Articol: Organizaţiile de masă. Uniunea Tineretului Comunist

Un Leviathan organizatoric


Într-un stat totalitar, partidul comunist îşi disimulează statutul de partid-unic prin intermediul unei vaste, dense şi complicate reţele de organizaţii menite a cuprinde cât mai mult din populaţia ţării. Este vorba despre ceea ce ideologia comunistă numeşte "organizaţii de masă".Lenin a fost primul care, în 1902, în faimosul text programatic "Ce-i de făcut?", a distins între funcţiile partidului de avangardă (conspirativ, disciplinat, puţin numeros şi compus doar din revoluţionari de profesie) şi cele ale organizaţiilor de masă (cum ar fi sindicatele, care trebuia să aibă o cuprindere cât mai largă şi, sub controlul secret al partidului, să prelungească influenţa acestuia spre toate categoriile de muncitori) (377). După câştigarea puterii de către bolşevici, Lenin s-a opus "facţiunii de stânga" din partid reprezentate de Troţki, care, printre altele, cerea desfiinţarea sindicatelor şi a altor organizaţii profesionale socotite a fi devenit "revolute" în noul context. Lenin a cerut, în schimb, preluarea, transformarea şi controlul strict al acestora pentru a fi utilizate conform scopurilor partidului unic. Menirea organizaţiilor de masă era, după cele afirmate de Lenin în alt text faimos, de a funcţiona pe post de "curele de transmisie" între partidul comunist (care, pentru a-şi păstra caracterul revoluţionar, de clasă, trebuia să limiteze numărul membrilor) şi "masa celor ce muncesc". "Un adversar mai puternic, scria ideologul comunist, poate fi învins numai printr-o încordare maximă a forţelor şi numai cu condiţia obligatorie de a folosi cu maximum de atenţie, grijă, prudenţă şi pricepere orice «fisură», fie cât de mică, între duşmani [...], cât şi orice posibilitate, oricât de mică, de a găsi un aliat de masă, fie chiar vremelnic, şovăielnic, nestatornic, nesigur, condiţionat" (378). Acest gradualism aparent, propovăduit de Lenin, avea, exclusiv, raţiuni tactice, puterea comunistă urmând a face anumite "compromisuri" cu vechea orânduire până ce comunismul se va fi instalat pe deplin.

Stalin a preluat teoria curelelor de transmisie şi a făcut din ea model organizatoric pentru Uniunea Sovietică şi, ulterior, pentru toate statele comunizate din Europa de Est. În accepţiunea lui Stalin, în rândul organizaţiilor de masă intrau sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină, asociaţii fără partid ale femeilor, organe de presă, organizaţii cultural-educative, uniuni ale tineretului, sovietele sau alte forme de organe alese etc. Acestora le erau rezervate roluri ancilare, în siajul partidului comunist: de a aplica fără rest directivele centrului, de a dezbate cele mai eficiente căi de "transpunere în practică", de a mobiliza masele, de a se constitui în rezervă de cadre pentru partid şi pentru stat, de a fi o primă şcoală a comunismului, de a reprezenta interesele partidului acolo unde acesta nu se întindea organizatoric ş.a.m.d. (379) În fapt, funcţiile organizaţiilor de masă se suprapuneau într-o mare măsură peste cele ale partidului: mobilizarea politică şi socială, (re)socializarea maselor în acord cu ideologia comunistă, recrutarea, selectarea şi formarea noii elite, în fine, controlul social (380). Pe scurt, deşi regimul simula prin intermediul lor mecanismele democratice, organizaţiile de masă erau încă un instrument de putere la dispoziţia dictaturii comuniste.


Note de subsol:

(377) V. I. Lenin, Ce-i de făcut. Probleme acute ale mişcării noastre, în Opere complete, ediţia a II-a, vol. VI (ianuarie-august 1902), Bucureşti, Editura Politică, 1964, pp. 1-190.

(378) Idem, Despre sindicate, despre momentul actual şi despre greşelile lui Troţki, în Lenin despre sindicate, 1895-1923, Bucureşti, Editura Consiliului Central al Sindicatelor, 1958, pp. 767-789; vezi şi idem, "Stângismul" - boala copilăriei comunismului, ediţia a IV-a, Bucureşti, Editura pentru literatură politică, 1953.

(379) I. Stalin, Problemele leninismului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1948, în special pp. 119-121.

(380) Juan J. Linz, Totalitarian and Authoritarian Regimes, în Fred Greenstein, Nelson Polsby (editori), Handbook of Political Science, vol. III, Adison Wesley, 1975, pp. 208-211.

Modelul sovietic


Regimurile totalitare se remarcă prin atenţia extraordinară pe care o acordă încadrării politice a tinerilor şi socializării politice primare (381). Proiectul totalitar vizează cuprinderea tuturor tinerilor şi copiilor, de la cele mai fragede vârste, într-un cadru organizat şi îndoctrinarea sistematică a acestora în scopul creării "omului nou". Ideologii comunişti împărtăşeau cu alţi autori de inginerii sociale din secolele XIX şi XX credinţa în maleabilitatea radicală a fiinţei umane şi în puterile melioriste, transformatoare, nelimitate ale propagandei şi organizării. Totuşi, această credinţă era dublată de o mizantropie structurală, bazată pe supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii, care a deschis calea utilizării pe scară largă la nivel social a instrumentelor coercitive şi de control. Deşi colectivist, marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Ambivalenţa se observă foarte bine în cazul atitudinii faţă de tineri, care, pe de o parte, apăreau, din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, ca ipostazierea perfectă a "omului nou" şi ca masă de manevră ideală, dar, pe de alta, erau trataţi cu infinită suspiciune. De altfel, reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele şi care, totodată, erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi, nu în ultimul rând, muncitorii.

Scrierile leniniste şi staliniste, precum şi experienţa sovietică în organizarea tineretului au fost determinante pentru atitudinea faţă de tineri din statele comunizate după al doilea război mondial.

