Articol: "Reeducarea" de la Piteşti şi Gherla (1949-1951)

neclară70, întrucât cererile lor de graţiere nu au fost respinse, dar nici admise, au fost utilizaţi ca
martori ai acuzării71 în diferite procese, prin care se încerca acreditarea ideii existenţei unui
,,comandament legionar" care ar fi coordonat acţiunile de ,,reeducare" din penitenciarele Piteşti şi
Gherla.
Implicarea autorităţilor în cadrul acţiunii de ,,reeducare" a fost redusă la câteva personaje de
rang inferior din Ministerul de Interne, instituţie care avea vinovaţi oricând pregătiţi, chiar în
structurile proprii, ce puteau fi sacrificaţi la orice oră în vederea justificării abuzurilor şi crimelor pe
care le patrona72. Aceste persoane, care potrivit raportului oficial din septembrie 1954, au cunoscut şi
sprijinit ,,acţiunile criminale, fără a aduce la cunoştinţă altor organe superioare",73 au fost arestate în
cursul anului 1953 şi supuse anchetelor Securităţii, pentru ca, la 15 mai 1955, dosarul să fie trimis
Procuraturii Generale, pentru definitivarea cercetărilor întrucât era ,,o problemă specială"74. Primul
termen de judecată a fost fixat pentru data de 9 decembrie 1955, fiind apoi reprogramat pentru data de
3 ianuarie 1956, dar în cursul anului 1956 cauza a fost amânată de mai multe ori (ianuarie, martie,
august, septembrie), iar în urma evenimentelor din Ungaria, procesul a fost întrerupt, fiind reluat abia
în luna martie 195775.
La 16 aprilie 1957, prin Sentinţa nr.101 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare se
clarifica situaţia grupului de foşti angajaţi ai Ministerului de Interne, implicaţi în ,,reeducare": Tudor
Sepeanu, şeful Biroului Inspecţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor, a fost condamnat la 8 ani
muncă silnică, Alexandru Dumitrescu, fostul director al penitenciarului Piteşti şi Gheorghe Sucigan,
şeful Biroului de Inspecţii al penitenciarului Gherla, la 7 ani muncă silnică, Constantin Avădanei,
ofiţerul informativ de la penitenciarul Gherla, la 6 ani muncă silnică, doctorul Viorel Bărbos, medicul
penitenciarului Gherla, Mihai Mircea şi Ioan Marina, şeful Biroului de Inspecţii al penitenciarului
Piteşti, respectiv ajutorul său, la 5 ani muncă silnică76. În realitate, era vorba doar de condamnări
simbolice, marcate de perspectiva unor graţieri iminente. De altfel, la o lună după ce sentinţele de
condamnare au rămas definitive77, întregul grup a fost eliberat, la 13 noiembrie 1957, în baza
Decretului 534/ 957 al Prezidiului M.A.N78.
Varianta oficială asupra acţiunii de ,,reeducare" stabilea drept vinovaţi pentru iniţierea şi
desfăşurarea actelor de teroare din penitenciare, foştii studenţi legionari, deşi este evident că într-un
stat totalitar, nu se putea acţiona fără aprobarea conducerii centrale, iar reţeaua închisorilor nu putea fi
controlată de adversarii comunismului, de legionari. De menţionat este şi amploarea fenomenului,
recunoscută de autorităţi în sentinţa procesului din noiembrie 1954: ,,Au fost ucişi în penitenciarul
Piteşti si Gherla peste 30 de deţinuţi şi au fost maltrataţi, torturaţi şi schingiuiţi peste 780 de deţinuţi,
la Piteşti şi alte sute de deţinuţi la Gherla, peste 70 de deţinuţi la Târgşor, 7-8 deţinuţi în oraşul Stalin,
5-6 în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră în perioada de la 1949 până la 1952
din care deţinuţi peste 100 au rămas cu infirmităţi foarte grave"79. Cu atât mai mult, această acţiune de
masă nu putea să se desfăşoare fără ştirea celor aflaţi în fruntea ierarhiei Ministerului de Interne. Este
ilogic şi imposibil ca la mijloc să se fi aflat doar nişte neînsemnaţi inspectori, directori de penitenciare,
ofiţeri informativi sau gardieni80.

70 Abia în anul 1957 se va limpezi situaţia lor juridică, întrucât, probabil şi ca o recompensă pentru sprijinul
oferit autorităţilor ca martori ai acuzării în diferite procese, prin Decretul 4591/1957 al Prezidiului Marii Adunări
Naţionale pedeapsa cu moartea a fost comutată în muncă silnică pe viaţă; Ibidem, p. 777.
