Articol: Mişcările studenţeşti din 1956

Ecourile relativei liberalizări de după cel de-al XX-lea congres al Partidului Comunist al
Uniunii Sovietice s-au făcut simţite şi în societatea românească, chiar dacă liderii comunişti români s-
au arătat refractari la politica de destalinizare promovată de Hruşciov. Cei mai activi în conturarea
unei platforme contestatare împotriva regimului comunist din România s-au dovedit a fi studenţii. Încă
din primăvara-vara anului 1956 în mediile studenţeşti au apărut primele semne de nemulţumire faţă de
regim, nemulţumiri exprimate uneori deschis, în şedinţe UTM sau pe căi ocolitoare, în discuţii pe
holurile facultăţilor sau în camerele de cămin.
În primăvara anului 1956 conducerea de la Bucureşti a luat mai multe decizii care aveau drept
scop o intensificare a monitorizării spaţiului universitar. Măsurile adoptate de Biroul Politic al PMR
ne arată teama factorilor decizionali de la Bucureşti de a nu se ajunge la o confruntare deschisă.
Studenţilor li s-au promis condiţii mai bune în campusuri, acces preferenţial la manifestări sportive şi
culturale, extinderea bazei materiale (cămine, cantine, baze sportive, case de cultură, tabere
studenţeşti). Pentru o mai bună gestionare a problemei studenţeşti conducerea PMR a decis şi
înfiinţarea unei noi structuri în care să fie înglobaţi toţi studenţii, indiferent dacă erau sau nu membri ai
UTM, Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti. Deşi la nivelul discursului public noua organizaţie îşi clama
apolitismul, ea se afla, de fapt, sub controlul direct al partidului.
Toate aceste decizii nu fac decât să demonstreze tensiunile din mediul studenţesc. Odată cu
revenirea studenţilor la cursuri, în septembrie 1956, s-a văzut că măsurile anterioare luate de autorităţi
nu au avut efectul scontat. În loc să se producă o scădere a nemulţumirilor, asistăm la o acutizare a
crizei, pe fundalul derulării evenimentelor din Ungaria şi Polonia. Începând cu luna septembrie s-au
desfăşurat mai multe adunări în facultăţi în care studenţii şi-au exprimat în mod deschis nemulţumirile.
Ei au adus în discuţie probleme nedezbătute până atunci - relaţiile dintre URSS şi România,
necesitatea prezenţei trupelor sovietice în România, colectivizarea forţată a agriculturii, situaţia grea a
studenţilor, falsitatea afişată de conducători şi de presa oficială în contradicţie cu realitatea - care erau
şi revendicările susţinute de unguri şi polonezi. Studenţii erau nemulţumiţi şi de sistemul de acordare a
burselor, de politizarea excesivă a programei de învăţământ, de birocratizarea structurilor UTM.
Autorităţile erau conştiente de existenţa unei mase critice în rândul studenţilor. Într-o
informare a Ministerului Afacerilor Interne către Biroul Politic al CC al PMR, din octombrie 1956,
erau semnalate mai multe cazuri de studenţi bucureşteni care "făceau agitaţie"1, iar într-un alt raport
erau menţionate cazurile altor studenţi bucureşteni care îşi îndemnau colegii la solidarizare cu
studenţii polonezi şi cehi, dar şi la acţiuni care să ducă la schimbarea guvernului2. Informatorii
Securităţii din universităţi raportau despre întâlnirile care aveau loc pe holurile facultăţilor sau în
camerele de cămin unde se comentau ultimele ştiri auzite la posturile de radio străine. Pe zidurile
facultăţilor au apărut inscripţii cerând o luare de poziţie a studenţimii române şi o solidarizare a sa cu
colegii din celelalte state est-europene.
În 27 septembrie a avut loc o primă confruntare între studenţi şi activiştii de partid, cu ocazia
alegerilor pentru conducerea organizaţiei UTM a anului IV de la Facultatea de Filologie din
Bucureşti3. La sfârşitul şedinţei, după peste 10 ore de dezbateri, timp în care au fost aduse critici
regimului de la Bucureşti, studenţii şi-au impus proprii candidaţi, dintre cei care fuseseră cei mai
combativi, neţinând cont de nici o indicaţie. Rezultatul acestei adunări s-a văzut o lună mai târziu,
după intervenţia directă a Biroului Politic al CC al PMR în rezolvarea "crizei": exmatricularea unor
studenţi, câteva excluderi din UTM şi sancţionarea întregii organizaţii4.

1 "La Univ. C.I. Parhon a fost prins studentul Mustaţă Constantin din anul I al Facultăţii de Ştiinţe Juridice,
cursul fără frecvenţă, scriind pe perete o inscripţie instigatoare cu următorul conţinut: «Studenţii cehoslovaci
sunt în grevă împotriva comunismului, studenţii români ce aşteaptă?»"; ANIC, fond CC al PCR - Secţia
Cancelarie, dosar nr. 113/1956, f. 27.
2 1956. Explozia. Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra evenimentelor din Polonia şi Ungaria, ediţie
întocmită de Corneliu Mihai Lungu şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996 (în
continuare se va cita 1956. Explozia?), p. 192.
3 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Cancelarie, dosar nr. 113/1956.
4 Vezi şi Ioana Boca, 1956 - un an de ruptură. România între internaţionalismul socialist şi stalinismul
antisovietic, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2001, pp. 145-149.