Lenin era preocupat încă din tinereţe de teama "idioată, filistină" faţă de tineri. "E nevoie de forţe tinere. Eu aş zice că merită să fie pur şi simplu împuşcaţi pe loc cei ce-şi permit să spună că nu se găsesc oameni. [...] Trebuie să recrutăm tineretul pe o scară mai largă (...) fără să ne temem de el", scria Lenin în perioada când pregătea revoluţia împotriva regimului ţarist şi îi îndemna pe tineri inclusiv la acte de terorism (382). După preluarea puterii de către bolşevici, noul regim a trecut la organizarea tinerilor într-o organizaţie comunistă unică. Aşa s-a format Comsomolul (Kommunisticeski Soiuz Molodioji - Uniunea Tineretului Comunist), care şi-a ţinut primul congres în octombrie-noiembrie 1918. Iniţial autodeclarată ca organizaţie "independentă" şi doar "solidară cu Partidul Comunist", Uniunea şi-a recunoscut la congresele ulterioare subordonarea faţă de PCUS.

Într-un discurs devenit canonic pentru propaganda comunistă, Lenin fixa, la al III-lea Congres al Comsomolului (octombrie 1920), "sarcinile Uniunilor Tineretului". În viziunea lui Lenin, principala "sarcină" a tinerilor era învăţarea comunismului, prin îmbinarea studiului cu activităţile practice. Se deschidea astfel calea, pe de o parte, spre îndoctrinarea masivă a tinerilor şi, pe de alta, spre implicarea acestora, încă din timpul şcolii, în activităţi economice patronate de noul regim. Lenin mai spunea că tinerii sunt datori să-şi însuşească "morala comunistă", care este "deplin subordonată intereselor luptei de clasă", şi că trebuie să apere pe cale armată noul regim (383).

Prescripţii asemănătoare se găsesc şi la Stalin. Pentru acesta, Comsomolul era cureaua de transmisie prin intermediul căreia partidul educa generaţia tânără şi forma rezerve tinere pentru partid şi pentru celelalte organizaţii de masă. "Aceasta, formula Stalin "dialectic", este o organizaţie de masă a tineretului muncitoresc şi ţărănesc, nu o organizaţie de partid, dar care ţine direct de partid". Comsomolul trebuia să-şi întărească nucleul proletar şi să ducă o "luptă necruţătoare" împotriva "elementelor complet descompuse" din Uniune. Tineretul mai era dator să se implice în construirea societăţii comuniste şi să-şi apere patria împotriva duşmanilor din afară şi dinăuntru (384). Aşadar, Comsomolul se prefigura ca având triplă funcţionalitate - ideologică, economică şi militară (385).

Apartenenţa la organizaţie era rezervată, până la mijlocul anilor 1930, cu precădere proletariatului şi ţărănimii sărace. Ulterior, pentru a fi sporit numărul membrilor, criteriul "de clasă" a fost înlocuit cu acela al loialităţii faţă de regimul sovietic. Dacă la primul Congres Comsomolul număra doar 22 000 de membri, până spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial a atins dimensiuni gigantice, încorporând 15 000 000 de tineri, circa jumătate din populaţia tânără a Uniunii Sovietice. Organizaţia de pionieri, fondată în 1922, a căpătat un rol mai important, ajungând la rându-i la dimensiuni uriaşe (13-14 milioane de membri). Comsomolul controla activitatea Organizaţiei Pionierilor (rezervată elevilor cu vârste între 9 şi 14 ani), precum şi pe aceea a Organizaţiei "Octombriştilor" (care cuprindea copiii de până la 8 ani).


Note de subsol:

(381) Julius Gould, The Komsomol and the Hitler Jugend, în "The British Journal of Sociology", vol. 2, no. 4, Dec. 1941, pp. 305-314.

(382) V. I. Lenin, Scrisoare către A. A. Bogdanov şi S. I. Gusev şi Către S. I. Gusev, în V. I. Lenin, Despre tineret, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Politică, 1963, pp. 149-155.

(383) V. I. Lenin, Sarcinile Uniunilor Tineretului, ediţia a XI-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1959.

(384) I. Stalin, Despre sarcinile Comsomolului, Bucureşti, Editura Tineretului a CC al UTM, 1953.

(385) În timpul războiului civil, tinerii din Comsomol au activat pe post de agitatori, comisari sau trupe de şoc. La Congresul al V-lea (octombrie 1922), Uniunea a luat sub patronajul său flota navală de război. În al doilea război mondial, comsomoliştii au constituit o resursă umană importantă pentru Armata Roşie. În plan economic, Comsomolul a fost mobilizat, asemeni celorlalte organizaţii de masă, pentru realizarea planurilor cincinale, care au demarat în 1928. Dintre membrii organizaţiei s-au recrutat o bună parte a stahanoviştilor. Tinerii activişti au fost trimişi cu miile pentru a participa la lichidarea "kulacilor" şi pentru a sprijini colectivizarea. Au avut de asemenea un rol important în epurările din învăţământ. Comsomolul însuşi a trecut prin mai multe valuri de epurări. Marea Teroare s-a soldat cu decimarea aparatului central al organizaţiei. Totuşi, vechea gardă a partidului a fost afectată într-o mai mare măsură de represiunea stalinistă, aşa încât, din deceniul patru, comsomoliştii au început să preia posturile din partid şi din stat rămase vacante. După război, accentul în preocupările Comsomolului s-a mutat dinspre economie spre educaţie politică şi activităţi "cultural-sportive"; vezi Ralph Talcott Fisher, Pattern for Soviet Youth. A Study of the Congresses of the Komsomol, 1918-1954, New York, Columbia University Press, 1959; Merle Fainsod, The Komsomols - a Study of Youth under Dictatorship, în "The American Political Science Review", vol. 45, no. 1, Mar. 1951, pp. 18-40; M. I. Kalinin, Drumul glorios al Comsomolului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1948.

