Articol: Controlul conştiinţelor

În iulie 1971, Ceauşescu a anunţat noi măsuri pentru "îmbunătăţirea activităţii
politico-ideologice", rămase în istoria comunismului românesc sub numele de tezele din iulie,
denumire ce aduce aminte de tezele leninste din aprilie. Tezele ceauşiste reprezentau un nou
ghid pentru toate producţiile culturale din România.15 Din punct de vedere ideologic, tezele au
fost mai degrabă dogmatice decât novatoare: noţiuni demult abandonate în restul lagărului
comunist, precum realismul socialist, erau readuse în actualiate de Ceauşescu, care punea
astfel capăt tuturor iluziilor de liberalizare a vieţii culturale, întreţinute în perioada de început
a conducerii sale. Subliniind rolul conducător pe care trebuia să-l joace partidul în toate
domeniile, secretarul general a lansat un atac neaşteptat împotriva celor care încercau să
menţină cultura română conectată la curentele artistice, modele culturale şi tendinţle
novatoare din Occident.16 Cu alte cuvinte, intelectualii români trebuiau să se inspire exclusiv
din surse autohtone, mai precis din realităţile României socialiste. Consecinţa implicită: după
o scurtă perioadă în care fuseseră reluate legăturile fireşti cu Occidentul, cultura română era
condamnată de regimul comunist?a doua oară după rusificarea forţată din anii
stalinismului?să se dezvolte în completă izolare faţă de orice influenţă de dincolo de Cortina
de Fier. Pe scurt, tezele din iulie au constituit începutul re-stalinizării culturii române prin
întreruperea timidei încercari din anii '60 de a relua ambiţia generaţiei paşoptiste de a produce




15 De obicei, aceste teze sunt interpretate ca fiind de inspiraţie chineză, ca o reacţie în urma vizitei făcute de
Ceauşescu în ţara revoluţiei culturale maoiste (care a avut loc cu puţin timp înainte de discursul din iulie. Există
desigur multe elemente comune între cele două moduri de a înregimenta cultura, în România şi în China, dar în
urma analizei discursurilor oficiale ale lui Ceauşescu rezultă clar că el avea de mult intenţia de a opri
liberalizarea din sfera culturală. Mai multe despre asta, vezi în Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu,
Restalinizarea vieţii culturale româneşti. Tezele din iulie 1971, în "Arhiva Cotidianului", nr. 10 (53), octombrie
1996, pp. 1-3.
16 Desigur, Ceauşescu a exprimat aceste idei în obişnuita sa limbă de lemn: a atacat cosmopolitismul ca fiind o
manifestare de servilism în faţa creaţiilor străine şi de dispreţ fată de cele autohtone: "O practică nepotrivită s-a
dezvoltat, tovarăşi, aceea de a ne uita numai la ceea ce este produs în altă parte, în străinatate, de a recurge numai
la importuri. ? Suntem împotriva ploconirii în faţa a tot ceea ce este străin." Vezi Nicolae Ceauşescu, Propuneri
de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de
partid, a tuturor oamenilor muncii - 6 iulie 1971, Bucureşti, Editura Politică, 1971, pp. 205-207.

o cultură naţională în sincronism cu Occidentul, şi, implicit, demnă de a sta alături de celelalte
culturi europene.17
În vâltoarea "revoluţiei culturale" à la roumaine din iulie 1971, a fost înfiinţat şi
Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (CCES), care avea misiunea de a "dirija şi orienta
orice activitate cultural-educativă" a ţării. CCES a fost un organism dublu subordonat
partidului şi statului, respectiv CC al PCR şi Consiliului de Miniştri. Din 1977, i-au fost
conferite atribuţii mult mai importante, el devenind organismul care practic controla
activitatea "tuturor instituţiilor cultural-educative de la oraşe şi sate, indiferent de
subordonare, a uniunilor şi asociaţiilor de creatori", colaborând cu organizaţiile de partid din
cadrul respectivelor instituţii "în scopul asigurării îndeplinirii politicii culturale a partidului".
În plus, CCES avea ca sarcină "avizarea repertoriilor instituţiilor teatrale şi muzicale, a
tematicii muzeelor, a planurilor editoriale şi tirajelor cărţilor, a producţiei şi difuzării
filmelor" pentru "instaurarea unei ordini şi discipline severe în organizarea de spectacole şi
concerte în ţară." Conform decretului pentru organizarea şi funcţionarea CCES, adoptat de
CPEx la 11 octombrie 1977, acest organism controla, de asemenea, şi toate publicaţiile din
România. După aparenta desfiinţare oficială a cenzurii, respectiv încetarea activităţii
Comitetului pentru Presă şi Tipărituri, CCES a fost restructurat astfel încât să preia şi o parte
din vechile atribuţii ale cenzurii.18 CCES era responsabil pentru conţinutul presei, cărţilor,
altor publicaţii apărute în ţară, pentru importul oficial de cărţi, filme, discuri, precum şi de
controlul introducerii unor asemenea produse culturale din străinătate de către persoane
private. Pe scurt, cultura era redusă la dimensiunea ideologico-educativă, direcţionată "în
scopul formării şi dezvoltării conştiinţei socialiste a maselor, îndrumarea unitară a tuturor
aşezămintelor de cultură."19
În ceea ce priveşte cenzura, ca urmare a hotărârii CC de desfiinţare a Comitetului
pentru Presă şi Tipărituri, s-a procedat la împărţirea atribuţiilor în două direcţii. Răspunderea
pentru conţinutul politic şi ideologic a fost delegată la nivel instituţional prin constiturea unor
comisii speciale în Radioteleviziune şi colegii de redacţie în presă, formate din activişti de
partid şi reprezentanţi ai conducerii instituţiei. Aceste noi organisme deveneau responsabile
pentru "conţinutul politic şi ideologic" al publicaţiilor, emisiunilor, spectacolelor, filmelor,
etc.20 În al doilea rând, Ceauşescu personal decide că un organism central care să

