei de mâine. Preocuparea de a-şi asigura satisfacerea nevoilor celor
mai elementare (hrană, îmbrăcăminte, sănătate, căldură, transport, etc.) le acapara tot timpul
liber şi toată energia. Această luptă cotidiană pentru supravieţuire pe care fiecare o ducea
pentru sine şi pentru familia lui, în competiţie cu toţi ceilalţi, contribuia la alienarea
individului şi la atomizarea societăţii. Ea lăsă prea puţin spaţiu altor aspiraţii şi făcea cvasi-
imposibilă organizarea unei rezistenţe comune.



(49) Vezi decretul privind unele măsuri în legătură cu realizarea lucrărilor de construcţii la obiectivul "Casa Republicii" din 27 august 1989 în ANIC, fond CC al PCR - Relaţii Externe, dosar nr. 13/1987, f. 1-2. În afară de Trustul de partid "Carpaţi", care trebuia să furnizeze 9.800 de muncitori, mai participau Ministerul Construcţiilor Industriale cu 1575, Ministerul Apărării Naţionale cu 1.500, Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor 1.250, Ministerul Industrializării Lemnului şi Materialelor de Construcţii cu 600. Mărturii despre condiţiile inumane în care s-a lucrat pe acest şantier, vezi la Iona Popa, Robi pe Uranus, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.