Declanşarea revoluţiei din Ungaria în 23 octombrie 1956 a provocat o dinamizare a mediilor
studenţeşti. La Cluj, în 24 octombrie, la Institutul de Arte Plastice a avut loc o întrunire "neoficială", la
care au participat circa 300 de studenţi de la ambele Universităţi, "Babeş" şi "Bolyai". Studenţii erau
nemulţumiţi de supraîncărcarea programului de studii, de prezenţa obligatorie la cursuri, de criteriile şi
modul de acordare a burselor studenţeşti, cerând, în acelaşi timp, autonomie universitară5. Participanţii
au decis convocarea unei mari adunări studenţeşti care ar fi trebuit să aibă loc pe un stadion din oraş,
moment în care s-ar fi prezentat şi un program de revendicări. Iniţiativa a rămas însă fără rezolvare
pentru că iniţiatorii acestui protest au fost arestaţi de Securitate chiar a doua zi. Balázs Imre şi Aristid
V. Târnovan, studenţi în anul V, respectiv anul IV la Institutul de Arte Plastice au fost acuzaţi de
acţiune de "agitaţie publică", fiind condamnaţi de Tribunalul Militar Cluj la câte 5 ani închisoare
corecţională6.
În 24 octombrie mai mulţi studenţi din anul V de la Facultatea de Filologie din Bucureşti au
fost şi ei arestaţi după ce au purtat mai multe discuţii despre situaţia din Ungaria, iar doi dintre ei au
depus la sediul ziarului "Scânteia Tineretului" un text, pentru a fi publicat, în care era criticată
conducerea de partid. Ştefan Negrea şi Teodor Lupaş au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de
"instigare publică", conform articolului 327 din Codul Penal, primind câte o condamnare de trei ani7.
În 27 octombrie, la Timişoara, un grup de studenţi de la Politehnică a avut iniţiativa
organizării unei mari adunări la care să participe studenţi de la toate facultăţile din oraş. Ne referim la
cel mai organizat protest al studenţimii din toamna anului 1956. În 3 zile iniţiatorii au cooptat un
număr extrem de mare de colegi de la toate facultăţile timişorene, metoda de anunţare nefiind una
oficială, ci cea a transmiterii "de la om la om". În 30 octombrie cantina Institutului Politehnic era
arhiplină, cca 3000 de studenţi fiind prezenţi, conform estimărilor 8. Anunţată în ultimul moment,
conducerea institutului a participat la şedinţă, alături de doi lideri de partid veniţi de la Bucureşti, Petre
Lupu şi Ilie Verdeţ. Tinerii au abordat subiecte ca prezenţa trupelor sovietice în România,
colectivizarea forţată a agriculturii, folosirea la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră a
deţinuţilor politici, nivelul scăzut de trai al întregii populaţii şi şi-au exprimat făţiş sentimentele
antisovietice (s-au strigat lozinci ca "Afară cu ruşii din ţară!", "Vrem libertate"). Memoriul9 prezentat
de studenţi cu această ocazie se referea nu numai la probleme de ordin studenţesc, ci şi la situaţia
generală din ţară. Printre doleanţele studenţilor: lichidarea definitivă a cultului personalităţii,
desfiinţarea sistemului de norme din economie, reducerea cotelor şi impozitelor din agricultură,
mărirea salariilor tuturor categoriilor de salariaţi, relaţii bazate pe principiul egalităţii cu toate statele,
retragerea imediată a trupelor sovietice, încheierea de convenţii economice cu toate statele, inclusiv
cele capitaliste, libertatea presei şi a cuvântului, schimbarea criteriilor de acordare a burselor pentru ca
un număr mare de studenţi să beneficieze de ele, eliminarea limbii ruse, a marxismului şi a economiei
politice din programa universitară. Studenţii au avertizat că neprimirea unui răspuns din partea
autorităţilor în termen de 3 zile va duce la declanşarea unei greve generale, cerând totodată ca nici o
măsură represivă să nu fie luată împotriva celor care au participat la adunare. S-a constituit un comitet

5 Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Maghiarii din România (1956-1968), volum editat de Andreea
Andreescu, Lucian Nastasă, Andrea Varga, Cluj, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2003,
documentul nr. 15, pp. 188-191.
6 Arhiva Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor
Comunismului şi al Rezistenţei, fond Recensământul populaţiei concentraţionare din România, 1945-1989 (în
continuare se va cita ACIMS, Recensământul populaţiei concentraţionare).
7 Arhiva postului de radio "Europa Liberă", fond România, document nr. 2431/1962, p. 13; Florin Constantiniu,
O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997, pp. 487-488; ACIMS,
Recensământul populaţiei concentraţionare. Ştefan Negrea a murit în timpul detenţiei, în închisoare Gherla, la 3
noiembrie 1958. Teodor Lupaş, la expirarea pedepsei, a primit "domiciliu obligatoriu" în Bărăgan. După 1964 şi-
a reluat studiile de Filologie, fiind apoi profesor într-o şcoală din provincie.
8 Vezi şi Aurel Baghiu, Printre gratii, Cluj-Napoca, Editura Zalmoxis, 1995; Ioan Munteanu, Manifestaţia
anticomunistă a studenţilor de la Timişoara din octombrie 1956, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1954-1956.
Fluxurile şi refluxurile stalinismului, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000; Caius Muţiu, Teodor Stanca,
Aurel Baghiu, Mişcările studenţeşti anticomuniste din octombrie 1956 din Timişoara văzute şi prezentate de
iniţiatorii şi principalii organizatori, în Romulus Rusan (ed.), op. cit.; Mihaela Sitariu, Oaza de libertate, Iaşi,
Editura Polirom, 2004.
9 Vezi textul integral al memoriului în Caius Muţiu, Teodor Stanca, Aurel Baghiu, op. cit., pp. 688-689.