17 Implicaţiile acestor teze asupra literaturii române au fost analizate pe larg în Monica Lovinescu, La littérature
en Roumanie. Du réalisme socialiste au réalisme quotidien, în "L'Alternative", nr. 13, noiembrie-decembrie
1981, pp. 59-63, reluat în "Roumanie. Crise et répression. 1977-1982. Un dossier de L'Alternative", sub direcţia
lui Mihnea Berindei şi Anne Colas (Anne Planche), Paris, ianuarie 1983, pp. 70-74. Vezi şi capitolul "Ideologie
şi teroare. Monopolul asupra vieţii culturale" din raport.
18 CCES a preluat şi cea mai mare parte a personalul fostului Comitet pentru Presă şi Tipărituri, cu excepţia celor
care au trecut la Agerpres pentru a se ocupa de importul presei străine şi difuzarea acesteia în România. Vezi
Propunere de modificare a unor acte normative decurgând din aplicarea Hotărârii CC al PCR din 28-29 iunie a.c.
cu privire la activitatea de informare a opiniei publice, ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 116/1977,
f. 2 v. şi 3 r.
19 Conform Decretului pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, 19 noi
instituţii culturale de interes naţional (Opera Română, Teatrele Naţionale, Filarmonica, muzee, etc.) trec şi ele în
subordinea acestui consiliu, pe lângă cele existente deja. Avea, de asemenea, în subordinea sa Centrala
Româniafilm, Centrala Editorială, Centrala Industriei Poligrafice, ceea ce înseamna practic toate întreprinderile
poligrafice, editurile, casele de filme. Pentru decretul privind organizarea şi funcţionarea CCES, vezi Ibidem, ff.
7-27. Merită adăugat şi faptul că preşedintele CCES era membru al Consiliului de Miniştri, numit prin decret
prezidenţial. Începând din 1979, acest post de mare "răspundere ideologico-educaţională şi culturală" a fost
atribuit Suzanei Gâdea, o apropiată a cuplului prezidenţial.
20 Din acest motiv, în aceeaşi şedinţă din 11 octombrie 1977, cînd a fost adoptat decretul cu privire la suprimarea
Comitetului pentru Presă şi Tipărituri, au fost adoptate şi decretele privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei
Române de Presă Agerpres, care preia controlul asupra importului de presă. De asemenea, a fost adoptat decretul
pentru reorganizarea şi funcţionarea Radioteleviziunii Române, prin care se creează comisiile pe domenii care
vizionează şi audiază emisiunile de televiziune şi radio şi avizează difizarea lor, precum şi decretul pentru