Uniunea Tineretului Comunist din România are mai multe date de naştere. Istoria
sa timpurie este efemeră, intermitentă şi neclară, fiind, ulterior, după venirea comuniştilor
la putere, falsificată şi reinventată.
În 1951, PMR a format o Comisie care să stabilească data înfiinţării UTC-ului,
dar aceasta nu s-a putut hotărî asupra unui moment precis386. Până la urmă, s-a optat
pentru 19-20 martie 1922, când a avut loc la Bucureşti "Conferinţa generală a tineretului
socialist". În fapt, Conferinţa nu a fost decât o tentativă între altele a comuniştilor
autohtoni, ghidaţi de Internaţionala Tineretului Comunist (KIM), de a radicaliza tineretul
cu orientare de stânga şi de a deturna organizaţiile de tineret social-democrate sau
sindicale în scopul creării unei organizaţii de masă comuniste. KIM a fost creată de
Comintern, în noiembrie 1919, la Berlin, pentru a servi ca interfaţă internaţională a
regimului bolşevic de la Moscova în efortul de a atrage tineretul din diferite zone ale
lumii de partea comunismului387. Reţeta aplicată de KIM era aceeaşi care a dus la propria
formare: infiltrarea, radicalizarea şi scindarea organizaţiilor social-democrate şi
socialiste, urmată de constituirea unei organizaţii comuniste unitare.
Întocmai s-au petrecut lucrurile şi în România, unde comuniştii locali şi KIM au
încercat să preia organizaţiile de tineret ale Partidului Socialist (fostul Partid Social
Democrat din România, rebotezat în 1918). După sciziunea Partidului Socialist în timpul
Congresului de la Bucureşti din mai 1921 (cunoscut, în istoriografia comunistă, ca prim
congres al Partidului Comunist Român) şi arestarea delegaţilor care au votat în favoarea
afilierii la Internaţionala a III-a, tinerii comunişti aflaţi în libertate au intenţionat să
provoace o sciziune similară în mişcarea de tineret social-democrată. Tentativele de
"unificare" a organizaţiilor tineretului de pe întreg teritoriul României sub conducerea
comuniştilor şi de afiliere a acestora la KIM au eşuat, în mare parte, ca urmare a opoziţiei
social-democraţilor, a Comisiei Generale a Sindicatelor, dar mai ales din cauza măsurilor
punitive ale autorităţilor, care priveau gruparea comunistă ca pe o mişcare anti-sistem.
Singurul rezultat concret a fost desprinderea din organizaţiile socialiste şi sindicale a unor
lideri şi grupuscule radicale, care au activat sub diferite titulaturi. Cel mai activ grup a
fost Comitetul Central provizoriu al Mişcării Tineretului Socialist, care a decis, în martie
1923, transformarea în Uniunea Tineretului Socialist (UTS) - nume înşelător, ales pentru
a-i atrage pe social-democraţi. Acest grup a convocat "Conferinţa generală a tineretului
socialist", aleasă se regimul comunist ca dată de naştere a UTC388.
Între timp, Partidul Comunist din România, reorganizat în străinătate de
Comintern, a preluat iniţiativa, anunţând, pentru 1 mai 1924, transformarea UTS în
Uniunea Tineretului Comunist din România (UTCdR) şi afilierea acesteia la KIM. A fost
un act formal, pe hârtie, decis conspirativ, neavând loc un congres propriu-zis de
constituire389.
Primul statut al UTCdR, elaborat în 1925, specifica în articolul 1 că Uniunea este
secţie a KIM, iar, la articolul 3, că este "complet subordonată" PCR din punct de vedere
politic. Deveneau membri aceia care recunoşteau nu doar statutul PCR, ci şi pe acela al
KIM. Membrii erau datori să respecte, sub ameninţarea sancţiunilor, regulile strictei
discipline revoluţionare şi normele de conspirativitate390.
Chiar în aceeaşi perioadă, între aprilie şi decembrie 1924, autorităţile au emis mai
multe decizii de interzicere a activităţii organizaţiilor comuniste, culminând cu Legea
Mârzescu care a scos PCR şi UTCdR în afara legii. Până spre sfârşitul celui de-al doilea
război mondial, comuniştii au activat în ilegalitate, nedepăşind statutul de mişcare

386 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 106/1951, ff. 1-6.
387 Gh. Moţ, V. Ştefănescu, C. Mocanu, Contribuţii la istoria organizaţiei marxist-leniniste de tineret din
Romînia, vol. I, Bucureşti, Editura Tineretului, 1959, pp. 79 şi urm.
388 Constantin Petculescu, Crearea Uniunii Tineretului Comunist, Bucureşti, 1972.
389 "Tineretul Socialist", 1 mai 1924.
390 Statutul provizoriu al Uniunii Tineretului Comunist din România, în Documente din istoria Uniunii
Tineretului Comunist din Romînia, 1917-1944, Bucureşti, Editura Tineretului, 1958, pp. 103-115.