71 În mărturiile sale, Octavian Voinea, unul din cei cinci acuzaţi, descrie scenariul pus la cale de Securitate:
,,Acuzatul devenit un martor de meserie trebuia să-şi însuşească lecţia predată de anchetator şi să o redea
papagaliceşte în faţă completului de judecată în calitate de martor al acuzării"; Octavian Voinea, op.cit, p.139.
72 Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, Rezistenţa anticomunistă în penitenciarele din România (1945-1964),
în "Arhivele totalitarismului", anul II, 1994, nr. 3, pp. 60-74.
73 ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 23, f. 288
74 Ibidem, f. 97
75 ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 1, f. 131; vol. 2, f. 59.
76 Ibidem, ff. 242-243.
77 La 14 octombrie 1957, prin decizia Tribunalului Suprem sentinţa a rămas definitivă; Ibidem, vol. 22, f. 70,
200; vol. 24, f. 59.
78 Ibidem, vol. 23, f. 248.
79 Ibidem, vol 11, f. 229.
80 Potrivit lui Piotr Wierzbiski acest lucru este specific regimurilor comuniste unde doctrina susţine că partidul
sau orice altă instituţie a statului sunt întotdeauna infailibile, chiar şi atunci când diferiţi înalţi funcţionari ai

Intervenţia în cadrul şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 3 aprilie 1956 a liderului
comunist Miron Constantinescu demonstrează foarte clar că utilizarea metodelor violente în
penitenciare a fost cunoscută şi la nivelul conducerii partidului. Astfel, Miron Constantinescu a
precizat, printre altele, că a fost foarte impresionat când a aflat ,,de la tov. Dej despre schingiuirile
organizate de legionari în închisori şi m-am întrebat cum a putut să se petreacă aşa ceva. Nu vreau să
afirm că conducerea Ministerului Afacerilor Interne încurajează actele abuzive, dar ea le-a permis, le-a
tolerat. Iar Ministerul Afacerilor Interne nu lucrează de la sine ci a avut o legătură, pe tov. Gheorghiu-
Dej. Mă întreb cum a fost posibil ca tov. Gheorghiu - Dej nu a luat măsuri, sesizat fiind de aceste
abuzuri?"81 Fără îndoială că această remarcă face parte din răfuiala grupării Miron Constantinescu-
Iosif Chişinevschi cu Gheorghiu-Dej, însă ea ilustrează foarte clar că problema ,,reeducării" nu era
necunoscută conducerii de partid.
La mijlocul anilor 1960, anchetele comisiei de partid82 au demonstrat că în acţiunea de
,,reeducare" din penitenciare de la începutul anilor 1950 au fost implicate persoane din conducerea
Securităţii. Declaraţiile făcute cu acest prilej de foşti ofiţeri din cadrul Ministerului de Interne au
evidenţiat implicarea generalului Gheorghe Pintilie83, şeful Direcţiei Generale a Securităţii în acţiunea
de ,,reeducare". Semnificative în acest sens sunt declaraţiile, cu o evidentă tentă de disculpare, ale
colonelului Ilie Bădică84, fostul director al Unităţilor de Muncă din Ministerul de Interne: "Cele mai
mari crime care s-au văzut şi întâlnit în perioada anilor 1949-1951 şi este vorba aici de aşa-zisa
demascare care era condusă personal de tov. Pintilie. Nimeni nu avea dreptul să intre în penitenciare
decât organul care era desemnat cu asemenea drepturi. Vă spun aceasta pentru că eu când am venit la
penitenciare am făcut primul drum la Ocnele Mari. Am vrut să merg prin celule să văd care este
situaţia dar la unele dintre ele nu mi s-a permis să intru. Am întrebat de ce nu mi se permite, că sunt
directorul direcţiei, şi mi s-a răspuns că este ordinul tov. Pintilie să nu intre nimeni. Totuşi am intrat în
trei din ele şi m-am îngrozit ce am putut vedea: oameni cu capul umflat, bătuţi groaznic, unii zăceau

acestuia greşesc. În această situaţie se încearcă găsirea de ,,ţapi ispăşitori" prin ,,trecerea răspunderii pentru
greşelile vinovaţilor numărul 1, 3, 5, 10 asupra vinovaţilor cu numărul 2, 6, 20"; Piotr Woerzbiski, Structura
minciunii, Bucureşti, Editura Nemira, 1996, p. 107.
81 Alina Tudor, Dan Cătănuş, O destalinizare ratată. Culisele cazului Miron Constantinescu - Iosif Chişinevschi
(1956-1961) Bucureşti, Editura Elion, 2001, pp. 53-54.