supravegheze întreaga activitate a acestor comisii şi comitete era în continuare absolut
necesar, atribuindu-i CCES acest rol. Argumentul lui Ceauşescu pentru necesitatea menţinerii
unui control strict şi centralizat al publicaţiilor semăna cu o descriere de tip orwellian a
funcţionării cenzurii: "Nu putem lăsa această activitate chiar aşa la voia întâmplării-aprecia
acesta.?Libertate, libertate, dar în toată lumea există un control asupra tuturor publicaţiilor.
Există un minister al informaţiilor, în toată lumea, care dă autorizaţii, suspendă un ziar care a
greşit sau îl dă în judecată. Nu înseamnă că nu te mai trage nimeni la răspundere. Trebuie să
fie un organ de stat investit cu asemenea atribuţii."21 În plus, CCES era abilitat să ia măsuri
dacă se constata că presa a fost folosită în "scopuri potrivnice orândurii socialiste, ordinii de
drept statornicite prin Constituţie şi celelalte legi", printre care legea secretului de stat din
1971.22 "Am stabilit să introducem anumite prevederi practicate în toată lumea?relua
Ceauşescu aceeaşi idee?: dreptul de a opri o publicaţie, de a o suspenda. Democraţia nu
trebuie înţeleasă denaturat."23
Tot din 1977, CCES era dotat şi cu o importantă structură permanentă: Cântarea
României, prin acelaşi decret de reorganizare menţionat mai sus. Deja în anul anterior fusese
experimentată prima ediţie a festivalului, iar după succesul acestei prime ediţii, CPEx a decis
relansarea lui, pentru ca apoi să îl permanentizeze sub egida CCES. Cântarea României era
definită ca un "festival al educaţiei şi culturii socialiste?, amplă manifestare educativă,
politico-ideologică, cultural artistică de creaţie şi interpretare, menită să îmbogăţească şi să
diversifice viaţa spirituală a ţării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la
patrimoniul cultural naţional şi universal."24 Implicaţia directă era că orice creaţie artistică,
dar şi tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentaţie
teatrală, etc. trebuiau să obţină aprobarea "activiştilor" responsabili cu Cântarea României,
prezenţi în fiecare întreprindere şi în fiecare sat. Principiul care reglementa activitatea acestor
paznici ai "culturii socialiste" era acelaşi cu cel enunţat în tezele din iulie 1971 şi reactualizat
cu ocazia Conferinţei de la Mangalia din august 1983 consacrată "problemelor muncii de
organizare şi politico-educative"25, ulterior repetat fără încetare în discursurile cu conţinut
ideologic26: nu poate exista creaţie artistică sau culturală lipsită de mesaj "revoluţionar".
Fiecare operă, fiecare eveniment cultural, ansamblul activităţilor editoriale, învăţământul
literar sau artisctic erau subordonate imperativelor propagandei, orice manifestare de acest tip
concurând în mod necesar la crearea "omului nou". Dacă unii scriitori sau artişti consacraţi se
mai puteau sustrage constrângerilor Cântării României, debutanţii aveau puţine şanse de a-şi
vedea publicate textele sau de a-şi expune operele, fără să se conformeze directivelor puterii şi

modificarea legii presei din 1974, prin care se introduce autocenzura la nivel instituţional. Vezi Anexele la
şedinţa CPEx din 11 octombrie 1977 în Ibidem, ff. 1-6 şi 28-65.
21 Vezi stenograma şedinţei CPEx din 13 septembrie 1977, Ibidem, dosar nr. 101/1977, f 73 r.
22 Pentru Legea 23/1971 privind apărarea secretului de stat în RSR, vezi "Monitorul Oficial", nr. 157, 17
decembrie 1971, pp. 13-23.
23 Vezi stenograma şedinţei CPEx din 11 octombrie, ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 113/1977, f.
51 r.
24 Ibidem, f. 13.
25 Vlad Georgescu, Istoria românilor, de la origini până în zilele noastre, München, Jon Dumitru Verlag, 1984,
pp. 319-323, 331-334; Mihnea Berindei şi Anne Colas (Anne Planche), De l'obscurité à l'obscurantisme, în
"L'Alternative", 26, martie-aprilie 1984, pp. 34-40; Vladimir Tismăneanu, Ceauşescu's Socialism, în "Problems
of Communism", ian. - febr. 1985, p. 61; Michael Shafir, op. cit., pp. 58-59; 92-93.
26 Vezi, de exemplu, capitolul discursului lui N. Ceauşescu din 28 noiembrie 1988, pronunţat cu ocazia şedinţei
plenare a CC şi a consiliilor şi birourilor celorlalte organizaţii de masă, intitulat Activitatea ideologică şi politico-
educativă pentru crearea omului nou având o înaltă conştiinţă revoluţionară socialistă: obiectiv de importanţă
capitală în etapa actuală, în "Scînteia", 29 nov. 1988. Vezi şi Michael Shafir, Former Defense Minister
Appointed Ideological Chief, în "Radio Free Europe. Situation Report. Romania", nr. 8, 23 iunie 1988, pp. 3-6;
Idem, Ceauşescu's Speech at the April CC Plenum. Ideological Aspects, în "Radio Free Europe. Situation
Report. Romania", nr. 4, 4 mai 1989, pp. 3-8.