studenţesc, format din reprezentanţi ai tuturor facultăţilor, care a fost împuternicit să prezinte a doua zi
autorităţilor locale şi presei programul de revendicări.
Oficialităţile prezente le-au promis studenţilor că vor transmite la Bucureşti toate cerinţele lor
şi că le vor da un răspuns, însă în momentul încheierii adunării participanţii au fost reţinuţi de către
forţele militare care înconjuraseră între timp campusul şi au fost transportaţi la o unitate militară de
lângă Timişoara, la Becicherecul Mic, unde au fost încarceraţi pentru câteva zile. Cca 900 dintre cei
2000 de studenţi arestaţi au fost supuşi anchetelor Securităţii. Organele represive au trecut la o triere a
studenţilor pentru depistarea celor care se evidenţiaseră în timpul discuţiilor, restul fiind eliberaţi după
câteva zile. Liderii protestului au fost duşi direct la sediul Securităţii din Timişoara şi supuşi
anchetelor.
Chiar în timpul desfăşurării adunării de la Timişoara Biroul Politic al CC al PMR s-a întrunit
în regim de urgenţă, luând decizia arestării studenţilor protestatari timişoreni. Membrii Biroului Politic
au înfiinţat şi un organism de criză, Comandamentul General, în alcătuirea căruia intrau Nicolae
Ceauşescu, secretar al CC al PMR, Alexandru Drăghici, ministrul Afacerilor Interne şi membru al
Biroului Politic, Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, membru al CC al PMR, sub conducerea
lui Emil Bodnăraş, membru al Biroului Politic. Atribuţiile noului organism erau foarte largi:
coordonarea activităţilor serviciilor de informare ale statului, puterea de decizie pentru reprimarea
oricăror acţiuni care ar ameninţa ordinea de stat, inclusiv dreptul de a ordona deschiderea focului şi
dreptul de a declara stare excepţională în orice regiune a ţării, subordonarea unor instituţii importante -
MFA, MAI, Procuratura Militară şi instanţele militare de judecată10. Comandamentul putea declara
stare excepţională în anumite regiuni ale ţării, iar trupele MFA şi ale Securităţii erau pregătite pentru a
interveni în orice moment la ordinul comandamentului. Printre atribuţiile comandamentului se
specifica în mod explicit că putea lua măsuri pentru suspendarea cursurilor în institutele de învăţământ
superior.
De altfel, a doua zi, în 31 octombrie, cursurile tuturor facultăţilor din Timişoara au fost
suspendate. Criza nu s-a încheiat însă după arestarea liderilor şi reţinerea participanţilor la adunarea
studenţească. În zilele următoare tulburările din mediile studenţeşti au continuat. O grevă a foamei
printre studenţii din căminele mediciniştilor un marş pe străzile Timişoarei, iniţiat de studenţii de la
Silvicultură, la care au participat cca 1000 de persoane, au determinat autorităţile să folosească forţa
pentru calmarea situaţiei. Pentru a li se permite revenirea la cursuri, studenţilor li s-a impus semnarea
unor desolidarizări de adunarea din 30 octombrie. Zeci de studenţi au fost exmatriculaţi în lunile
următoare, fiind acuzaţi de "abateri grave de la disciplină", de "atitudine duşmănoasă", de "participare
la acţiunea studenţilor de la Politehnică".
Din cei circa 2000 de studenţi reţinuţi în acele zile la Timişoara, doar la 30 li s-a întocmit
dosar penal. Studenţii au fost aduşi în faţa justiţiei, fiind împărţiţi în două loturi. Tribunalul Militar
Timişoara a dat sentinţele în 22 noiembrie şi 13 decembrie. Pedepsele au variat între 3 luni şi 8 ani
închisoare. Cele mai mari pedepse le-au primit iniţiatorii adunării de protest, Caius Muţiu, Teodor
Stanca şi Aurel Baghiu, câte 8 ani închisoare corecţională. Ceilalţi au fost condamnaţi la închisoare
între 3 luni şi 7 ani11. Rapiditatea cu care s-a trecut la judecarea şi condamnarea studenţilor
protestatari, precum şi încadrarea lor la un articol al Codului Penal care nu prevedea pedepse foarte
mari, articolul 327 (instigare publică), şi nu articolul 209 (uneltire contra ordinii sociale) arată că
autorităţile au dorit o rezolvare imediată a crizei de la Timişoara, încercând, în acelaşi timp, să evite
provocarea unor noi tensiuni în mediile studenţeşti prin pedepsirea mai dură a protestatarilor.
În 10 noiembrie Biroul Politic a desemnat un colectiv, format din Ilie Verdeţ, adjunct al
Secţiei Organe a CC al PMR, Virgil Florea, adjunct al secţiei Ştiinţă şi Cultură a CC al PMR, Nicolae
Oniga, adjunct al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR. Nicolae Şipoş, ministru adjunct al
Ministerului Învăţământului, Aurel Pop, director al Direcţiei Ştiinţelor Sociale din Ministerul
Învăţământului şi Ion Cârcei, secretar al CC al UTM, care a fost trimis la Timişoara pentru rezolvarea

10 1956. Explozia..., p. 144.
11 Au mai fost condamnaţi Valentin Rusu la 7 ani, Friederich Barth, Heinrich Drobny la 6 ani, Gheorghe Pop la 5
ani, Ladislau Nagy la 4 ani, Nicolae Balaci, Aurelian Păuna, Octavian Vulpe, Iulian Stanciu la 3 ani, Gheorghe
Păcuraru şi Victor Daiciuc la 2 ani, Ioan Petca, Axente Treba, Ioan Ilca, Alexandru Daraban, Mircea Moraru,
Matei Cristian, Lazăr Dezideriu, Romulus Taşcă la 1 an, Cornel Cormoş şi Radu Valentin la 6 luni, Nicolae
Boldea şi Gheorghe Tamaş la 3 luni, trei studenţi fiind achitaţi: Paul Marius, Teodor Ciomocoş şi Ioan Mihalca;
ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 799 şi Caius Muţiu, Teodor Stanca, Aurel Baghiu, op. cit., p. 676.

tuturor problemelor de după proteste. Grupul a primit atribute largi, fiind împuternicit să ia toate
măsurile organizatorice, politice şi educative pe care le considera necesare12. În perioada imediat
următoare 16 organizaţii UTM din facultăţile timişorene au fost dizolvate13, iar constituirea
Asociaţiilor Studenţeşti şi alegerea liderilor consiliilor, în cazul în care erau deja constituite, au fost
stopate. Abia la începutul anului 1957 se vor alege consiliile asociaţiilor studenţeşti din centrul
universitar Timişoara.
Să menţionăm că, odată cu declanşarea evenimentelor revoluţionare din Ungaria, liderii
comunişti români au luat măsuri urgente pentru evitarea unei situaţii similare în România. Au fost
create organisme speciale subordonate direct Biroului Politic. S-au constituit la nivel local colective
care controlau executarea tuturor hotărârilor guvernului şi conducerii partidului şi trimiteau orice
informaţie "specială" la Bucureşti, unde s-a format un colectiv central coordonat de Nicolae
Ceauşescu, membru al Biroului Politic al CC al PMR şi secretar al CC al PMR. Un alt comitet, sub
şefia lui Alexandru Moghioroş, membru al Biroului Politic al CC al PMR, era însărcinat cu rezolvarea
operativă "a tuturor problemelor legate de aprovizionarea populaţiei şi mai ales a centrelor
muncitoreşti cu produse alimentare"14. Conducerea PMR nu numai că era informată de toate arestările
ce aveau loc, dar chiar viza mandatele de arestare emise de MAI, sarcina de a coordona această
problemă revenind unui alt comitet special condus Gheorghe Apostol, membru al Biroului Politic al
CC al PMR.
În ciuda acestor măsuri, informările primite din ţară indicau o atmosfera tensionată la nivelul
societăţii româneşti. Înăbuşirea nucleului revoluţionar de la Timişoara nu a pus capăt protestelor din
mediile studenţeşti.
În 2 noiembrie, de Ziua Morţilor, studenţi de la Universitatea "Bolyai" din Cluj, purtând la
reverul hainei steagul maghiar şi o cocardă de doliu15, s-au strâns în cimitirul oraşului, aducând în
acest fel un omagiu tinerilor care luptau la Budapesta. Securitatea a trecut la arestarea celor consideraţi
a fi avut iniţiativa acestei întruniri. Dávid Gyula, Páskándi Geza şi Bartis Ferenc au fost acuzaţi de
"organizarea unei manifestaţii revoluţionare" şi condamnaţi la câte 7 ani închisoare.
În octombrie au apărut primele zvonuri şi despre declanşarea unei greve generale în centrul
universitar Bucureşti. La începutul lui noiembrie, din iniţiativa studenţilor medicinişti Alexandru
Ivasiuc şi Mihai Victor Serdaru s-a încercat organizarea unei manifestaţii de stradă programată pentru
5 noiembrie în Piaţa Universităţii. Doleanţele studenţilor bucureşteni erau asemănătoare cu cele ale
timişorenilor. Ei cereau, printre altele, eliminarea din programa universitară a limbii ruse şi a
marxismului, considerate instrumente ale ideologiei comuniste. Printre problemele ridicate de studenţii
bucureşteni se regăseau şi situaţia grea a ţăranilor, prezenţa nejustificată a trupelor sovietice în
România, salariile mici ale muncitorilor, problemele cu care se confruntau studenţii (burse mici,
condiţii proaste de viaţă în campusurile studenţeşti). Studenţii au sperat într-o solidarizare a populaţiei
cu protestul lor, declanşându-se astfel o mişcare similară cu cea din Ungaria. În acest sens locul
desfăşurării manifestaţiei nu a fost ales întâmplător, Piaţa Universităţii găsindu-se în centrul oraşului,
iar la ora 15 era, de obicei, aglomerată. Prin Bucureşti au fost răspândite manifeste care îndemnau la
acţiuni împotriva regimului comunist16.