82 Scopul acestui demers era de consolida legitimitatea lui Nicolae Ceauşescu, ca apărător al legalităţii socialiste
prin acuzaţiile formulate la adresa abuzurilor şi crimelor săvârşite în anii 1950, cu referire directă la Gheorghiu
Dej şi Alexandru Drăghici, fostul ministru de Interne; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O
istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu, postfaţă de Mircea
Mihăieş, Iaşi, Editura Polirom, 2005, p. 234.
83 Având o biografie dificil de reconstituit, a fost cel mai însemnat personaj din conducerea Securităţii din anii
1950. Născut în 1902, a fost cunoscut sub numele de Pantelei Bodnarenko sau Pantiuşa. În anii 1925-1926 a fost
încadrat în Secţia NKVD din Tiraspol şi în 1928 a trecut clandestin Nistrul, cu acte false de cetăţean român.
Misiunea sa era sprijinirea acţiunilor Partidului Comunist din România în anii ilegalităţii. Tot el trebuia să
depisteze şi să înlăture din rândul comuniştilor ilegalişti pe cei care deveneau informatori ai Siguranţei. În 1937 a
fost condamnat la 20 ani temniţă grea pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. A executat 7 ani la Doftana,
Văcăreşti şi Caransebeş. După 23 august 1944, sub acoperirea de şef al Secţiei Organizatorice a Comitetului
Central, a fost principalul agent al serviciilor secrete sovietice ce a acţionat în direcţia sovietizării României, dar
şi a unei atente supravegheri a noilor autorităţi comuniste. La 28 martie 1948 a fost ales deputat de Ialomiţa în
Marea Adunare Naţională, pentru ca la 28 august să fie numit şeful DGSP. Primeşte gradul de general locotenent
şi devine adjunctul ministrului de Interne, conducând Securitatea atât în anii represiunilor staliniste, cât şi după
aceea, făcându-se vinovat de arestarea, internarea în colonii de muncă sau deportarea a aproape 400 000 de
oameni. După Congresul al IX-lea al partidului comunist a fost îndepărtat din structurile Securităţii, dar
Ceauşescu nu a îndrăznit să meargă mai departe cu demascarea lui. În ultimii ani ai vieţii a fost atent
supravegheat de Securitatea, pe care cu ani în urmă, el însuşi a creat-o. A murit la 11 august 1985, în vila sa din
cartierul Primăverii, la vârsta de 83 de ani; Marius Oprea, op.cit, pp. 556-558.
84 S-a născut la 6 decembrie 1913, la Capul Dealului (Dolj), a absolvit 5 clase primare, iar la Moscova, în timpul
celui de al doilea război mondial a urmat ,,Şcoala Antifascistă" de 4 luni. Înrolat în Armata Roşie, la 15
noiembrie 1943, ca sublocotenent, a fost numit, la 15 decembrie 1945, ofiţer politic în cadrul Inspectoratului
General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă. Între 30 decembrie 1949-15 iulie 1953 a fost
directorul Unităţilor de Muncă din cadrul Ministerului de Interne. Până la trecerea sa în rezervă, la 30 noiembrie
1958, a deţinut diverse funcţii (şef Serviciu Pază, locţiitor director) în Direcţia Penitenciare şi Colonii de Muncă;
AANP, Fişa de serviciu nr. 2661.

pe jos văitându-se. Am întrebat ce se întâmplă aici şi mi s-a spus că nu se ştie pentru că nu se dă voie
să se ştie. Se băteau legionarii între ei. Erau schingiuiţi ca să spună cine din sat sau localitatea
respectivă a fost legionar şi acela ca să scape de bătaie spunea pe cine îi venea în minte, chiar dacă nu
fusese. Am luat măsuri interzicând din momentul acela să se mai practice asemenea metode. Imediat
ofiţerul a şi plecat la Bucureşti să raporteze despre amestecul meu în această acţiune. La Bucureşti,
[Tudor] Sepeanu mi-a atras atenţia că nu este cazul să mă amestec că aceasta este o acţiune mare pe
care o conduce direct tovarăşul ministru adjunct Pintilie. Eu i-am raportat colonelului [Ioan] Baciu85
despre cele întâmplate, că se omoară oamenii între ei, lucruri de care şi el ştia că se practică şi la
Piteşti şi în coloniile de muncă, dar că şi lui îi spusese Sepeanu să nu se bage în asemenea probleme.
În 1951, se apropia de sfârşit, ce fusese de aflat se aflase, iar tov. Pintilie a dat ordin să se termine"86.
