Articol: "Elemente dislocate" sau "elemente cu D.O."

O categorie de acelaşi tip o reprezintă deţinuţii politici care îşi ispăşiseră pedeapsa, dar care,
conform Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 337 din 11 martie 1954, "cu privire la reeducarea foştilor
condamnaţi contrarevoluţionari" primesc domiciliu obligatoriu în satele noi (numite şi "localităţi sau
comune speciale) din Bărăgan, "în scopul prevenirii unor noi infracţiuni la legile Republicii Populare
Romîne" cum se menţionează pe formularele tip (cf. decizia prin care i se fixează D.O. timp de 12 luni
în Movila Gâldăului, odată cu expirarea pedepsei la 24 VII 1957, lui Anghel Alexandru104).
Consideraţi "elemente contrarevoluţionare, care în timpul detenţiei nu au dovedit dorinţa de a
se reabilita", sau "deosebit de periculoşi pentru securitatea Statului" cum precizează formularul tip, ei
apar în statisticile ulterioare privitoare la satele noi din Bărăgan, sub numele de "elemente cu D.O."105.
Pedeapsa le era astfel prelungită printr-o aşa numită "pedeapsă administrativă", a cărei durată nu le era
de la început cunoscută, ea variind între 6 şi 60 de luni, dar putând fi prelungită de la un an la altul
fără vreo explicaţie106.
Dosarul 55, vol. 50, cuprinde un număr mare de decizii de acest tip şi decizii de ridicare de
D.O. Aşa cum rezultă din semnăturile pe decizii, soarta celor cărora li se prelungea sau ridica edeapsa
era decisă de general maior Evghenie Tănase, locţiitor al ministrului MAI107, de ministrul adjunct
general maior Gheorghe Pintilie108 sau de general maior Alexandru Nicolschi, care semnează printre
altele decizia nr. 6161 din 5 noiembrie 1955 de fixare de D.O. pentru 60 de luni la Lăteşti a Mariei
Antonescu, de pildă109.
Notele - raport din 10 aprilie 1956 privind munca informativă-operativă desfăşurată de
organele MAI asupra "elementelor cu D.O" din raza regiunii Bucureşti, respectiv Constanţa şi Galaţi
110 emise de Serviciul Dislocaţi şi Domicilii obligatorii arată că pentru urmărirea acestor elemente au
fost instalate în fiecare comună comandaturi MAI compuse din câte 2 ofiţeri de Securitate. Notele
sunt urmate de liste de fişe de persoane pentru fiecare sat din raza celor trei regiuni111 clasificate în
următoarele categorii: legionari, PNŢ-Maniu, PNL, PSDI, GEG, bănuiţi de spionaj, organizaţii
subversive, secte interzise, contrarevoluţionari, manifestări duşmănoase, călugări etc. Fişele celor
consideraţi periculoşi sunt însoţite de rapoarte asupra situaţiei în care se află agentura din comunele
respective. Din acestea rezultă clar că după plecarea celor deportaţi din zona de vest, atenţia organelor
de securitate se focalizează asupra "elementelor cu D.O." rămase în satele noi (la fiecare sat se indică
pe lângă numărul acestora pe categoriile menţionate şi numele celor rămaşi în Bărăgan din cei ridicaţi
în 1951 din zona de vest - e vorba de cele 112 familii cărora nu li se ridicaseră restricţiile). Se pune

104 Ibidem, dosar nr. 55, vol 50, f. 162.
105 Ibidem, dosar nr. 191, ff. 32, 41, 55.
106 Ibidem, ff. 168-268.
107 Ibidem, dosar nr. 55, vol. 50, ff. 1-5.
108 Ibidem, ff. 162, 183, 189.
109 Ibidem, f. 541.
110 Ibidem, dosar nr. 191, f. 167, f. 207 şi 244.
111 Ibidem, ff. 168-268.

problema recrutării unor noi informatori, având în vedere că o parte se întorseseră în satele de unde
fuseseră ridicaţi şi se poate vedea din aceste dosare şi cum se făcea munca de recrutare.
O constantă a muncii de urmărire o reprezintă atenţia focalizată spre cei care au făcut parte din
partidele dezavuate de comunişti pe care le-am enumerat mai sus (şi nu numai legionari cum se crede
de obicei), foştilor moşieri, chiaburi, "exploatatori", preoţilor, călugărilor şi aşa-zişilor sectanţi, celor
care au avut legături cu străinii. Ei şi rudele lor apropiate au fost victimele predilecte, suferind mai
multe feluri de privaţiuni şi pierderi. În cazul lor dislocarea oferea, pe lângă prelungirea în alte forma a
unei pedepse anterioare, ocazia unei supravegheri mai intense şi atente.
În concluzie nu sunt îndoieli asupra caracterului represiv al dislocărilor şi fixărilor de D.O. El
vizează deposedarea familiilor şi indivizilor de bunurile care constituiau principalele lor mijloace de
supravieţuire, pierderea reperelor de stabilitate şi punerea celor vizaţi de astfel de măsuri într-o stare
de nesiguranţă extremă.
Fenomenul a vizat categorii foarte largi de populaţie, din zona rurală şi urbană deopotrivă,
fiind un atentat la libertatea individuală, la viaţa de familie şi la viaţa comunităţilor. Incitarea la ură în
numele ideologiei luptei de clasă a dus la fracturarea societăţii, la încurajarea delaţiunii, la nesiguranţă,
teamă şi suspiciune. Astfel încât, pe lângă pierderile de natură materială, au avut loc importante
modificări în comportamentul uman, în sistemul de relaţii umane şi în mentalităţi, lucruri care se
reflectă şi în comportamente, atitudini sau acţiuni din perioada de tranziţie.
Cercetarea întreprinsă arată legătura strânsă dintre tema dislocărilor din mediul rural şi alte
teme de menţionat în raport, în primul rând cu procesul colectivizării. Dislocarea a fost o armă pentru
a facilita procesul colectivizării forţate şi a împiedica orice opoziţie faţă de acesta. Ca măsură
represivă ea trebuie privită şi în contextul categoriei mai largi a deplasărilor forţate de populaţie şi al
asimilării locurilor de domiciliu obligatoriu (cel puţin în cazul Bărăganului) cu nişte lagăre de muncă
forţată.