Două probleme sunt esenţiale pentru cunoaşterea adevărului despre fenomenul concentraţionar din perioada comunistă:
  1. Câţi deţinuţi politici au fost în ţara noastră în perioada 23 august 1944-22 decembrie 1989 ?
  2. Câţi deţinuţi politici au murit în condiţii de detenţie sau din cauza detenţiei ?

Câteva precizări preliminare. În categoria deţinuţilor politici îi includem pe toţi cei care au fost privaţi de libertate din motive politice, fiind închişi în penitenciare, aresturi ale Securităţii, locuinţe conspirative, lagăre de muncă, zone de deportare sau spitale psihiatrice. Din raţiuni care ţin de posibilitatea de a estima numărul deţinuţilor politici, i-am considerat numai pe cei care au fost privaţi de libertate minimum două luni. Este o convenţie evident arbitrară, dar absolut necesară pentru procesul de cuantificare.

Perioada în care numărul deţinuţilor politici a fost foarte mare în ţara noastră se întinde din primăvara anului 1948 până în vara anului 1964. După 1964, au existat în continuare deţinuţi politici, dar numărul lor a fost mai mic şi îl vom estima separat. Numărul închisorilor şi al altor locuri de detenţie cu relativ mulţi ocupanţi a fost de peste 1302. Lista acestora, întocmită de AFDPR, a fost publicată în Albumul Memorial apărut în 2004. Întrucât au existat închisori sau lagăre de muncă cu cel puţin 5000 de deţinuţi în anumite perioade (Gherla, Aiud, Poarta Albă etc), dar cele mai multe cu 1000-3000 de deţinuţi, precum şi penitenciare cu 400-500 "locuri", vom estima capacitatea medie a unui penitenciar la 800 de locuri. Aşadar, capacitatea totală a Gulagului din România a fost de 130 x 800 = 104 000 locuri. (Deşi după datele Fundaţiei Academia Civică şi nu numai, numărul locurilor de detenţie depăşeşte cu mult cifra de 200). Dacă admitem că nu toate erau în permanenţă "pline", în perioada de "vârf" (1948-1964) numărul mediu de deţinuţi închişi la un moment dat, într-un penitenciar, a fost de aproximativ 75 000.

Durata medie de detenţie politică trebuie estimată ţinând seama că mulţi dintre cei condamnaţi primeau pedepse mari (3-8 ani) sau foarte mari (9-25 ani) dar, pe de altă parte, foarte mulţi erau cei reţinuţi pentru anchetă sau condamnaţi "administrativ" pe perioade de la 6 luni până la 60 de luni. Am considerat deci durata medie de detenţie politică, în perioada 1948-1964, de 2 ani. Din datele de mai sus, se poate deduce numărul deţinuţilor politici din perioada amintită: 16:2 x 75 000 = 600 000. La acest număr trebuie adăugaţi:
  • "prizonierii" capturaţi la Iaşi de sovietici (vezi paragraful 2 de mai sus): aproximativ 100 000 (informaţia provine de la Colonelul Ion Boldur Lăţescu, veteran al celor două războaie mondiale, care a lucrat la Comisia Română de Armistiţiu în anii 1944-1945);
  • etnicii germani din Romdeportaţi de sovietici (aceeaşi sursă de informaţie): 150.000;
  • deportaţii în Bărăgan şi Dobrogea şi în alte zone din ţară, în perioada 1949-1962, în timpul colectivizării şi al războiului ideologic cu Iugoslavia lui Tito: alţi 200 000.

În privinţa deţinuţilor politici din intervale 1945-1948 şi 1965-1989, deci într-un răstimp de 27 de ani, estimăm un număr mediu de 3000 de deţinuţi, cu o durată de detenţie de un an. Vom avea deci: 27 x 3000 = 81 000 deţinuţi politici. Aşadar, pe baza estimărilor prudente de mai sus, rezultă totalul deţinuţilor şi deportaţii din
perioada 1945-1989: 600 000 + 100 000 + 150 000 + 200 000 + 81 000 = 1 131 000 oameni, la care se adaugă numărul oamenilor arestaţi şi reţinuţi pentru perioade scurte de timp, până la 3 luni: 1945-1948 = 80 000; 1948-1964 (26 ani x 30 000) = 780 000. Aceasta înseamnă că (aşa cum rezultă din calculele AFDPR), prin închisorile, lagărele şi alte locuri de detenţie şi deportare, au trecut 2 000 000 de oameni ! (3) Estimarea numărului celor care au decedat în condiţii de detenţie politică sau din cauza detenţiei este foarte dificilă. În ce priveşte numărul celor morţi în detenţie, executaţi, asasinaţi, lichidaţi, torţionarii au avut o tehnică atât de perfecţionată a ştergerii urmelor, iar arhivele au rămas atât de incomplete şi inaccesibile, încât nu va putea fi cunoscut niciodată.

În calculele noastre nu am ţinut seama de cetăţenii asasinaţi în luptele din munţi, fără judecată, sau fără a trece prin închisori. Că au existat asemenea crime o atestă gropile comune găsite în diferite locuri din ţară; numai la Căciulaţi au fost numărate într-o groapă comună peste 300 schelete. Un adevărat Katyn românesc!


Note de subsol:

(2) A se vedea Harta Gulagului românesc, întocmită de Gheorghe Mazilu, fost deţinut politic, în "Memoria" nr. 1 din
1990.

(3) În absenţa unor date complete şi sigure, Andrei Pippidi e de părere că aceste estimări depăşesc cifra reală. După o informaţie comunicată în 1982 de Maria Golescu, care discutase şi cu alţi supravieţuitori ai Gulagului, ar fi fost 350000.