12 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 44/1956, f. 1.
13 Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 38/1956, f. 110.
14 1956. Explozia?, p. 93.
15 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 915, vol. I, f. 25v.
16 Organizaţia condusă de inginerul Mihai Grama (din care făceau parte şi doi studenţi filologi, Demostene
Andronescu şi Marcel Petrişor - aflat în legătură cu Alexandru Ivasiuc) a răspândit în octombrie mai multe
manifeste destinate tinerilor: "Studenţi şi studente, Guvernul român aservit Uniunii Sovietice caută prin motive
ieftine să vă inducă în eroare! Studenţi şi studente, la luptă pentru eliberarea patriei. Trăiască România liberă,
independentă şi conducătoare"16. "Studenţi, urmaţi pilda studenţilor ungari. Încă nu este târziu".; ASRI, fond
Penal, dosar nr. 25595, f. 304, 355. Membrii acestui grup au fost arestaţi în noiembrie 1956-ianuarie 1957,
condamnările mergând până la muncă silnică pe viaţă. Un grup de studenţi de la Facultatea de Filosofie
(Dumitru Arvat, Remus Resiga, Ion Zane) a redactat şi difuzat în noiembrie circa 40 de manifeste intitulate
Soldaţi, muncitori şi ţărani, Cetăţeni, Fraţi muncitori, Teatrul de păpuşi, Cetăţeni, Fraţilor, Fraţi muncitori,
Tovarăşi comunişti, Soldaţi, muncitori, În zadar poporul!; ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 845, vol. I, f. 58. Cei
trei, alături de colegii lor Alexandru Bulai şi Aurel Lupu, au fost arestaţi la sfârşitul anului 1957-începutul anului
1958, condamnările variind între 3 ani închisoare corecţională şi 18 ani muncă silnică. Studenţii Radu

Deşi mai mulţi studenţi, printre care şi iniţiatorii au fost arestaţi în 3 şi 4 noiembrie, în după
amiaza zilei de 5 noiembrie grupuri de studenţi s-au aflat în Piaţa Universităţii în speranţa că
manifestaţia anunţată va avea loc. Conform mărturiilor celor prezenţi, zeci de studenţi au fost atunci în
piaţă. Arestările operate de Securitate în zilele anterioare şi chiar în dimineaţa de 5 noiembrie,
împânzirea pieţei cu trupe de intervenţie şi lipsa unui lider care să aibă curajul de a ieşi în faţă au dus
la eşecul protestului. Începând cu aceeaşi seară autorităţile au trecut la arestarea a zeci de studenţi de la
Medicină, Filologie, Drept, Politehnică, Arhitectură, Teatru, unii fiind reţinuţi pentru câteva zile,
pentru alţii întocmindu-se actele de trimitere în judecată17. Anchetele au fost dure, folosindu-se
inclusiv bătaia. Anchetatorul principal al studenţilor a fost căpitanul Gheorghe Enoiu de la Direcţia de
Anchete Penale a Securităţii, alături de el regăsindu-i, printre alţii, şi pe locotenent major Vasile
Dumitrescu, locotenent Gheorghe Blidaru, locotenent Horia Brestoiu, locotenent Nicolae Domniţa,
locotenent major Florea Gheorghiu, locotenent major Gheorghe Mihăilescu, locotenent major Iosif
Moldovan, locotenent major Dumitru Preda18.
Au fost formate mai multe loturi de studenţi care au compărut în faţa judecătorilor de la
Tribunalul Militar Bucureşti, cele mai multe procese fiind judecate în prima jumătatea a anului 1957.
Studenţii au fost etichetaţi ca "elemente reacţionare, fii ai foştilor exploatatori şi membri ai partidelor
burghezo-moşiereşti, avocaţi, comercianţi, foşti ofiţeri şi preoţi" care au trecut la "acţiuni
contrarevoluţionare intenţionând ca prin acte de teroare şi crime ... să creeze dezordine şi să lovească
în statul nostru democrat popular"19. Pedepsele nu au depăşit 5 ani de închisoare, dar mulţi dintre
studenţi au fost trimişi, la expirarea pedepsei, cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Prin sentinţa nr.
481 a Tribunalului Militar Bucureşti din 1 aprilie 1957 au fost condamnaţi studenţii medicinişti din
lotul considerat a fi al "iniţiatorilor". Alexandru Ivasiuc, şeful grupului, a fost condamnat la 5 ani
închisoare corecţională, Mihai Victor Serdaru, Dan Stoica (student la Arhitectură) şi Mihai Rădulescu
(student la Filologie) au primit 4 ani, Constantin Iliescu, Alexandru Tătaru, Remus Petcu 2 ani, Paul
Iliescu, Vasile Brânzan 1 an, Christl Depner (studentă la Filologie) 6 luni închisoare corecţională, toţi
fiind încadraţi la delictul de agitaţie publică. La 23 mai a fost dată sentinţa şi în cazul lotului de
studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Juridice (cei care au fost prezenţi în 5 noiembrie în Piaţa
Universităţii). Dan Mugur Rusiescki, şeful lotului, a fost condamnat la 4 ani închisoare, Radu
Surdulescu şi Florin Caba, la 3 ani închisoare, Alexandru Malinescu (student an I I.A.T.C.) şi Eugenia
Florescu, la 2 ani închisoare, Mircea Tatos, Aurel Moldovan şi Dan Constantin Stavarache (Facultatea
de Medicină) la câte 1 an închisoare corecţionala, Paul Mitroi, Alexandru Dincă şi Mihai Cezar
Busuioc, la 6 luni închisoare, iar Radu Gabrea (Politehnică), Vladimir Trifu şi Marin Stănescu au fost
achitaţi.20 În februarie 1957 fusese judecat un alt lot de studenţi, majoritatea de la Politehnică (şi ei
găsindu-se în 5 noiembrie, la ora 15, în Piaţa Universităţii, cu intenţia de a participa la manifestaţie).
Tribunalul Militar Bucureşti i-a condamnat pentru delictul de "instigare publică" pe Horia Şerban
Popescu la 1 an şi 6 luni închisoare corecţionala, Marian Rozenzweig la 1 an închisoare, Tiberiu
Ionescu la 6 luni, Adrian Cristea şi Nicoale Cernăianu la câte 4 luni închisoare corecţională.
O altă preconizată manifestaţie, stabilită pentru 15 noiembrie, va rămâne la stadiul de proiect
incipient, iniţiatorii săi (Mihai Stere Derdena, Dumitru Constantin şi Dan Onaca, studenţi la Facultatea
de Filosofie din Bucureşti) fiind arestaţi înainte de a putea transmite mai departe această iniţiativă.
Programul lor de revendicări prevedea retragerea imediată a trupelor sovietice de pe teritoriul
României, desfiinţarea cotelor obligatorii impuse ţăranilor, dar şi alcătuirea unui guvern condus de