marginală. Activitatea UTCdR, care nu a numărat mai mult de câteva sute de membri391,
s-a rezumat la publicistica şi propaganda clandestină şi la organizarea de acţiuni greviste
şi subversive. Conducerea Uniunii, care era numită şi controlată de KIM, a fost măcinată,
asemeni conducerii Partidului Comunist, de nenumărate lupte interne şi epurări. În plus, a
fost în permanenţă hărţuită şi decimată de autorităţi.
În 1936, pe fondul slabelor performanţe, UTCdR s-a autodizolvat, ca urmare a
deciziei KIM. Internaţionala Tineretului Comunist va dispărea şi ea, odată cu dizolvarea
Cominternului în 1943392.
În februarie 1939, PCR a calificat desfiinţarea UTCdR drept "o greşeală" şi a
hotărât reînfiinţarea Uniunii. Nici de data aceasta UTCdR nu s-a bucurat de aderenţă de
masă şi nici de libertate de mişcare, organizaţia fiind persecutată de regimul antonescian.
Uniunea Tineretului Comunist (UTC) s-a reactivat după 23 august 1944, de data
aceasta într-un mediu incomparabil mai favorabil, aflându-se sub protecţia Armatei Roşii,
a autorităţilor şi a unui Partid Comunist din ce în ce mai puternic. Primul secretar general
al UTC după 23 august a fost Nicolae Ceauşescu, care activase în Uniune în perioada
interbelică şi după 1939, fiind de mai multe ori închis. În fruntea UTC, Ceauşescu a
păstrat metodele clandestine utilizate în perioada interbelică, nesesizând noul context
politic, drept pentru care în scurt timp a primit alte însărcinări, în provincie393.
Uniunea Tineretului Comunist a fost o piesă importantă în strategia "frontului
popular" pe care Partidul Comunist a utilizat-o în ascensiunea sa spre putere. Asemeni
Partidului Comunist, UTC a urmat politica de "compromisuri" recomandată de Lenin,
căutând să se asocieze cu alte grupări de tineret, sub titulatura generoasă şi înşelătoare a
unor organizaţii-umbrelă, pentru a obţine sprijin de masă. După cum explica Teohari
Georgescu, Uniunea Tineretului Comunist a ajuns să fie considerată de către liderii
comunişti, în primii ani de după război, "o organizaţie prea îngustă, îngustă şi din punct
de vedere politic prin denumirea sa care împiedica o parte din tineret să vină în
Organizaţia Tineretului Comunist, şi îngustă din punct de vedere al numărului mic de
membri"394. În 1945, UTC cuprindea circa 63 000 de membri395.
Ca urmare, au fost create diferite paravane organizatorice în jurul UTC: Frontul
Unic al Tineretului Muncitoresc (constituit în septembrie 1944, după modelul Frontului
Unic Muncitoresc, din tineri comunişti şi social-democraţi), Frontul Naţional Democrat
al Tineretului (creat formal în octombrie 1944, după modelul Frontului Naţional
Democrat) şi Mişcarea Tineretului Progresist din România (ianuarie 1945, formată, pe
lângă comunişti şi social-democraţi, din tinerii Frontului Plugarilor, partidul lui Petru
Groza creat în 1933, şi din alte grupări care gravitau în jurul PCR). Nici una din aceste
formule organizatorice nu a dus la rezultatele scontate. La Plenara din martie 1945, UTC
admitea acest lucru, iar o lună mai târziu decidea formarea unei alte organizaţii-umbrelă,
Tineretul Progresist (TP), care se va dovedi ceva mai eficientă. Preşedintele TP,
Constantin Drăgoescu, era şi secretar al organizaţiei UTC. În TP vor intra comuniştii,
social-democraţii, "tineretul plugăresc", tinerii ţărănişti din facţiunea lui Anton

391 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 615/1933, ff. 1-7.
392 Documente din istoria Uniunii Tineretului Comunist..., pp. 93 şi urm.; C. Bărbulescu ş.a., File din
istoria UTC, Bucureşti, 1971, passim.
393 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Cadre, dosar C 2050, Nicolae Ceauşescu, ff. 1-24; Paul Sfetcu, 13 ani în
anticamera lui Dej, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, p. 171.
394 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 84/1949, ff. 4-5.
395 Ibidem, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 32/1945.

Alexandrescu, cei liberali din facţiunea Gheorghe Tătărescu, precum şi alte grupări mai
mici. Pentru a da credibilitate noii organizaţii, UTC se autodizolvă oficial în iunie 1945.
Programul TP era general şi generos, promiţând promovarea intereselor tineretului şi
nefăcând decât vag menţiuni la comandamentele comuniste. Activiştii comunişti au fost
instruiţi să nu facă "paradă de marxism" şi să-şi disimuleze activitatea politică în spatele
unor acţiuni culturale, sportive sau sindicale. Filialele organizaţiilor se constituiau în jurul
unor "comitete de iniţiativă", urmând ca alegeri pentru desemnarea conducerii să aibă loc
doar atunci când era asigurată victoria comuniştilor. "Ce, noi suntem legalişti? Noi
suntem comunişti. Noi spunem: alegerile sunt bune atâta vreme cât dau rezultate
democratice", spunea Miron Constantinescu în primăvara anului 1946 la un instructaj cu
tinerii activişti396. "Democratic" însemna, în idiomul comunist, "favorabil comuniştilor".
Activitatea TP s-a lovit de boicotul organizaţiilor de partid ale liberalilor,
ţărăniştilor şi social-democraţilor, de opoziţia unor organizaţii sindicale, profesionale şi
religioase, precum şi de rezistenţa tinerilor neîncadraţi, în special a celor din mediul
universitar şi din zona rurală.
Drept urmare, la Plenara din ianuarie 1946, Partidul Comunist califica din nou
desfiinţarea UTC drept o greşeală, cerând reactivarea ei. Concomitent, continua să
înfiinţeze organizaţii de masă satelit. În august 1946 s-a înfiinţat Federaţia Naţională a
Tineretului Democrat din România (FNTDR), ca o interfaţă internă pentru Federaţia
Mondială a Tineretului Democrat (FMTD), creată în octombrie 1945 de Uniunea
Sovietică pentru a prelua o parte din funcţiile KIM.
În perioada următoare, pe măsură ce Partidul Comunist îşi consolida puterea, au
fost înfiinţate organizaţii de tineret pe categorii: Frontul Democrat Universitar,
transformat în mai 1947 în Uniunea Naţională a Studenţilor din România (care număra, în
1948, 40 000 de membri dintr-un număr de 59 000 de studenţi), Organizaţia Tineretului
Sătesc (februarie 1948, cuprinzând 235 000 din cele 2 milioane de tineri ţărani), Uniunea
Asociaţiilor de Elevi (februarie 1948, numărând 200 000 de membri din 380 000 de
elevi), Tineretul Uniunii Populare Maghiare (cuprinzând, tot în 1948, 32 000 de membri,
din cei 90 000 de tineri maghiari), Frontul Tineretului Democrat Evreu (cu 30 000 de
membri din circa 50 000 de tineri evrei)397. În fine, după constituirea Partidului
Muncitoresc Român (PMR) prin unificarea PCR cu o parte din PSD, în februarie 1948, s-
a format Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM)398. În această perioadă, secretar
general al Uniunii era Mihai Dalea. În UTM intrau, la începutul anului 1948, 300 000 din
cei 450 000 de tineri muncitori şi din cei 3 300 000 de tineri ai României399.
Începând cu 1948400, după cucerirea deplină a puteri, PMR şi-a pus problema
unificării şi epurării organizaţiilor de tineret. Concomitent, tinerii au fost vizaţi de mai
multe valuri de arestări. Iniţial, din 1945, au fost arestaţi participanţii la manifestaţiilor
anticomuniste, iar din 1948 au început arestările pe categorii, fiind urmăriţi membrii

