Nomenclatura, alcătuită din potentaţii şi privilegiaţii sistemului comunist, s-a format la scurt timp după instalarea prin fraudă şi violenţă a noului regim. În interiorul "noii clase" putem distinge trei straturi:
  1. marea nomenclatură;
  2. nomenclatura locală;
  3. alte categorii privilegiate.

Marea nomenclatură era alcătuită din aparatul central de partid şi de stat, conducerea securităţii, armatei, justiţiei, precum şi a altor organizaţii centrale. Numărul membrilor acestor veritabile noi protipendade era, la sfârşitul deceniului şapte, de ordinul sutelor, dar în deceniile opt şi nouă a crescut
considerabil. Nomenclatura locală reproducea, la nivel de judeţ, structura marii nomenclaturi centrale, redusă la scara respectivă. În acest al doilea strat intrau mii de privilegiaţi. Al treilea strat, foarte heteroclit, se desprindea din cele mai diferite categorii ca: ofiţeri superiori de securitate şi miliţie, conducători de mari întreprinderi, diverşi activişti de partid şi sindicat, lucrători din comerţ, profesori universitari, medici, scriitori, actori, ziarişti, preşedinţi de IAS sau CAP etc. Din categoria micilor nomenclaturişti, din cel de-al treilea strat, făceau parte zeci de mii de oameni.

Principala caracteristică a nomenclaturii de toate gradele o constituia posedarea unor veritabile privilegii de clasă, nelegate de vreun merit, ci doar de apartenenţa la noua clasă. În afara traiului în lux sau, cel puţin în îndestulare confortabilă, membrii celor trei nomenclaturi erau caracterizaţi, de regulă, de o totală indiferenţă faţă de sărăcia imensei majorităţi a populaţiei, de lăcomia specifică proaspătului îmbogăţit, precum şi de o invidie devorantă faţă de "colegii" care aveau o poziţie şi mai avantajoasă.

Securitatea a reprezentat "braţul înarmat al partidului", menirea ei fiind aceea de a impune, prin teroare şi diversiune, dictatura comunistă. Puterea Securităţii era practic fără limite, chiar şi activiştii de partid şi de stat de rang temându-se de această organizaţie diabolică. Având în vedere scopurile sale, este o aberaţie să se aprecieze că au existat "securişti buni" alături de cei răi. Diferenţe existau, incontestabil, între ei: cei mai de la vârful organizaţiei trasau strategiile de urmat, cei din eşaloanele medii organizau practic acţiunile ajutaţi de "tehnicieni" ("specialişti" în ascultarea convorbirilor, controlul corespondenţei, cenzura de toate felurile, recrutarea informatorilor etc). Executanţii de rang inferior arestau, spionau, torturau, ucideau.
Cifrele avansate de oficialităţi, după Revoluţie, vorbeau despre vreo 10 000-15 000 de oameni care au format vechea Securitate. În realitate lucrau pentru Securitate, sute de mii salarizaţi şi alte sute de mii "voluntari". Care era costul acestui diabolic mecanism, nu cred că se va afla vreodată. Aproximativ 10% din venitul naţional se cheltuia pentru complexul securist.

În loc de concluzii

Printre faptele cu caracter de genocid împotriva naţiunii noastre se mai pot aminti:
  • Deportările şi teroarea din Basarabia şi Bucovina;
  • Distrugerea valorilor morale şi introducerea dublei gândiri de tip orwellian;
  • Tratarea cu duşmănie şi ameninţare (uneori a vieţii) a românilor din Diaspora, de parcă n-ar fi fost fraţi de-ai noştri.

Câteva cuvinte despre responsabilitate şi vinovăţie pentru tot ce s-a petrecut în cei 45 de ani de comunism în România. Ele sunt, în primul rând, ale sistemului comunist care a însângerat şi oprimat multe milioane de oameni, peste tot în lume unde a avut puterea. Dar ele mai sunt şi individuale, ale căpeteniilor comunisto-securiste care au elaborat şi pus în practică ordinele oprimatoare. Toate acestea trebuie cunoscute, asumate şi condamnate. Pentru Istorie, pentru un prezent şi un viitor mai curat. Aşa cum bolnavii trebuie să-şi cunoască boala şi să şi-o trateze. Eventual, chirurgical.