Surdulescu, Dan Mugur Rusiescki, Florin Caba şi Eugenia Florescu au redactat în seara zilei de 5 noiembrie mai
multe manifeste: "Jos rusa şi marxismul. Vrem ştiinţă nu politică în universităţi. Urmaţi exemplul studenţilor
unguri, cehi, polonezi", "Sprijiniţi naţiunea maghiară, lupta ei pentru libertate. Demascaţi adevăratul vinovat,
imperialismul rus. Demascaţi presa comunistă.", "Stalin a murit. Hruşciov îi critică terorismul. Şepilov «luptă»
la ONU în timp ce sângele maghiar curge. Gheorghiu Dej elogiază loialitatea «criticilor» lui Stalin", "Ruşii
acasă, 12 ani este de ajuns, se vor îneca în ei. Pentru aceasta trebuie să luptăm. Ruşii acasă"; ibidem, dosar nr.
423, vol. IX, ff. 232-233.
17 Vezi şi Ioana Boca, 1956 - un an de ruptură. România între internaţionalismul proletar şi stalinismul
antisovietic, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2001.
18 ACNSAS fond Penal, dosarele nr. 311, 312, 423; ASRI, fond Penal, dosarele nr. 23064 şi 25595.
19 ASRI, fond Penal, dosar nr. 23064, vol. II, f. 1.
20 Ibidem, vol. V, ff. 391 r.-v.

Titel Petrescu, organizarea de alegeri libere şi reinstaurarea pluralismului politic21. Prin sentinţa 302
din 27 februarie 1957, Tribunalul Militar Bucureşti i-a condamnat pentru "crima de uneltire contra
ordinii sociale" pe Mihai Derdena şi Dan Onaca la 5 ani închisoare, iar pe Constantin Dumitru la 1 an
închisoare corecţională22.
La mijlocul lunii noiembrie au mai fost operate şi ale arestări atât la Cluj, cât şi la Bucureşti.
Un grup de studenţi de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii "Bolyai" a elaborat, cu
ocazia constituirii asociaţilor studenţeşti, un proiect de program care prevedea crearea unei asociaţii
libere, democratice, autonome, cu legături cu alte asociaţii similare din străinătate, nesubordonată unor
organe superioare centrale, autonomie universitară, desfiinţarea frecvenţei obligatorii23. În semn de
solidaritate cu revoluţionarii de la Budapesta, la şedinţa comitetului de conducere al Asociaţiilor
Studenţeşti din 12 noiembrie 1956 unul dintre participanţi, Varhegy István a propus ţinerea unui
moment de reculegere pentru tinerii căzuţi în luptă24. Reţinuţi în 18 noiembrie 1956, cei cinci studenţi,
Varhegyi István, Nagy Benedek, Koczka György, Kelemen Kálmán, Eva Sarosy au fost anchetaţi şi
judecaţi în aprilie 1957 de Tribunalul Militar al Regiunii a III a Militare Cluj, care i-a condamnat
pentru "agitaţie publică" la pedepse privative de libertate între 3 şi 7 ani25. Arestările studenţilor
clujeni au provocat solidarizări în mediul universitar. În acest context se înscrie arestarea unui lot de
profesori şi studenţi de la Politehnica din Cluj, în frunte cu profesorul Raul Volcinski. Acesta a fost
condamnat la muncă silnică pe viaţă, iar ceilalţi membri ai grupului au primit condamnări de la 10 ani
în sus.
La 22 noiembrie 1956 a fost arestat studentul filolog Paul Goma, motivele invocate fiind
instigarea studenţilor să participe la acţiuni provocatoare în timpul revoluţiei din Ungaria şi scrierea
unor fragmente cu conţinut duşmănos pe care le-a citit în faţa studenţilor de la secţia Literatură şi
Critică Literară26. O lună mai târziu, la 28 decembrie, a fost arestat şi colegul lui Goma, Horia Florian
Popescu, cel cu care plănuise declanşarea unei greve prin care să ceară eliberarea colegilor lor arestaţi
în luna octombrie şi începutul lui noiembrie. În decembrie au fost reţinuţi şi interogaţi de Securitate şi
alţi studenţi de la Facultatea de Filologie, colegi cu Goma şi Popescu, fără însă să li se întocmească
acte de trimitere în judecată. Sentinţa nr. 487 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost dată la 3 mai
1957, Goma şi Popescu fiind condamnaţi la câte doi ani închisoare corecţională pentru delictul de
agitaţie publică. Pedepselor mici aplicate de instanţă li s-au adăugat însă ani de domiciliu obligatoriu.
În a doua jumătate a lunii noiembrie protestele se sting, însă tensiunile din mediile studenţeşti
continuă, datorită măsurilor represive luate de autorităţi. Deciziile conducerii de la Bucureşti au fost
direcţionate, într-o primă instanţă, spre reprimarea brutală a oricărui protest. Biroul Politic al PMR a
luat mai întâi decizia arestării studenţilor protestatari, iar în ceea ce priveşte pe studenţii timişoreni s-a
luat, aşa cum menţionam, chiar măsură suspendării cursurilor din centrul universitar Timişoara. Lunile
noiembrie 1956-ianuarie 1957 au fost marcate de arestările operate de Securitate printre studenţi.
Campania represivă post-1956 a fost de proporţii. La sfârşitul lunii noiembrie, într-o şedinţă
cu instructorii teritoriali ai CC al PMR se preciza că erau deja condamnaţi 60 de studenţi pentru care
se propunea excluderea din UTM27. Este evident că cifrele oficiale nu reflectă totalitatea persoanelor
care au fost reţinute după protestele din toamna anului 1956. Doar la Timişoara în 30 octombrie au
fost reţinuţi şi anchetaţi de Securitate 900 de studenţi. Amploarea protestelor care au cuprins în toamna
anului 1956 mediile studenţeşti este confirmată chiar de unul dintre liderii PMR, Petre Lupu, care
declara că "dacă ar trebui să fie excluşi din UTM sau scoşi din universităţi ar trebui să excludem o
masă foarte serioasă de tineri"28. Un an mai târziu, în raportul prezentat la şedinţa MAI din decembrie
1957, autorităţile anunţau că în cursul anului 1957, ca urmare directă a evenimentelor din toamna
anului 1956, au fost identificate "242 elemente suspecte de activitate duşmănoasă"29, fiind arestate