396 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 41/1948, ff. 1-22.
397 Ibidem, dosar nr. 124/1948, ff. 35-43.
398 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 4/1948. Uniunea Tineretului Muncitoresc a fost, la origine,
denumirea unei organizaţii formate de muncitorii ceferişti în februarie 1947, care a fost preluată imediat de
PCR.
399 Ibidem, f. 36; Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 86/1949, f. 7.
400 În 1948, conducerea UTM era asigurată de Gheorghe Florescu - secretar general, Petre Lupu, Pavel
Lala, Drăgan Ilie, Manea Anton - secretari; Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 52/1948, f. 24.

organizaţiilor de tineret liberale, ţărăniste şi legionare. Organizaţiile de tineret politice şi
religioase au fost desfiinţate401.
Plenara CC al PMR din 22-24 decembrie 1948 a decis formarea organizaţiei unice
de tineret, după modelul Comsomolului402. De altfel, Comsomolul a avut un rol decisiv
în luarea acestei hotărâri, unificarea fiind cerută în cursul vizitei unei delegaţii UTM la
Moscova, în 1948403. Anunţarea intenţiei PMR şi "prelucrarea" rezoluţiei PMR în
organizaţiile de tineret a stârnit proteste şi incidente violente în mai multe zone din
ţară404.
Congresul de "unificare", de fapt de absorbţie, a tuturor organizaţiilor de tineret în
Uniunea Tineretului Muncitor a avut loc, în prezenţa liderilor comunişti, la Sala
Ateneului Român, în zilele de 19-21 martie 1949. Gheorghe Florescu, un fost tipograf, în
vârstă de 38 de ani, care a fost şi preşedinte al FNTD, a devenit prim-secretar al UTM,
rămânând în funcţie până în 1952405.
Rezoluţia Congresului a schiţat sarcinile UTM în stilul gongoric al epocii:
organizaţia era datoare să mobilizeze tineretul în producţie pentru realizarea şi depăşirea
planului de stat în industrie şi agricultură; să selecteze cadre pentru funcţiile de partid şi
de stat; să educe tineretul în spiritul marxism-leninismului, al moralei proletare, al
eroismului şi patriotismului, al iubirii faţă de Uniunea Sovietică, PCUS şi Stalin, faţă de
Republica Populară Română şi PMR; să cultive vigilenţa de clasă, ura neîmpăcată
împotriva exploatatorilor, împotriva agenţilor slugarnici ai duşmanului de clasă
dinăuntrul şi din afara ţării; să contribuie la ridicarea nivelului pregătirii profesionale şi a
nivelului cultural al tineretului, la lichidarea analfabetismului, la dezvoltarea sportului de
masă; să combată putregaiul ideologiei burgheze, huliganismul, beţia, atitudinile
netovărăşeşti faţă de femeie, ploconirea nedemnă faţă de cultura imperialismului şi
deprinderile burgheze406. Toate acestea vor fi preluate şi în Statutul UTM, nerespectarea
sarcinilor putând duce la sancţiuni sau la excluderea din organizaţie.
Aşa cum se poate observa, UTM, ca şi PMR, nu se rezuma la un set de cerinţe
strict politice, fixând standarde etice, atitudinale şi caracteriale (şi ele cu substrat
ideologic) prin care urmărea o normare in extenso a gândirii şi comportamentului
membrilor. Acest lucru va permite intruziunea în viaţa personală a tinerilor, orice
amănunt biografic din viaţa privată putând constitui pretext pentru o sancţiune politică.
Statutul şi structura de organizare a UTM au copiat modelul Comsomolului -
definiţia organizaţiei, natura relaţiilor cu partidul, organizarea, funcţiile şi modul de
funcţionare fiind, cu deosebiri nesemnificative, aceleaşi. Între conducerea UTM şi aceea
a Comsomolului au avut loc întâlniri frecvente la sfârşitul anilor 1940, partea sovietică
ghidând atent structurarea UTM407. Au fost organizate periodic pelerinaje la Moscova ale

401 Ioana Boca, Studenţii în anii '50, în "Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă", volumul I, 2002,
pp. 234-235; Maria Someşan, Universitate şi politică în deceniile 4-6 ale secolului XX. Episoade şi
Documente, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2004, pp. 241 şi urm.
402 Rezoluţia Şedinţei Plenare a CC al PMR din 22-24 decembrie 1948 asupra activităţii Partidului în
rândurile tineretului, Bucureşti, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1949.
403 Raport asupra problemelor discutate de delegaţia CC al UTM cu conducerea Comsomolului la
Moscova; ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 124/1948, f. 6.
404 Ibidem, dosar nr. 74/1949, ff. 103-106.
405 Ibidem, dosar nr. 88/1949, f. 1.
406 Rezoluţia Congresului de unificare a tineretului muncitor, 19-21 martie 1949, Bucureşti, Editura
Tineretului, 1949.
407 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 84/1949, ff. 39-66.

