Articol: Reforma învăţământului şi implicaţiile sale.Educaţie şi ideologie în România în primul deceniu comunist

Vom încerca să surprindem principalele elemente ale reformei învăţământului din
1948, precum şi gradul în care şcoala românească a fost afectată de impunerea ideologiei
totalitare mai ales în primul deceniu de regim comunist. Sistemul de învăţământ trebuia să
îndeplinească o funcţie de îndoctrinare, să-i pregătească pe copii şi tineri după tiparele
"omului nou" şi să elimine spiritul critic şi spontaneitatea elevilor. În paralel cu campania
demagogică de lichidare a analfabetismului se opera o sinistră discriminare pe criterii de
clasă, iar cei admişi în şcoli erau supuşi unui perfid sistem de dresaj ideologic.
Trebuie spus de la bun început că a existat un interes special al Partidului Comunist
pentru Ministerul Educaţiei Naţionale încă din toamna anului 1944. Atunci titularul acestui
departament a devenit Ştefan Voitec, lider al PSD, partid partener al PCR în FND. Curând,
dinspre conducerea comunistă s-au auzit voci care îl incriminau pe Ştefan Voitec pentru
spiritul "antidemocratic" pe care l-a imprimat de când a preluat Ministerul Educaţiei, deşi,
aparent, iniţiativele fruntaşului social-democrat nu erau în răspăr cu planurile PCR.
Liderii comunişti îi reproşau lui Ştefan Voitec o toleranţă prea mare faţă de
"reacţiunea" din sistemul de învăţământ. PCR pleda pentru o grabnică epurare şi "reeducare"
a elevilor şi a cadrelor didactice. Radicalismul comunist în această privinţă s-a vădit la şedinţa
Biroului FND din 27 noiembrie 1945, când s-a pus problema modului de sărbătorire a
momentului 1 decembrie. Această dezbatere trebuie legată de un eveniment care avusese loc
cu puţin timp înainte, manifestaţia din 8 noiembrie 1945, organizată în principal de tineretul
naţional liberal şi cel naţional ţărănesc, elevi şi studenţi1. Reacţia autorităţilor comuniste a fost
una dură, soldată cu câteva zeci de arestări, mai ales din rândul tineretului. Au fost întocmite
liste cu studenţii participanţi la manifestaţie, aceştia fiind urmăriţi luni întregi. 557 de
persoane au fost arestate, clasându-se cauza pentru 188 dintre ele2. Acţiuni similare au avut
loc şi în alte oraşe ale ţării, cum au fost cele de la Ploieşti şi de la Timişoara, finalizate tot cu
arestări. Profesorul Mihail Dragomirescu, pe atunci fruntaş al Uniunii Patrioţilor, declara în
şedinţa din 27 noiembrie că: "În şcoli, problema trebuie privită cu multă seriozitate pentru că
am impresia că reacţiunea cea mai cruntă, rămăşiţele legionare cu legături la naţional-ţărănişti
şi liberali, se concentrează în şcoli, prin directori, profesori şi elevii mari, precum şi în
studenţime. (?) Se pune întrebarea dacă e bine să scoatem acest tineret la demonstraţia
maselor populare ale FND-ului". În faţa acestor îngrijorări, Vasile Luca a simţit nevoia de a
da următorul verdict: "Dacă fac ceva, îi snopim în bătaie şi îşi vor pierde pofta de a mai face
ceva. Îi putem încadra între muncitori"3. Mai târziu, violenţa a mers până la arestări masive
din rândul studenţilor. Spre exemplu, conducerea tineretului naţional ţărănesc, compusă mai
ales din studenţi, a fost arestată în 27 mai 19474. În noiembrie 1947, 100 de membri ai
Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc (TUNŢ) au fost arestaţi, după ce împrăştiaseră
câteva sute de manifeste prin Bucureşti. La 15 august 1949 s-au produs noi arestări în
rândurile TUNŢ. Totul a culminat în anul 1949 cu "reeducarea" de la Piteşti5. Incitările din
1945 erau, aşadar, doar preludiul distrugerii psihice a studenţimii indezirabile (de orientare
legionară, dar nu numai) şi, în general, a tineretului.

1 Pentru detalii în legătură cu manifestaţia din 8 noiembrie 1945, inclusiv o listă a studenţilor care au participat la
demonstraţie, vezi Cicerone Ioniţoiu, Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945, în "România Liberă", 4 noiembrie
1995, p. 6; Petre Ţurlea, 8 noiembrie 1945, Bucureşti, INST, 2000.
2 Petre Ţurlea, op. cit.
3 ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 115/1945; şedinţa Biroului FND din 27 noiembrie 1945, ff. 3-4
4 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 348, passim.
5 Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p. 17.

Această "reeducare" se integra proiectului represiv comunist din anii de consolidare a
monopolului puterii, dar fusese precedată de o percepţie deformată a centrelor universitare,
percepţie pe care şi-au însuşit-o între 1945-1948 inclusiv "tovarăşi de drum" ai comuniştilor;
Universităţile erau văzute aproape în exclusivitate ca locuri unde "agitaţiile se intensifică pe o
linie primejdioasă", degenerând în campanii antisemite şi antimaghiare. Chiar primul ministru
Petru Groza declara la 21 februarie 1946 că tineretul este uşor de influenţat şi că "mai ales
actuala generaţie din Universităţi este îmbibată, începând de la prima clasă de liceu şi până
acum, de o propagandă rasistă şi de naţionalism şovin. Acest tineret a contribuit la marea
tragedie în care ne găsim. Eu fac apel la dv. toţi şi rog pe domnul ministru al Educaţiei
Naţionale să se ocupe îndeosebi de agitaţiile de la diferite universităţi"6.


6 ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri - Stenograme (1944-1959), dosar nr. 2/1946, f. 121.