21 Al. Mihalcea, Jurnal de ocnă, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 429.
22 ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 621, vol. I, f. 26v.
23 Vezi textul în 1956. Explozia?, p. 372.
24 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 915, vol. I, f. 135.
25 ACIMS, Recensământul populaţiei concentraţionare; ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 915.
26 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 312, f. 2.
27 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 45/1956, f. 29.
28 Ibidem, f. 49.
29 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 114, f. 226.

169 de persoane din rândul "elementelor contrarevoluţionare"30. Conform unei alte statistici oficiale în
1957 au fost arestate 852 de persoane acuzate de "uneltire contra ordinii sociale", la care se adaugă
alte 327 persoane câte fuseseră arestate în 1956, 1017 persoane acuzate de "agitaţie publică" şi 78 de
persoane pentru "răspândire de manifeste"31.
În acelaşi timp mediile studenţeşti au fost puse sub o strictă supraveghere. La 12 noiembrie
1956 rectoratele institutelor de învăţământ superior trimiteau tuturor facultăţilor adrese prin care li se
cerea o monitorizare atentă a tinerilor32. Printr-o decizie a Ministerului Învăţământului, decanatele au
fost obligate să afişeze, pentru a fi aduse la cunoştinţa studenţilor, articolele din regulamentul
învăţământului superior referitoare la frecvenţă, disciplină, şi sancţiunile legate de nerespectarea
regulamentului33. Autorităţile au organizat adunări pentru condamnarea publică a celor implicaţi în
proteste34. La consfătuirea din 13 decembrie 1956 cu primii secretari ai comitetelor regionale UTM,
instructorii CC şi responsabilii de publicaţii şi a celorlalte instituţii coordonate de CC al UTM, s-a
decis ca până la 1 ianuarie 1957 să fie organizate adunări generale UTM în care "elementele
duşmănoase" să fie puse în discuţie şi excluse din organizaţie35.
Forurile decizionale de la Bucureşti au trecut apoi la o evaluare a situaţiei şi luarea măsurilor
care să evite declanşarea în viitor a unei crize similare.
Au fost luate măsuri pentru "pacificarea" masei studenţeşti. Încă de la începutul crizei, în luna
octombrie Biroul Politic a decis mărirea burselor şi a stabilit noi criterii de acordare a acestora. În
noiembrie au fost trimise pe teren echipe care să verifice condiţiile din căminele şi cantinele
studenţeşti. Ministerul Învăţământului a primit o suplimentare de buget de 750 000 lei pentru
reparaţiile necesare în campusurile studenţeşti. Administraţia a fost instruită să asigure studenţilor cele
mai bune condiţii în perioada examenelor (decembrie 1956), iar profesorii au primit instrucţiuni să fie
mai indulgenţi cu studenţii în timpul examenelor.
"Curăţarea" populaţiei studenţeşti de "elementele" care se împotriveau partidului a fost
principala direcţia spre care s-au îndreptat măsurile luate de autorităţi. "Trebuie să ştim câţi duşmani
mai există în ţara noastră şi încearcă să lupte împotriva partidului nostru"36 declara, în acest sens, într-
o şedinţă de partid, Virgil Trofin, primul secretar al CC al UTM.
S-au introdus criterii noi de admitere în facultăţi, revenindu-se la verificarea dosarelor
candidaţilor şi s-a trecut la "epurarea" studenţilor37. La 13 noiembrie 1956 în şedinţa Biroului Politic
s-a decis ca Ministerul Învăţământului să întocmească un program concret de măsuri care să ducă la
"îmbunătăţirea compoziţiei sociale" a studenţilor38, ceea ce însemna de fapt reactivarea "dosarului" pe
baza căruia se putea intra în facultate la începutul anilor 50, contând apartenenţa politică şi originea
socială a candidatului. Exmatriculările din facultăţi au început imediat. Primii vizaţi au fost foştii
deţinuţi politici cărora li se permisese în anii 1955-1956 revenirea în facultăţi. În 19 noiembrie 1956,
Ministerul Învăţământului a trimis o circulară către toate instituţiile de învăţământ superior
solicitându-le ca, în termen de 7 zile, să trimită la Direcţia generală a Învăţământului Superior o
situaţie a reînmatriculărilor din perioada 1955-1956, cerându-se în mod expres să se indice studenţii
care au avut condamnări politice39. Foştii deţinuţi politici au fost victimele colaterale ale mişcărilor
studenţeşti din toamna anului 1956, pentru că, deşi marea majoritate nu a avut nici o implicare în

30 Ibidem, f. 230.
31 Ibidem, dosar nr. 53, f .79.
32 Arhivele Naţionale, filiala municipiului Bucureşti (în continuare se va cita AN, fond Institutul de Medicină
şi Farmacie, dosar nr. 10/1956, f. 6.
33 Ibidem.
34 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 38/1956, f. 173.
35 Ibidem, f. 172.
36 Ibidem, f. 111.
37 În 23 noiembrie la o şedinţă cu activişti ai CC al PMR, unul dintre participanţi declara că "va trebui să se
introducă din nou rubrica în chestionarele studenţilor «ocupaţia părinţilor» înainte de 23 Aug. 1944 şi în prezent,
să se vadă ce fiii sunt, de moşieri, de chiaburi, de funcţionari sau de muncitori!"; ANIC, fond CC al PCR - Secţia
Organizatorică, dosar nr. 45/1956, f. 25.
38 1956. Explozia?, p. 243.
39 ANB, fond Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar 3/1956, f. 159.