liderilor şi membrilor UTM, iar câteva zeci dintre ei au urmat Şcoala Centrală de Cadre a
Comsomolului408. Au fost traduse sau scrise, în cantităţi industriale, materiale, broşuri şi
cărţi privind "experienţa Comsomolului"409. Orice discurs privind tineretul din anii 1940-
1950 începea cu invocarea modelului sovietic.
În acelaşi timp, structura UTM reproducea şi dublá structura PMR, el însuşi o
copie a PCUS410. UTM se afla sub coordonarea Secţiei organelor conducătoare de partid,
sindicale şi de tineret a Comitetului Central al PMR, cunoscută ulterior sub numele de
Secţia Organizatorică. "Organul suprem" al UTM era Congresul şi, în cazuri
excepţionale, Conferinţa pe ţară. Între Congrese, Uniunea era condusă de un Comitet
Central (45 de membri în 1949), dar puterea reală era exercitată de un birou executiv (11
membri) şi, mai precis, de secretariatul biroului (5 membri), condus de un prim-secretar.
Organismele de conducere erau alese de organizaţiile UTM, însă alegerile erau formale,
partidul fixând în prealabil rezultatele. Pe lângă CC funcţionau secţii şi comisii, iar în
teritoriu conducerea era asigurată de comitete judeţene. Un număr de instructori făceau
inspecţii în teritoriu şi verificau aplicarea deciziilor411.
Secţiile au avut o geografie variabilă de-a lungul timpului, dar cele mai
importante au rămas Secţia Organizatorică (exercita controlul asupra organizaţiilor
Uniunii şi verifica biografia membrilor UTM), Secţia de Propagandă şi Agitaţie (care
răspândea mesajele în interiorul şi în afara organizaţiei, coordonând şi sectorul presă),
Secţia Administrativă sau gospodărie (care gestiona fondurile şi patrimoniul
organizaţiei), Secţia de pionieri (care coordona organizaţia elevilor), Secţia de Relaţii
Internaţionale (care asigura contactul cu Federaţia Mondială a Tineretului Democrat,
Uniunea Internaţională a Studenţilor, Comsomolul şi alte organizaţii de tineret)412.
Pentru instruirea cadrelor, UTM a avut la dispoziţie din 1949 o şcoală centrală
purtând numele "Filimon Sârbu" (cu circa o sută de absolvenţi anual) şi o întreagă reţea
de şcoli de câteva luni sau secţii pe lângă şcolile de partid (prin care treceau câteva mii de
activişti anual). La acestea se predau cursuri de istoria PCUS, a PMR şi istorie universală,
materialism dialectic, economie politică, cultură generală (adică noţiuni de limba română,
limba rusă, matematică, fizică, geografie, ştiinţe naturale), tehnici de organizare şi
propagandă. Membrii de rând erau supuşi îndoctrinării prin diferite metode - cercuri,
lecţii, şedinţe, "prelucrări" prin care treceau sute de mii de persoane anual etc413. În 1958,
în plină criză politică, şcoala "Filimon Sârbu" a fost desfiinţată, pe motiv de ineficienţă,
instruirea tinerelor cadre fiind preluată de "Ştefan Gheorghiu"414. În timpul lui Nicolae
Ceauşescu a funcţionat o Şcoală Centrală de cadre a Uniunii.
Cele mai importante publicaţii periodice ale UTM/UTC au fost: "Tânărul
Muncitor" (1947-1949, cu suplimentul "Brigadierul"), "Scânteia Tineretului" (apărută în

408 Ibidem, ff. 21-29; ibidem, dosar nr. 65/1949, ff. 1-10; ibidem, dosar nr. 36/1950, ff. 19-27 ş.a.
409 Să învăţăm din experienţa gloriosului Comsomol al lui Lenin şi Stalin, Bucureşti, Editura Frontul
Plugarilor, 1948; Ce cere Comsomolul de la comsomolişti, Bucureşti, Editura Tineretului, 1949; Din
experienţa propagandiştilor comsomolişti, Bucureşti, Editura Tineretului a CC al UTM, 1952 etc.
410 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 23/1950, ff. 2-55; ibidem, dosar nr. 64/1955,
ff. 1-50;
411 Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 3/1949, ff. 1-19.
412 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 86/1949, ff. 1-6; ibidem, dosar nr. 87/1949,
ff. 1-6; ibidem, dosar nr. 141/1952, ff. 1-21 etc.
413 Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 14/1956, ff. 220-222; ibidem, dosar nr. 4/1958, f. 135; ibidem,
dosar nr. 30/1958, ff. 129-131
414 Ibidem, dosar nr. 4/1958, f. 140.

