Articol: Amploarea internărilor în lagărele de muncă

În 1967-1968, Consiliul Securităţii Statului a documentat trimiterea "în unităţi, colonii şi
locuri de muncă obligatorie a unui număr de circa 29 000 persoane"20. Cifra mai poate suporta
adăugiri, întrucât chiar un document al Securităţii arăta că "posibilităţile de a stabili în mod cât mai
complet şirul abuzurilor şi ilegalităţilor sunt limitate de faptul că în arhivele Securităţii Statului nu se
pot identifica multe documente. Din relatările unor ofiţeri ce muncesc în prezent în acest sector rezultă
că în anul 1954 fostul şef al Serviciului de evidenţă, colonel Popescu Gheorghe (Gogu)21, în prezent
ambasador în Birmania, a ordonat distrugerea fişelor de evidenţă pentru aproximativ 17 000 persoane
ce au fost internate administrativ. Ca urmare, dosarele în arhiva Securităţii nu se pot găsi decât cu mari
greutăţi"22. Numărul total al celor internaţi în lagăre de muncă poate fi estimat la cel puţin 50 000
victime ale măsurilor administrative utilizate de Securitate, în condiţiile în care numai un dosar de
arhivă verificat în 1967-1968 arăta că în perioada 4 ianuarie-26 iunie 1952 s-au emis 118 decizii ale
MAI, prin care s-au trimis în lagăre 3963 oameni. Numai în zilele de 3 martie şi 1 aprile 1952 s-a
dispus internarea unui număr de 316, respectiv 437 persoane. Practic, aşa cum se arăta în sintezele
prezentate Comitetului Central, situaţia scăpase oricărui control, Securitatea dezlănţuind un val de
teroare care nu-şi putea justifica amploarea23.
Există date exacte pentru primii ani de funcţionare a acestor măsuri. Astfel, în 1950 au fost
trimise în unităţi de muncă 5154 persoane, în 1951 alte 2519, pentru ca în 1952, odată cu organizarea
coloniilor de muncă, numărul să crească la 11 913, în vreme ce pentru anii 1953-1954 s-au găsit date
privind internarea administrativă a 2491 persoane. S-a mai stabilit că între 1957-1963 au fost trimise
în locuri de muncă obligatorii pe o durată de 2 până la 6 ani în baza Decretului 89/1958 alte 3658


20 Arhiva Comitetului Ex. al CC, nr. 264/18.02.1972, vol. IV, f. 7.
21 Gogu Popescu a fost numit la înfiinţarea Securităţii, în august 1948, director al Direcţiei a II-a Contrasabotaj.
Învăţător, originar din Târgovişte, a organizat bandele de bătăuşi comunişti la alegerile din 1946, în calitatea sa
de şef al organizaţiei de partid Dâmboviţa. După îndepărtarea din Securitate a avut parte de o carieră
diplomatică, fiind numit ambasador în Birmania şi apoi în Ghana; Doina Jela, op. cit., p. 233 .
22 Arh.C.Ex. al CC, nr. 264/18.02.1972, vol. IV, f. 17.
23 Ibidem, f. 16.

persoane, dintre care 2696 pentru că "au instigat şi au participat la răzmeriţe", 545 de deţinuţi care "nu
au dovedit că s-au reeducat" şi 117 foşti comandanţi legionari24.
În realitate, examinarea dosarelor a arătat cu totul altceva, şi anume că Securitatea a purtat un
război necruţător împotriva muncitorilor şi ţăranilor, deci tocmai împotriva categoriilor sociale în
numele cărora dezlănţuise lupta de clasă. Din cele 3658 persoane trimise între 1958-1964 la "muncă
obligatorie", îndeosebi în mine, 1899 erau ţărani, 436 muncitori, 207 profesori şi învăţători, 241
funcţionari etc. Dintre ei, 634 nu aveau nici un motiv "la dosar" pentru a suporta această pedeapsă şi
nici antecedente penale25. Cea mai numeroasă categorie au constituit-o şi în rândurile "populaţiei" din
coloniile de muncă de la Canal şi din Balta Brăilei tot muncitorii şi ţăranii care se împotriveau
colectivizării şi impunerii cotelor agricole. Numai din fosta regiune Oltenia, după cum relevau
documente găsite în 1967, au fost trimişi în lagăre de muncă 1095 ţărani26, iar o analiză din martie
1968 asupra unui lot martor de 7000 de fişe ale unor persoane internate arată că "măsurile represive au
fost îndreptate împotriva a 1355 ţărani, 1570 muncitori şi tehnicieni, 767 învăţători şi profesori, 136
medici, 166 ingineri etc. Din cele 7000 de fişe examinate rezultă că numai 11 persoane sunt foşti
industriaşi, 15 moşieri şi 25 foşti poliţişti"27. Securitatea încălcase în mod flagrant principiile pe care
declara în ton cu partidul că luptă să le apere, comportându-se ca o armată într-un teritoriu ocupat şi
dezvăluind astfel adevăratul caracter al regimului sovieto-comunist.
Trimiterea în lagăr se făcea cu totul arbitrar, nefiind respectate nici măcar formal dispoziţiile
privind măsurile administrative, care şi aşa, cum s-a văzut, aveau prevederi care puteau fi interpretate
într-un mod larg de către Securitate. Practic, oricine în afara nomenclaturiştilor putea fi trimis în lagăr.
Un studiu făcut de Procuratura Generală în anul 1953 descoperise în toate coloniile de muncă deţinuţi
numai pe bază de adrese, însoţite de tabele nominale. În martie 1953, în lagărul Peninsula de la Canal,
2293 persoane se aflau numai în baza unor astfel de documente sumare, iar în iulie acelaşi an 1500,
Procuratura Generală constatând că aceste persoane sunt "deţinute în mod ilegal". Opoziţia Securităţii
a făcut să nu se poată dispune eliberarea acestora, iar investigaţiile procurorilor în coloniile de muncă
au încetat din cauza aceloraşi presiuni28. Abuzurile continuau în privinţa termenelor de internare, care
erau depăşite fără ca deţinuţii să fie eliberaţi. La 20 iulie 1953, se aflau în această situaţie 402 deţinuţi
din coloniile de muncă de pe cuprinsul României Populare29.

24 ASRI, fond D, dosar nr. 7778, vol. 36, ff. 41-42.
25 Arh.C.Ex. al CC, nr. 264/18.02.1972, vol. IV, f. 17.
26 Ibidem, f. 14.
27 Ibidem, f. 17.
28 Ibidem, f. 1.
29 Ibidem, f. 16.