acţiunile protestatare, au fost primii vizaţi de măsurile represive ale autorităţilor40. Exmatricularea
celor cu "dosar" necorespunzător a început chiar în decembrie 1956-ianuarie 1957, fără să se ţină cont
de situaţia şcolară a celor exmatriculaţi41, prin ordin direct al Ministerului Învăţământului (ordinul
ministrului prevedea exmatricularea tuturor celor care s-au făcut vinovaţi de diferite delicte). În câteva
luni după declanşarea acestui val de excluderi şi exmatriculări, câteva zeci de studenţi fuseseră deja
victime unor acuze ca "fiu de preot", "fii de moşieri, exploatatori", "legionari", sau că "îşi ascunseseră
originea socială".
Tonul campaniei de exmatriculări a fost dat de Nicolae Ceauşescu, membru al Biroului Politic
al CC al PMR, care, într-un discurs ţinut la Bucureşti, în 15 noiembrie 1956, recomanda eliminarea
urgentă din facultăţi a tuturor foştilor deţinuţilor politici42, dar şi a oricărui student care avea o
atitudine critică faţă de regim, pentru a fi un exemplu pentru toţi ceilalţi studenţi. "Să fie clar înaintea
celorlalţi ce consecinţe are o purtare greşită şi că partidul nostru veghează asupra atitudinii lui"43.
În 1957 a fost emisă hotărârea 1003/1957 "pentru îmbunătăţirea compoziţiei sociale a
studenţilor". Pe baza acestei hotărâri s-a început o nouă campanie de exmatriculări din facultăţi. Multe
dintre aceste exmatriculări aveau loc în cadrul unor şedinţe UTM sau adunări studenţeşti, transformate
în adevărate procese publice de demascare. Fii de preoţi, de foşti ofiţeri, de chiaburi, de condamnaţi
politici, tineri "mistici", "cosmopoliţi", "împăciuitorişti", foşti deţinuţi politici, toţi au fost vizaţi de
noua hotărâre44 .
După protestele studenţilor din toamna anului 1956 s-a trecut şi la o restructurare a UTM,
liderii partidului considerând că organizaţia nu îşi făcuse suficient datoria, contribuind la declanşarea
crizei. Conducerea UTM a convocat în luna noiembrie adunări cu studenţii din toate centrele
universitare pentru a fi discutate evenimentele din ultima perioadă.
La şedinţa activului CC al UTM din 18 noiembrie 1956, condusă de Virgil Trofin, primul
secretat al UTM, discutarea activităţii organizaţie în rândul studenţilor în timpul evenimentelor din
Ungaria a fost principalul punct pe ordinea de zi. Liderii UTM s-au văzut nevoiţi să recunoască că

40 "Subsemnatul Lupăşteanu V. Octavian, domiciliat în Bucureşti, Raionul Gh. Gheorghiu Dej, Str. Spiru Haret
No. 1, vă aduc la cunoştinţă următoarele: În ziua de 20 decembrie 1956, dată la care eram student în anul VI la
Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, am fost exmatriculat în condiţiile pe care le expun. În timp ce
mă găseam în amfiteatrul Dr. V. Babeş pentru a asista la cursul de Igiena Muncii am fost chemat, împreună cu
alţi nouă colegi, de către Tov. Cernoiu Ion membru în comitetul U.T.M. al anului VI, într-o altă încăpere în care
se aflau vreo douăzeci colegi membri UTM şi patru-cinci tovarăşi necunoscuţi mie - ulterior am aflat că erau
membri în org. de bază UTM din IMF - unde mi s-a adus la cunoştinţă de către tov. Cernoiu Ion că "datorită
evenimentelor din Ungaria şi situaţiei internaţionale considerăm că prin reînmatricularea dvs. s-a făcut o
greşeală pentru că dvs. aţi fost condamnaţi, pentru ce nu ştim, şi în consecinţă vă excludem din viaţa
studenţească" (s.n.). Un alt tov. (din org. UTM - IMF) luând cuvântul ne-a spus că datorită faptului că în trecut
am uneltit împotriva statului democrat-popular şi am suferit o condamnare politică suntem consideraţi şi în
prezent cu aceeaşi mentalitate, deci duşmani ai regimului, şi în consecinţă org. UTM a anului VI Med. Generală
a luat hotărârea să ne excludă din rândurile studenţilor. (s.n.) Acelaşi tovarăş ne-a spus că după două-trei zile
vom primi fiecare decizia de exmatriculare (lucru care nu s-a produs nici până în prezent) dar că din acelaşi
moment nu mai suntem primiţi la cursuri şi stagii. (?) Apoi, fără să mi se dea dreptul la cuvânt am fost invitaţi
să părăsim sala şi Institutul"; ANB, fond Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar nr. 18/1956, f. 12.
Documentul integral este reprodus de Ioana Boca, Studenţi în anii 50, în "Anuarul Institutului Român de Istorie
Recentă, vol. I, 2002, pp. 234-235.
41 Este cazul, spre exemplu, studentului medicinist Mircea Selten, din anul V de la Medicină Generală. Arestat în
1947 pentru că era membru al tineretului naţional-ţărănist, condamnat la 10 ani închisoare, a fost eliberat în iunie
1956 şi în acelaşi an s-a reînscris la Facultatea de Medicină. Trei luni mai târziu a fost însă exmatriculat, prin
ordin al Ministerului Învăţământului. Într-un memoriu adresat ministrului, în februarie 1957, Selten solicita ca
"ţinând seama că mai am 3 semestre până la absolvirea facultăţii şi având în vedere că am 32 de ani, vârstă la
care este foarte greu să încep pregătirea pentru altă meserie, vă rog să dispuneţi să se revină asupra exmatriculării
mele, pentru a-mi putea face o carieră, terminându-mi facultatea la care mai am atât de puţin"; ANB, fond
Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar 18/1956, f. 23.
42 "?nu se mai poate întâmpla ca studenţii din anul II să admită că în rândul lor să fie 6 studenţi eliberaţi din
închisoare. Cum se poate permite aşa ceva?", în 1956. Explozia?, p. 255.
43 Ibidem.
44 Vezi liste cu studenţi exmatriculaţi în Adina Berciu-Drăghicescu, Ovidiu Bozgan, O istorie a Universităţii
Bucureşti, 1864-2004, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004, pp. 296-304; Ioana Boca, Studenţi în anii 50, în
"Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă", vol. 1, 2002, pp. 236-242.