1944, seria a II-a din 1949), "Tânărul Leninist" (1951-1974), "Din experienţa
Comsomolului" (buletin devenit ulterior supliment în "Tânărul Leninist"), "Pionierul"
(apărută în 1949, între 1953-1967 "Scânteia Pionierului"), "Instructorul de pionieri"
(1951-1958), "Pogonici" (apărută în 1949, din 1967 "Luminiţa", între 1956-1979 a avut
suplimentul "Arici Pogonici"), "Licurici" (apărută în 1947, între 1953-1967 "Cravata
Roşie"), "Cutezătorii" (din 1967), "Şoimii patriei" (din 1980; ediţie în maghiară "A Haza
Solymai"), "Ştiinţă şi tehnică" (care mai edita "Colecţia de povestiri ştiinţifico-
fantastice", "Tehnium"), "Racheta cutezătorilor" (1966-1974), "Viaţa Studenţească" (din
1956), "Amfiteatru" (din 1966), "Ifjúmunkás" (din 1948), "Pionir" (1950-1967, urmată
de "Jóbarát"), "Napsugár" (din 1957) etc. Periodicele, care aveau misiunea de a traduce
pe înţelesul diferitelor categorii de tineri ideologia comunistă, au fost menţinute sub un
control strict de către UTM şi PMR, fiind cenzurate sistematic.
Imediat după formarea organizaţiei unice, PMR a cerut epurarea ei, operaţiune
care, într-o primă fază, a fost realizată sub pretextul "reînscrierii" membrilor în UTM -
echivalentă campaniei de "verificare" a membrilor PMR. Ca şi Partidul Comunist,
organizaţia de tineret a oscilat între rolul de organizaţie de avangardă şi acela de
organizaţie de masă, înregistrând fluxuri şi refluxuri în funcţie de situaţia politică. Mai
ales în perioada Dej, orice criză politică era însoţită sau urmată de dure campanii de
epurare.
Efortul de la mijlocul anilor 1940 de a cuprinde cât mai mulţi tineri în
organizaţiile pro-comuniste a făcut ca, după unificare, în UTM să se găsească membri
care nu mai corespundeau criteriilor ideologice, politice şi de clasă, instituite prin
instrucţiunile date de partid. Deşi Statutul UTM aprobat la Congres prevedea că putea fi
membru al organizaţiei orice tânăr "din rândurile tineretului muncitor şi studios, de la
oraşe şi sate", cu vârsta între 15 şi 25 de ani, care recunoştea programul, statutul şi
deciziile Uniunii415, instrucţiunile din 1949 indicau că membrii UTM "vor fi recrutaţi din
rândurile tinerilor muncitori şi ţărani săraci, din rândurile elementelor cele mai bune ale
tinerilor ţărani mijlocaşi, din tinerii funcţionari, din rândurile elevilor şi studenţilor cei
mai apropiaţi din punct de vedere ideologic de proletariat"416.
Reînscrierea s-a făcut pe baza acestor criterii. Cei care erau primiţi în UTM
trebuiau, conform statutului, să aibă o recomandare de la un membru al PMR sau de la
doi membri ai UTM şi să prezinte o autobiografie, documentele fiind ulterior verificate.
În urma procedurii, au fost excluşi din organizaţie 538 de membri ai aparatului de
conducere al Uniunii, reprezentând "elemente duşmănoase" (adică "chiaburi", foşti
legionari sau cuzişti, foşti membri ai partidelor democratice, activişti religioşi, în special
ai cultelor minoritare, lideri UTM care nu respectau deciziile PMR etc), iar alţi circa
5.500 au fost trimişi "la munca de jos" pentru că nu aveau "origine socială
corespunzătoare" (în special "chiaburi") sau pentru abateri de la statut şi de la morala
proletară (aici intra orice atitudine sau comportament care era considerat nepotrivit de
responsabilii comunişti). Din rândul membrilor obişnuiţi, au fost date afară din UTM
33.800 de persoane, majoritatea "elemente duşmănoase".
Excluderea din UTM nu era o simplă procedură administrativă. Încă din primii
ani ai comunismului, excluderea putea însemna excludere socială, marginalizarea

415 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 124/1948, f. 123, art. 8.
416 Instrucţiuni pentru reînscrierea membrilor în Uniunea Tineretului Muncitor, în ibidem, dosar nr.
87/1949, f. 7.

profesională şi chiar putea deschide calea unei anchete penale. Originea socială şi
apartenenţa la o organizaţie comunistă erau criteriile cele mai importante care filtrau
ascensiunea politică, socială şi profesională în perioada Dej. "Reînscrierea" a fost una din
căile importante prin care au fost epurate, în afara filialelor UTM, instituţiile, facultăţile,
şcolile, unităţile armatei, întreprinderile etc. Nu întâmplător, procedura a provocat
numeroase incidente violente (între care şi uciderea unor responsabili utemişti). Întrucât
organizaţiile comuniste deveneau din ce în ce mai numeroase (UTM cuprindea în 1950
aproximativ o cincime din populaţia tânără, la sfârşitul anilor '50 o treime, după un
deceniu, jumătate, iar în anii '80 marea majoritate a tinerilor), se poate spune că epurarea
acestora a avut un impact social major, contribuind la schimbarea rapidă şi brutală a
profilului societăţii.
Cu ocazia reînscrierilor au fost recrutaţi alţi 30.000 de tineri, UTM ajungând să
numere după terminarea operaţiunii 650.000 de membri. Compoziţia socială, conform
categoriilor comuniste, arăta astfel: 30,99% muncitori, 40,38% ţărani muncitori, 6,20%
funcţionari, 18,65% elevi, 3,78% studenţi. În organismele de conducere erau 62,5%
muncitori şi doar 12,7% ţărani; 80,78% erau români, 19,22 de alte naţionalităţi417.
"Am reuşit să lichidăm vechea moştenire lăsată de organizaţiile de tineret dinainte
de unificare", scria triumfalist autorul unui raport pe tema reînscrierilor, care, totuşi,
avertiza că "mai există agenţi nemernici ai imperialiştilor anglo-americani şi ai
duşmanului de clasă intern rămaşi nedescoperiţi, strecuraţi în rândurile noastre".
"Trebuiesc combătute tendinţele de a cuprinde întregul tineret în UTM", mai spunea
acesta418.
Epurările vor continua, sub forma campaniilor de "îmbunătăţire a compoziţiei de
clasă", şi în perioada următoare, cu precădere în preajma unor ani "fierbinţi", după 1952,
1956 sau 1968.
Ţinta principală a politicilor de recrutare în perioada Dej au fost muncitorii. Cu
cât era mai mare ponderea acestora în UTM cu atât mai bună era considerată "compoziţia
socială". La un moment dat, în anii '50, s-a atins un vârf de 35%419, însă în restul
perioadei Dej proporţia acestora din totalul membrilor a oscilat între 25-30%. Cu toate
eforturile UTM, la mijlocul anilor '50, doar 50% dintre tinerii muncitorii din fabrici erau
prinşi în organizaţie420. În anii '80, ponderea muncitorilor (categorie în care intrau şi
maiştrii şi tehnicienii) a oscilat în jurul a 50%421. Cuprinderea muncitorilor în
organizaţiile comuniste era o formă de legitimare, dar mai ales o modalitate de mobilizare
a acestora pentru reconstrucţia postbelică şi pentru implementarea deciziilor de
comunizare a economiei422. Fie prin mobilizare forţată, fie prin punerea la punct a unui
sistem de recompense materiale (facilitarea migraţiei dinspre sat spre oraş, asigurarea
locuinţei şi a locului de muncă, excursii, concedii gratuite ş.a.) şi simbolice (de exemplu,