Relevantă este în acest sens şi concluzia comisiei de anchetă din anii 1967-1968, referitoare la dosarul
,,reeducării": ,,În ancheta penală şi judiciară din acest dosar nu s-a urmărit stabilirea acelor cadre MAI
care au avut cunoştinţă şi au contribuit la săvârşirea atrocităţilor de mai sus"87. Mai mult, într-o notă
din 28 iunie 1968, adresată Consiliului Securităţii Statului, semnată de locotenent colonelul Nicolae
Diaconu şi maiorul Gheorghe Mateuţ, se preciza foarte clar că acţiunea de ,,reeducare" din
penitenciarele Piteşti şi Gherla era cunoscută de ,,fosta conducere a Ministerului Afacerilor Interne şi
în primul rând de Pintilie Gheorghe şi Nicolschi Alexandru, care au patronat şi condus de fapt această
acţiune"88. Într-un referat redactat la 1 februarie 1971, privind activitatea desfăşurată de colonelul
Tudor Sepeanu în cadrul acţiunii de ,,reeducare" din anii 1950, trimis de Ion Stănescu, preşedintele
Consiliului Securităţii Statului lui Emil Bodnăraş, la acea dată vicepreşedintele Consiliului de Stat, se
menţiona: ,,Apreciem ca neechitabil [faţă de condamnarea lui Teodor Sepeanu] faptul de a nu fi fost
tras la răspundere penală şi Pintilie Gheorghe, autorul moral şi material al introducerii şi aplicării
metodelor ce s-au practicat de deţinuţii legionari în penitenciare"89.
Analiza documentelor accesibile până în acest moment evidenţiază faptul că acţiunea de
,,reeducare" din perioada 1949-1951, desfăşurată în penitenciarele Piteşti şi Gherla, nu a fost o
"activitate criminală a unor bande de legionari, dusă în penitenciare datorită lipsei de vigilenţă şi a
neglijenţei criminale din partea unor organe ale penitenciarelor respective"90, cum se menţiona în
concluziile anchetei oficiale din luna septembrie 1954. Persoane importante91 din conducerea unor
instituţii din cadrul Ministerului de Interne - Securitate, Direcţia Generală a Penitenciarelor - nu
numai că au cunoscut, ci au fost direct implicaţi în fenomenul ,,reeducării". Cu siguranţă, deschiderea
totală a arhivelor92, va permite cunoaşterea şi studierea rolului jucat de persoanele aflate la conducerea
Ministerului de Interne în cadrul acţiunii de ,,reeducare" de la începutul anilor 1950.

85 S-a născut la 20 februarie 1913 la Corabia, absolvent a 5 clase primare, a lucrat ca ospătar la diferite resturante
din Bucureşti şi Braşov. În luna noiembrie 1944, s-a înscris în Partidul Comunist, fiind numit, în 1947, prefect al
judeţului Braşov. La 1 septembrie 1949 a fost încadrat în M.A.I. cu gradul de colonel, fiind numit director
general al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. A deţinut această funcţie până la 15 aprilie 1954; AANP, dosar
43.
86 ASRI, fond D, dosar 10.844, vol. 3, ff. 62; 90-91.
87 Ibidem, vol 2, f. 56.
88 ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 1, f. 128.
89 Ibidem, vol 2, f. 55.
90 ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 11, f. 229.
91 Generalul Alexandru Nicolschi, director general adjunct în Direcţia Generală a Securităţii, a fost considerat de
mai mulţi istorici că ar fi fost conducătorul din umbră al acţiunii de ,,reeducare". Rămâne ca cercetările
ulterioare, bazate pe documente de arhivă, inaccesibile până în acest moment, să confirme sau să infirme această
ipoteză. Printre cei care-l incriminează, folosind, în special, lucrări cu caracter memorialistic sunt istorici de
prestigiu ca Dennis Deletant şi Marius Oprea; Dennis Deletant, op.cit., p. 157; Marius Oprea, op.cit., p. 566.
92 Esenţiale pentru a cunoaşte gradul de implicare a unor personaje din ierarhia superioară a Ministerului de
Interne din acea perioadă în acţiunea de ,,reeducare" sunt atât rapoartele şi informările întocmite de Grupa /
Biroul Operativ din închisorile Piteşti şi Gherla, cât şi sintezele realizate pe baza acestora de conducerea
Serviciul Inspecţii din penitenciare, instituţia care a supervizat desfăşurarea ,,reeducării". Cel mai probabil,
aceste documente se găsesc în arhiva Biroului ,,K", organism însărcinat cu activitatea de contrainformaţii din
penitenciare.