să-şi aducă tributul cultului personalităţii lui Ceauşescu. Amatorismul cel mai servil şi mai
mediocru era încurajat în detrimentul profesionalismului şi talentului.
La rândul lui, CCES era sub controlul Comisiei ideologice a CC, ale cărei atribuţii au
fost precizate în acest sens în noul "Regulament privind organizarea şi funcţionarea
Comisiilor pe probleme, a Secţiilor CC şi Colegiului Central de Partid", aprobat în Plenara
CC din 26-27 octombrie 1977. Această comisie trebuia să "analizeze şi controleze" modul în
care CCES îşi îndeplineşte sarcinile stabilite prin hotărârile partidului, dublând practic
atribuţiile acestuia legate de supravegherea planurilor editoriale, inclusiv al traducerilor, al
producţiei interne de filme şi de import de filme, al repertoriului instituţiilor teatrale şi
muzicale, al aniversărilor şi comemorărilor, al programului de restaurare a monumentelor
istorice; de organizarea festivalului Cântarea României; de controlarea presei, a
Radioteleviziunii şi a uniunilor de creaţie. Astfel, prin intermediul Comisiei ideologice, care
avea obligaţia de a prezenta periodic rapoarte privind toate aceste aspecte şi a le supune
aprobării conducerii superioare a partidului, se exercita un control ultracentralizat al culturii,
Ceauşescu personal având ultimul cuvânt.27 Obiectivul vizat era, desigur, modelarea
conştiinţelor astfel încât să corespundă profilului idelogic al "omului nou". În acest sens,
controlul educaţiei începea de la vârstele preşcolare, odată cu înregimentarea în organizaţia
şoimilor patriei.28
Pe termen lung, această politică culturală iniţiată de tezele din iulie a avut consecinţe
extrem de grave datorită faptului că, dincolo de retorica de inspiraţie stalinistă, ea a fost
acompaniată de un control extrem de strict asupra circulaţiei informaţiei de orice fel dinspre
Occident înspre România. Numărului traducerilor a scăzut simţitor, în timp ce din ce în ce mai
puţine opere, reviste, jurnale, filme occidentale ajung în România: chiar şi cele care provin din
ţările comuniste sunt selecţionate cu grijă, respectiv cenzurate.29 La intrarea în ţară erau
confiscate toate cărţile sau publicaţiile ce puteau stârni fie şi cea mai mică suspiciune. Toate
aceste măsuri au fost combinate cu limitarea circulaţiei persoanelor peste Cortina de Fier şi
chiar condiţionarea plecărilor în străinătate de colaborarea cu regimul. Această pseudo-
cultură "naţională", care trebuia să fie "protejată" de influenţe "nefaste" din exterior, a dus la
o auto-izolare crescândă, pe care nici măcar Albania nu o mai cunoştea în anii premergători
prăbuşirii comunismului. A fost o politică anticulturală, care prin răsturnarea valorilor a
denaturat în profitul propagandei nevoile şi aspiraţiile reale ale oamenilor, a determinat, prin
perversiune, distorsionarea spiritelor şi o veritabilă suferinţă morală. În final, a constituit, cu
siguranţă, un mijloc suplimentar de control al conştiinţelor.


27 Pentru decizia Plenarei CC din 26-27 octombrie 1977, vezi ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr.
121/1977, f. 3. Pentru noul regulament, vezi Ibidem, dosar nr. 122/1977, vol. II, f. 136-138.
28 Până şi revistele destinate copiilor erau controlate din punct de vedere a "conţinutului ideologic." Revista
"Arici Pogonici", considerată de Ceauşescu ca fiind o "revistă uşoară", a fost transformată în "Şoimii Patriei."
La fel, revista în limba maghiară "Napsugar" a fost schimbată în "A haza sólymai", ceea ce în traducere însemna
acelaşi lucru. Referindu-se la aceste modificări, Ceauşescu sublinia: "Eu am înţeles că nu ne limităm la o
schimbare de denumire. Am stabilit să apară o revistă cu totul nouă, în ce priveşte conţinutul, şi, ca să zic aşa,să
devină o revistă oficială a acestei organizaţii". Vezi stenograma şi documentele şedintei Secretariatului din 18
octombrie în Ibidem, dosar nr. 118/1977, ff. 12-14 şi 157-160.
29 O singură ilustrare: repertoriul noilor filme prezentate la Bucureşti în 1988: 22 producţii româneşti, 28
sovietice, 10 germane din RDG, 9 cehoslovace, 8 chinezeşti, 7 vietnameze, 7 poloneze, 6 iugoslave, 5 coreene
(din Nord), 2 bulgăreşti, una ungurească, una cubaneză şi numai 3 coproducţii Est-Vest, dintre care un film
despre Johann Strauss, coproducţie RDG-Austria. Să adăugăm la aceasta că cei 2.300.000 de locuitori ai
capitalei nu dispun decât de 37 de săli de cinematograf - deschise cu rândul, niciodata mai mult de doua treimi în
acelaşi timp - şi că ultimul spectacol este programat la ora 19 în timpul iernii şi la ora 20 în timpul verii,
conform G. Ionescu, Repertoriul cinematografic in 1988, în "Radio Free Europe. Domestic Bloc", 25 ianuarie
1989; vezi de asemenea Monica Lovinescu, La résistance des écrivains roumains - solitaire ou solidaire?, în
"L'Autre Europe", nr. 17-19, 1988.