417 Ibidem, dosar nr. 25/1950, ff. 1-48; ibidem, dosar nr. 66/1949, ff. 1-28.
418 Ibidem, dosar nr. 25/1950, f. 17. Cerinţa avea la bază tot un comandament leninist: "Singurul partid de
guvernământ din lume care se preocupă nu de sporirea numărului de membri, ci de creşterea lui calitativă,
de curăţirea rândurilor partidului de cei «strecuraţi» în el este partidul nostru - partidul clasei muncitoare
revoluţionare"; V. I. Lenin, Opere, vol. 30, Bucureşti, 1956, p. 46.
419 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 13/1957, f. 119.
420 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 45/1956, f. 49.
421 Ibidem, fond CC al UTC, dosar nr. 62/1984, neinventariat şi nepaginat.
422 Gheorghe Florescu, Despre sarcinile Uniunii Tineretului Muncitor în îndeplinirea planului cincinal,
Bucureşti, Editura Tineretului, 1951.

prin acordarea, în "întrecerile socialiste", a titlului de "fruntaş", "inovator",
"stahanovist"), tinerii au fost angajaţi în politicile transformiste ale regimului - în
întreprinderile naţionalizate, la a căror preluare au participat, pe "şantierele tineretului",
în munci comunitare etc. UTM era o pârghie între altele de mobilizare şi de controlare a
vieţii profesionale şi private a muncitorilor.
Prima dilemă majoră a regimului a fost legată de gradul de cuprindere în
organizaţiile sale a populaţiei rurale. După cum se ştie, aceasta era o dilemă istorică a
mişcării comuniste, pentru care Lenin găsise formula "alianţei dintre muncitori şi ţărani",
mai precis, o parte a ţărănimii. În România comunistă, am văzut că într-o primă fază au
fost primiţi în UTM cu precădere ţăranii săraci. 40% din cei excluşi prin reînscriere erau
ţărani. Însă acest lucru punea problema reprezentativităţii Uniunii în condiţiile în care trei
sferturi din populaţia României consta în populaţie rurală. Apoi, demararea, în 1949, a
"transformării socialiste a agriculturii" reclama o prezenţă masivă a organizaţiilor
comuniste în sate, mai ales că discursurile vremii rezervau tinerilor rolul de pionieri ai
colectivizări. Aşa încât, la scurt timp, s-a cerut încadrarea în UTM a tuturor tinerilor
ţărani angajaţi în Staţiuni de Maşini şi Tractoare (SMT), Gospodării Agricole Colective
(GAC), Gospodării Agricole de Stat (GAS) şi a celor "mai buni ţărani muncitori care
susţin politica partidului"423 - în această ultimă categorie intrând ţăranii săraci sau
mijlocaşi din sectorul particular care nu se găseau în contradicţie cu partidul. În
formularul de adeziune la UTM exista o rubrică privind "Profesia şi averea părinţilor"424,
care viza descoperirea fiilor de "chiaburi".
Primirea ţăranilor în UTM a fost problematică pe toată durata colectivizării. Pe de
o parte, activiştii utemişti căutau să cuprindă o parte cât mai mare parte din tineretul rural
în organizaţie, dar pe de alta se străduiau să reducă ponderea acestuia în UTM, pentru a
"îmbunătăţi" compoziţia socială. Spre sfârşitul anilor 1950, UTM reuşise să cuprindă în
rândurile sale doar circa 28,5% din populaţia rurală încadrabilă425. Tot atunci, în UTM se
aflau doar 30-35% ţărani, în timp ce ponderea lor a coborât, şi pe fondul schimbării
profilului social al populaţiei, în anii 1960 spre 25%, iar în anii '80 sub 20%426.
Începând din 1950, activiştii utemişti au fost mobilizaţi pentru a ajuta la reuşita
colectivizării, aceştia participând la acţiunile propagandistice şi de demascare puse la cale
de regimul comunist. În consfătuirile din organizaţie li se cerea să-şi convingă rudele şi
apropiaţii să-şi dea pământul la colectiv, să-i denunţe pe "chiaburi" şi pe cei care se
opuneau colectivizării şi chiar să se opună căsătoriei dintre "chiaburi" şi fete sărace.
Documentele înregistrează însă constant şi nemulţumirea conducerii partidului şi a UTM
faţă de felul în care cerinţele erau puse în practică, semn că acestea nu erau respectate
întotdeauna pe teren427.
După 1952, în urma demascării "devierii de dreapta", a început o nouă epurare a
UTM. Întrucât grupul "francţionist" în frunte cu Ana Pauker a fost acuzat, printre altele,
că, prin "metoda înscrierii în bloc", a făcut ca în partid să intre numeroşi "legionari" şi
alte "elemente duşmănoase" (lucru pe care Ana Pauker l-a recunoscut public în

423 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 35/1950, f. 31.
424 Ibidem, dosar nr. 56/1953, f. 25.
425 Ibidem, dosar nr. 37/1958, f. 3.
426 Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 23/1958, f. 3; ibidem, dosar nr. 14/1968, f. 3; ibidem, fond CC al
UTC, dosar nr. 62/1984, neinventariat şi nepaginat.
427 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 96/1951, f. 17; ibidem, dosar nr. 97/1951, ff.
1-12 ş.a.