membrii organizaţiei din facultăţi se găsiseră printre protestatari. Se recunoştea că organizaţii întregi
participaseră la acţiunile protestare. S-a decis excluderea imediată din UTM a tuturor elementelor
"străine de politica partidului nostru, ... străine de ideile pentru care luptă clasa muncitoare"45. Erau
vizaţi şi foştii deţinuţi politici, fiind propusă nu doar excluderea lor din UTM, ci şi exmatricularea din
facultăţi. Dacă organizaţiile de bază se împotriveau excluderii unui student, organele superioare ale
UTM aveau dreptul de a interveni, sancţiunile mergând până la dizolvarea întregii organizaţii.
Excluderea din UTM trebuia însoţită de exmatricularea din facultate46. Epurarea îi viza pe toţi cei
bănuiţi a fi împotriva partidului, chiar dacă nu se manifestaseră deschis47. Trofin recomanda chiar
revenirea la practicile "demascărilor publice" de la începutul anilor 1950.
S-a trecut la o reevaluare a dosarelor tuturor membrilor organizaţiei considerându-se că în
instituţiile de învăţământ superior exista un număr mult prea mare de "elemente necorespunzătoare"48.
Fiecare membru urma să fie verificat minuţios, fiind desemnată o comisie de evaluare care să studieze
fiecare caz.
În ceea ce priveşte conducerea organizaţiilor de bază ale UTM, se recomanda verificarea
acestora şi "infirmarea" lor în cazul în care nu corespundeau cerinţelor partidului, chiar dacă erau
printre studenţii cu rezultate bune la învăţătură. S-a dat astfel startul unei epurări la nivelul nu doar a
simplilor membri ai organizaţiei, ci chiar a conducerii UTM.
După protestele din toamna anului 1956 autorităţile au monitorizat cu atenţie sporită mediile
studenţeşti. Securitatea a folosit toate mijloacele - informatori, delatori, filaj - pentru identificarea
focarelor "reacţionare" şi eliminarea lor din rândul studenţimii. Valul de arestări din 1958-1959 -
declanşat atât ca o reacţie la protestele din 1956, cât şi ca o măsură preventivă, în contextul retragerii
trupelor sovieticie - a amintit de teroarea de la începutul anilor 1950. Zeci de studenţi au fost arestaţi
în această perioadă, pentru mulţi atitudinea din timpul protestelor din 1956 fiind factor agravant în
stabilirea pedepsei. Arestaţilor li se adaugă alte zeci de studenţi exmatriculaţi.
Amintim câteva nume din sutele de studenţi care au căzut victime represiunii post-1956:
Alexandru Bulai, Remus Resiga, Dumitru Arvat, Ioan Zane, Aurel Lupu (toţi studenţi ai Facultăţii de
Filosofie din Bucureşti, arestaţi în decembrie 1957-martie 1958, condamnările mergând până la 18 ani
de temniţă grea49); Aurelian Popescu, Alexandru Zub, Mihalache Brudiu şi Dumitru Vacariu (studenţi
ai Universităţii din Iaşi, arestaţi în martie 1958 pentru că organizaseră, cu un an înainte "sărbătoarea de
la Putna", cu ocazia aniversării a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare50); Stela
Pogorilovschi, Gloria Barna, Aurel Covaci, Grigore Vereş (studenţi sau foşti studenţi ai Facultăţii de
Filologie din Bucureşti, arestaţi în martie 1958, printre acuzele aduse fiind şi atitudinea lor din timpul
Revoluţiei maghiare51), Varo Ioan, Lako Elemer, Peterfi Irina, Vastag Ludovic, Pall Ludovic (studenţi
şi cadre didactice din Cluj, acuzaţi că în toamna anului 1956 s-au solidarizat cu Revoluţia din
Ungaria52).
Frământările societăţii româneşti din toamna anului 1956, care au culminat cu protestele
deschise ale studenţimii, au demonstrat liderilor comunişti că după 10 ani de la preluarea puterii, în
ciuda unei politici agresive de implementare a unor noi valori, societatea românească mai avea
disponibilităţi de revoltă, chiar dacă nu s-au manifestat la nivelul celor din Ungaria, Polonia sau
Germania.
Studenţii au căutat diverse căi pentru a-şi transmite mesajele revendicative. Au încercat
folosirea unui cadru instituţionalizat pentru a-şi exprima nemulţumirile, sperând să convingă

45 ANIC, fond CC al UTC, dosar nr. 38/1956, f. 102.
Trofin declara că "toate aceste elemente care deschis sau mai puţin deschis şi-au manifestat în această perioadă
împotriva noastră trebuiesc imediat excluse şi nu avem puţine"; Ibidem.
46 Ibidem, dosar nr. 36/1956, f. 100.
47 "Sunt elemente care nu s-au manifestat duşmănos nici deschis, nici nedeschis, dar cunoaştem că sunt elemente
duşmănoase, fiii de moşieri, chiaburi, ce caută aceştia în organizaţie? În aceste cazuri cu chibzuială, cu grijă
trebuiesc scoşi afară"; ibidem, dosar nr. 38/1956, f. 102.
48 Ibidem, dosar nr. 36/1956, f. 102.
49 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 845, vol. I, f. 58.
50 Alexandru Zub, Un program de redresare naţională la Iaşi, în 1957, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1954-1956.
Fluxurile şi refluxurile stalinismului, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2000.
51 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 1060.
52 Ibidem, dosar nr. 915.

autorităţile să le rezolve măcar o parte din doleanţe. Alţii s-au gândit şi la alte mijloace de presiunea
asupra autorităţilor, cum ar fi o grevă, fără însă a trece la acţiuni concrete. A fost şi iniţiativa unui
manifestaţii stradale care să poată implica şi alte categorii de populaţie. Existenţa unor informatori
chiar din rândul studenţilor, supravegherea atentă de către autorităţi a mediilor studenţeşti şi, ca un
factor determinant, invazia sovietică în Ungaria în 4 noiembrie 1956, au dus la eşecul acestor acţiuni.
Însă, aşa cum declara unul dintre studenţii arestaţi atunci, credem că importantă a fost intenţia şi nu
reuşita în sine. Iar reacţiile forurilor decizionale de la Bucureşti în timpul şi după criza studenţească
demonstrează că într-un fel studenţii şi-au atins scopurile.
În ciuda anumitor scăpări, lipsuri, naivităţi, mişcarea studenţească din toamna anului 1956 a
fost singura care a reuşit să organizeze o acţiune de protest cu un program bine stabilit, cu revendicări
care vizau întreaga societate românească. Revendicările comune din toate centrele universitare arătă că
doleanţele exprimate reprezentau cele mai stringente nevoi ale tinerilor şi ale societăţii româneşti în
general. Inexistenţa unui centru de coordonare, lipsa unui sprijin din partea altor grupuri ale societăţii,
acţiunile anticipate ale autorităţilor de oprire a oricăror mişcări au dus la eşuarea acestui protest.